Un român a fost înjughiat mortal în Italia

Un tânăr român a fost înjunghiat mortal în Italia. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, însă a murit câteva ore mai târziu.Noi amănunte în textul de mai jos

De cotidianul.ro - Autor

Un tânăr român a fost înjunghiat mortal în Italia. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, însă a murit câteva ore mai târziu.Noi amănunte în textul de mai jos

Un tânăr român a fost înjunghiat mortal în Italia. Acesta a fost transportat de urgenţă la spital, însă a murit câteva ore mai târziu, transmite REALITATEA TV.

 

Un alt român a fost lovit pe la spate în timp ce se îndrepta spre casă. Bărbatul este internat în spital în stare gravă.

Noi amănunte

Un alt român în vârstă de 28 de ani a fost grav rănit şi se află internat în spital.

Deocamdată nu sunt clare circumstanţele crimei.

Săptămâna trecută, o româncă agresată la metroul din Roma, a murit după ce a intrat în comă. Vineri dimineaţă, medicii italieni anunţaseră că românca în vârstă de 32 de ani intrase în comă ireversibilă, având „edem cerebral grav”.

Maricica Hăhăianu, o asistentă medicală în vârstă de 32 de ani, a fost bătută de un italian de 20 de ani, pe 8 octombrie, în staţia de metrou Anagnina (Roma), după o discuţie mai aprinsă care avusese loc între cei doi. La un moment dat, discuţia a degenerat, iar italianul i-a dat un pumn româncei, care a căzut şi s-a lovit cu capul de beton. Femeia a fost transportată de urgenţă la Spitalul Casilino din Roma şi a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Miercuri, românca ieşise din comă, dar starea ei era în continuare foarte gravă.

Familia agresorului Alessio Burtone a trimis o scrisoare rudelor româncei, în care a prezentat scuze.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.