Un președinte tot mai externalizat

Îmi place lejeritatea lui Klaus Iohannis, pe care aș vrea să o regăsesc la fiecare locuitor al României. Faptul că adoră călătoriile, luxul, eleganța, partenera de viață, că nu apare pe ecran zi și noapte creionează o persoană ok. La prima vedere, pentru cineva aflat de trei zile pe aceste meleaguri ale noastre, venit din China,  SUA sau Japonia, Klaus Iohannis este exact acela din perioada în care candida la funcția de președinte. Un președinte relaxat, semn că țara funcționează normal. Un personaj așa cum trebuie să fie cineva într-o țară europeană. Primul semn de întrebare asupra lui Klaus Iohannis a apărut când s-au lansat speculațiile că ar fi o creație a rețelelor FB (supra)activate în scop electoral. Puterea FB este mai mare decât a unui președinte și, după ce câștigă alegerile, acesta ar fi un adagio necesar. Însă nu FB reprezintă gloria și decăderea actualului președinte. Românii din străinătate sunt tot mai  rezervați, când nu sunt deja dispuși să își ia lumea în cap,  ca aceia din țară. Președintele este confundabil tot mai mult cu hâdă politică dâmbovițeană, așa încât, neadaptarea  la viața din Capitală are alte cauze, însă din același registru. Pe
de altă parte, și dictatorii sunt relaxați și preferă luxul, călătoriile, tranzacțiile comerciale.

Inadaptarea la atmosfera bucureșteană l-a pus pe actualul președinte să bată la pas, ca un patriot determinat, poteca Văii Oltului, perturbând în week-end și așa infernalul trafic rutier. Și astfel, nu-i așa, s-a grăbit proiectarea și construcția autostrăzii spre Sibiu, mereu în stadiu de amânare. Și acesta este un atu, arătând un om legat de spiritul ardelean ceva mai consistent decât al sudului expus unui spectacol al corupției inimaginabile. Președintele prefără orașele europene pentru mici escapade, ceea ce face o majoritate largă a oamenilor de afaceri și nu numai. Intâlnirile oficiale, în ultimul timp, lipsesc cu desăvârșire, semn că sunt obositoare și cer o muncă prealabilă care nu merită atenția. Klaus Iohannis merge regulat la biserică, ceea ce politicienii noștri fac de sărbători. Un președinte aflat printre enoriașii sinceri ai unei parohii, cel puțin în climatul românesc de acum, este un miracol. Cotroceniul are în perimetrul său o biserică ortodoxă transformată socialist-științific în monument istoric, așa cum sunt multe din România. Spectacolul religios pus în scenă de tot mai redusa calitate a vieții publice și sociale se adaugă rezultatelor actualei politici in rem.

Distanța președintelui Iohannis față de degradatul peste limite mediu politic e tot mai greu de stabilit. La fel,  față de societate, justiție, economie, politică externă. Unde se află președintele în tot contextul actual când face  vizite la guvern la fel ca DNA-ul, spre stupefacția celor care își primesc țara înapoi? O vizită ea însăși bună pentru unii, rea pentru alții, desigur, ambele părți ratând pronunțarea adevărului democratic, încălcat ca o cârpă mizeră. Așa cum nimeni din societate, din clasa politică și administrație nu ar trebui să depășească granița legilor și moralei, nici președintele nu o poate face. Interesul public, în manifestarea lui demonstrativ-oficială, ar trebui să fie o noțiune majoră pentru orice funcționar al statului și să nu permită derapaje. Dacă unii dorm în Parlament sub mirajul capturii camerelor de filmat, alții se află în treabă, schimbând rutele internaționale cu decontul la București. Munca președintelui nu este deloc ușoară, atunci când este asumată și în scopuri precise, mai ales că altfel nu ar trebui să fie. Dacă nu este perceput de societate efortul înaltului demnitar nu are cum să existe. Sigur, nu este simplu să girezi destructurarea totalitarismul instituit de fostul președinte cu atâtea binoame care au subordonat sistemul public. Statul paralel însă îi place și lui Klaus Iohannis, pe cel democratic părând a nu-l înțelege în mod funciar, transformându-se deja în avocatul structurilor, de parcă acestea s-ar afla în lipsă de legitimitate, și nu într-o gravă culpă. Președintele a ratat totul, chiar totul,  din simplul motiv că România „lucrului bine“ făcut a ajuns subiectul unei glume sinistre.

Cu Klaus Iohannis la pupitrul politicii externe și interne,  minusurile regimului trecut și ale celui actual conturează un stat care se deligitimează în fiecare zi. Așa cum 1990 și, ulterior, câțiva ani buni, România a fost în mod terifiant o pradă, acum evidentă și admisă de toată lumea, exact aceeași situație o repune în scenă Cotroceniul, prin ocultele sale pârghii externe. Numai că acum, furtul și artificiile manevrelor financiare asimilate acestuia se petrece în totalitate din conturile datoriei externe.