Un punct de vedere din interiorul sistemului de difuzare

Gheorghe Ion, pseudonim de cititor

Continuăm să publicăm mesajul pe care un cititor, care ne asigură că ştie foarte bine sistemul distribuţiei de presă, ni l-a transmis la redacţie.

Aceasta este ultima parte a mesajului său. În numărul de vineri, G.I. a povestit despre felul în care s-a făcut privatizarea, rolul Primăriei Capitalei şi al primăriilor de sector.

Despre rolul asociaţiilor

La început una, ADPR, din 2007 ADPR şi ADIP. Unii difuzori au făcut parte din ambele (dreptul lor), problema e că au fost de partea celor care au condus de-a lungul timpului cele două asociaţii numai când le venea primăria în control (regret că actualul preşedinte al ADPR a fost luat de pe stradă ca un infractor mărunt când, de fapt, el încerca să apere drepturile unor distribuitori care ar trebui întrebaţi când au plătit ultima dată vreo taxă către asociaţia condusă de Ionuţ Nejloveanu).

Diferenţa dintre amplasamentele obţinute de ADPR şi ADIP

Firmele din ADPR nu plăteau taxa pentru ocuparea domeniului public, puteau vinde orice în chioşcuri, beneficiau de un chioşc fără să-l plătească propriu-zis, nu aveau probleme cu obţinerea acordurilor de ocupare a domeniului public (concesiune de 49 de ani), singura taxă plătită care într-adevăr, pentru unii era foarte mare, era către SC GEDP SA, care mai departe nu plătea nimic către primării.

Firmele din ADIP au plătit taxe către primării (cât au putut), au făcut chioşcurile pe banii lor, au avut nevoie ca în fiecare an să reînnoiască contractele de ocuparea domeniului public, branşamente la curent, au vândut numai presă şi cărţi, în schimb, chioşcurile lor au fost ridicate primele, pe motiv că sunt inestetice (chioşcuri făcute în 2007-2010).

Cum să faci altele noi, când nu ai voie să vinzi, cum se vinde peste tot în UE, în chioşcuri stradale, aproape orice, şi nu ai acte decât pe 1 an de zile, iar ca să le obţii pe toate durează 6 luni minimum? În UE, chioşcurile de comercializare de presă sunt inclusiv puncte info, oferind pliante şi altele.

În acest moment, ADIP nu mai există, din ce am înţeles, s-a făcut o nouă asociaţie, dar nu ştiu mai multe.

Editurile şi evoluţia lor în acest scandal

Dintotdeauna au ales să lucreze în special cu distribuitori mari (Ndc, Nobil, Hiparion, Tutun şi ziare etc.), le-au dat facilităţi de plată la termen de peste 90 de zile, comisioane mari etc., firme care dădeau către difuzorii mici comisioane cu până la 10 procente mai mici (cei care, de fapt, vindeau marfă). Cei mari dădeau către cei mici, de cele mai multe ori, cu plata la livrare. E un caz celebru că bogăţia unuia dintre primarii României îşi are începuturile în distribuţie.

Aceste firme au apărut cu largul concurs al persoanelor care deţineau funcţii-cheie, nu neapărat de conducere, în cadrul editurilor, în schimb, dintre distribuitorii mici care se ridicau puţin în 2, 3 ani erau îngropaţi în datorii (de exemplu, le creşteau şi scădeau rulajele, comisioanele, editurile schimbau termenele de plată ale celor mai mici după bunul plac, mai ales în perioada crizei economice, dădeau marfă preferențial etc.).

Nu s-au implicat niciodată în relaţia dintre asociaţiile difuzorilor de presă şi primării, nu ştiau decât să ţipe după bani la cei mici (dar nu se întrebau dacă a plouat, a fugit vânzătorul cu banii, mai există chioşcurile pe locaţii) şi să închidă ochii la restanţele financiare ale celor mari.

