Un român a lovit o maşină din coloana lui Biden

Preşedinţia SUA a confirmat un incident rutier produs la Roma, în care a fost implicat un vehicul din coloana oficială a preşedintelui Joseph Biden şi un autoturism care, potrivit presei italiene, era condus de un cetăţean român.

„Coloana preşedintelui Biden a fost implicată într-un accident minor”, a comunicat Casa Albă, potrivit cotidianului The Washington Times, precizând că nu a fost implicată în niciun fel maşina în care se afla preşedintele SUA.

Incidentul rutier a avut loc vineri după-amiază, în timp ce coloana preşedintelui Joseph Biden, formată din 35 de vehicule, se deplasa de la Vatican spre Palatul Quirinale, unde liderul de la Casa Albă s-a întâlnit cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella.

Într-un pasaj din apropierea Podului Amedeo Savoia Aosta, în centrul Romei, un autoturism închiriat a lovit un vehicul blindat din coloana preşedintelui SUA. Conform cotidianului Corriere della Sera şi publicaţiei L’Eco del Sud, şoferul vehiculului este un român în vârstă de 40 de ani, angajat al unei firme de închirieri auto. Românul a fost rănit la o mână şi a necesitat îngrijiri medicale. Persoanele aflate în celălalt vehicul nu au fost rănite. Persoanele implicate au fost evaluate de personalul medical american, conform cotidianului The Washington Times.

Circulaţia a fost afectată scurt timp, iar autorităţile italiene şi cele americane vor stabili circumstanţele exacte ale producerii incidentului rutier.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

9 Comentarii

  1. unele publicatii pun numarul de vehicule la 85, ( President Joe Biden was criticized for his use of a slow moving, 85-car motorcade in Rome ahead of UN climate change conference on Sunday).Chiar credeti ca a fost un accident banal? Masinile blindate sunt ptr. VIP ( in fata) restul merg cu Fiat 500 si motorete (mai la spate).Deci, care este adevarul in toata aceasta poveste?

  2. 35 de vehicule, o coloana de inmormantare!??!!Cred ca si in SUA s-au depasit bunul simt

  3. @bulab … adevarul il vei afla in:

    „5 Noiembrie!”

    …ai rabdare pana atunci 😉 ? …sau te grabesti la maritat !

    😀

  4. … il cheama Vasilica, dupa accident s-a dat jos din masina in care era in patru labe si s-a jurat ca n-a baut decit „suc de struguri, usor fermentat” si a fumat doar o bucata de fringhie din cinepa, de provenienta indiana …

  5. Intr un
    serial de comedie desen animat, pe Netflix, se vorbea de um presedinte USA” prea prost ca sa fie manipulat”, si îl aratau cum cădea pe scara avionului
    .

  6. Un licurici de accidentat.. ”Democrația ” americană, a ”evoluat” atât de mult, incât subiecte, teme, de genul ”gender” nu se mai pot discuta,. Nu se mai acceptă o altă opinie.. La fel, se dezbat teme de rasă.. Se acuză in public, in media foarte zgomotos agresiv, ”vinovăția” rasei albe, de acuzare a tot ceea ce eventual e rău in america datorate doar rasei albe.. Deci ce puii mei crezi că urmează in america ??

  7. @mishteaux Pe 4 sunt alegeri locale,nu prezidentiale , iar cu maritisul….nu am steag colorat in fata casei,mi-l trimiti pe al tau?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.