Distribuitorii mari, precum Tutun şi ziare (care domina Constanţa, Mamaia, Eforie Nord, apoi câteva chioşcuri Acces, prin interpuşi în Bucureşti, Buzău, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea etc.), Ndc şi Nobil au deţinut amplasamente de presă, dar în schimb, Hiparion SA, care a fost la început o firmă cu capital românesc (după a fost cumpărată de finlandezi şi a sfârşit prin a fi condusă de fosta conducere care a distrus Rodipetul) şi care a luat la un moment dat un avânt foarte mare cu acordul şefilor editurilor mari, a distrus afacerile multor distribuitori mici şi mijlocii, cât şi a multor edituri mici şi mijlocii (celebra maşină de cartat care nu factura returul către distribuitori ca să le ceară bani, dar factura retururi fictive către edituri că să nu dea bani şi care după acces a intrat într-un faliment de răsunet) nu a deţinut niciodată amplasamente de difuzare presă (adică pe domeniul public sau privat al primăriilor din ţară), doar a creat o reţea, R kiosk, care a ajuns la faliment în scurt timp. Rezultatul: directorii companiei s-au îmbogăţit, iar editurile au suferit pagube de ordinul milioanelor de euro.

Editurile care scot cotidiene zilnic, inclusiv duminica, nu şi-au pus niciodată problema că, dacă apar numai 3 cotidiene în acest moment duminica, este rentabil pentru o firmă de difuzare să iasă la vânzare? (Înainte era obligatoriu, acum nu mai este, din cauza asta spun că trebuie mai multe produse şi servicii vândute, să fie rentabil şi pentru difuzori).

În 2015 am întreprins un demers pentru a face o propunere către primarul de atunci pentru a reglementa comerţul stradal din Bucureşti. A fost semnat de o singură editura mare, respectiv Ringier România. Cu toate astea, primarul de atunci, Sorin Oprescu, a înţeles problemele şi a vrut să facă un echilibru între cele două moduri de distribuţie de presă, dar nu a mai apucat.

În acest moment, există 4 edituri mari în România, Burda România şi Ringier România, care deţin cu mult peste 50% din titlurile care se vând (ale lor sau ale altor edituri străine şi româneşti), care sunt cu acţionari străini, restul, cu acţionari români, de exemplu Adevărul Holding (care e insolventă), care e ţinută pe linie de vânzări de cotidianul Click şi Convergent Media, care editează Gazeta Sporturilor, dar care fără produsele pe care le scoate nu ar reprezenta ceva. Sunt şi altele mai mici, acestea ocupă fiecare câte o nişă, de exemplu, edituri de integrame, edituri de reviste pentru femei (formula AS etc.). Vreau să spun că numărul publicaţiilor vandabile este mic. Adică exact produsele pe care se bazează difuzorii de presă.
Editurile mari nu sunt interesate de acest scandal, edituri mai mici, precum a dvs, au avut reacţii mereu la tot ce se întâmplă în sectorul 4 şi în alte sectoare.

Distribuitorii şi afacerile lor

Nu au fost niciodată uniţi, mai ales dacă un coleg avea o problemă, nu săreau să-l ajute, ci să-i ia locul (dar nu plătind ceva pentru afacerea respectivă, ci prin combinaţii pe la primării cu funcţionari obscuri).
Majoritatea patronilor de firme mici de difuzare din acest moment sunt foşti şoferi, foşti vânzători sau angajaţi ai unor firme de distribuţie presă de la care au… nu mai continui aici… ştiu ei foarte bine de ce au plecat (fiind de acest nivel, nici nu au cum să cunoască sau să ajungă să discute, spre exemplu, cu un primar de sector), care nu-şi pot imagina un comerţ stradal civilizat (se ocupă cu marfă la negru, ameninţă vânzătorii, umblă cu marfă la negru de la un chioşc la altul, cumpără ce pot şi cum pot din rebuturile din tipografii şi dau pe la toate chioşcurile din jurul lor, umblă cu tot felul de combinaţii la retur, asta a fost dintotdeauna, pentru anumite firme, modul de îmbogăţire), din cauza asta au preferat să stea cum pot în chioşcuri Acces Press, acesta fiind, de fapt, un paravan.

Scandalul din sectorul 4

În anul 2016, la începutul mandatului, actualul primar a fost chemat la discuţii cu reprezentanţii Acces Press, care l-au sfidat pur şi simplu. Era hotărât să facă „ordine“ încă în decembrie 2016.
În campanie, prin intermediul oamenilor lui, a cerut ajutorul chioşcurilor să-i distribuie publicaţia primarului. A fost ajutat.

În perioada iunie-septembrie 2016, a ridicat chioșcuri pe baza unei dispoziţii semnate de el pe 5 sau 6 decembrie 2016, în concluzie, după 9 luni de zile. Am o întrebare: amplasamentele care au fost dezafectate mai figurează la DITL sector 4 ca şi ocupate?

Cam asta e obiceiul: le ridică, nu mergi să le scoţi de la DITL, te dau în judecată şi, după, te execută silit şi ajungi să plăteşti de 5 sau 6 ori o sumă pe care oricum nu trebuia să o plăteşti. În februarie 2017, a dat o HCL prin care reglementa comerţul stradal. În 6 luni de zile, cei de la ADPR nu au mai amplasat niciun chioşc. Referitor la chioşcurile de ­flori (costă 5.500, aşa am auzit), sunt nişte chioşcuri vechi la care au modificat doar acoperişul şi partea din spate şi le-au vopsit roşii (PSD). Se pare că domnul primar sau oamenii din jur facilitează un business pentru celebrul deja Fane Celofan (un chioşc de acest fel nu costă mai mult de 3.000 euro).

Florarii au protecţie înaltă la primăria sectorului 4 din două motive: unul – sunt mulţi (se strâng cu co­pii, nepoţi etc. când e vorba de ceva scandal, iar poliţia locală, naţională, jandarmii nu intervin cum trebuie, pe motiv că nu avem ce să le facem, aşa cum o fac și în alte cazuri…) şi au o persoană care se pare că are protecţia sistemului, să spunem asa, că e la modă în zilele astea (am înţeles că nu e tocmai uşă de biserică, inclusiv nu prea a avut permis şi a condus… etc.).

Ar fi interesant ca jurnaliştii adevăraţi să-şi îndrepte atenţia şi către persoanele care fac parte din consiliu, conducerea primăriei şi să-i întrebe de unde au averile pe care le etalează (au descoperit cumva un mod de a face din nisip aur sau le cresc banii în pom?). Și modul cum apar şi dispar unii directori de prin primărie, poliţie locală (numai la ADP, de pildă, e un fost ospătar, care este nemuritor şi care are un băiat analfabet, angajat ba pe la DITL sector 4, ba la poliţia locală), despre ce funcţie ocupă exact domnul consilier local din partea PMP, Ştefănel Dan, la poliţia locală (fost primar interimar al capitalei din UNPR, care a dat prin hotărâre de primar un sediu pentru UNPR filiala Bucureşti, care acum este ocupat abuziv de domnul deputat PMP Valeriu Steriu, ar fi interesant când a plătit chiria ultima dată la AFI domnul deputat).

Ca o concluzie

Eu încă cred că se poate face o reţea modernă care să aparţină oamenilor care cu adevărat au muncit în toţi anii ăştia, pentru ca rândurile scrise de dvs să ajungă la cititori (inclusiv au stat la vânzare pe post de vânzători), care să aducă profit tuturor: primăriilor prin taxele încasate, bugetului de stat prin impozite, distribuitorilor care să poată menţine şi schimba la nevoie chioşcurile degradate, editurilor să îşi ia banii la timp, oamenilor (pentru că ei, de fapt, sunt cei mai importanţi), prin informare, posibilitatea de a achiziționa produse şi servicii, fără a mai intra în magazine mari, angajaților care vor fi mai bine plătiți şi nu vor mai fi consideraţi ultimii angajaţi din România, care vor avea condiţii decente de muncă, nu vor mai fi nevoiţi să cumpere tot felul de marfă la negru etc. Eu zic că se poate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.