Un senator vrea „botniță” pentru Facebook

Senatorul PSD Liviu Brăiloiu a ridicat, marţi, problema ameninţărilor pe reţelele de socializare motiv pentru care a lansat în discuţie în cadrul Comisiei de Apărare din Senat necesitatea unei legislaţii. Ministrul Carmen Dan i-a răspuns că acesta poate fi un subiect serios.

„Din informaţiile care circulă pe diverse reţele aflăm că au existat 140.000 de conturi de Facebook fără identitate reală în timp ce noi facem tot felul de legislaţii referitoare la combaterea terorismuui, la spălarea banilor. Paralel există aceste conturi, 140.000 de conturi care nu au niciun control. Tot pe Facebook, pe aceste conturi, nu ştiu dacă sunt reale sau nu apar tot felul de ameninţări, incitare la tot felul de agresiuni, apar indivizi care se pozează cu pistoale, cu puşti şi vroiam să vă întreb, serviciile de specialitate ale MAI acţionează în vreun fel?” a declarat senatorul Liviu Brăiloiu.

Acesta i-a adresat ministrului de Interne o întrebare cu privire la necesitatea modificării legislaţiei.

„Că de altfel de la Direcţia Arme, Muniţie, Explozivi la o anumită iniţiativă a mea în ceea ce privea numărul cartuşelor deţinute în mod legal de un deţinător legal de armă am avut o poziţie foarte dură, dar vreau să ştiu dacă acel serviciu se sesizează când diverşi indivizi se pozează pe Facebook şi ameninţă politicieni, cetăţeni, cu armele? Credeţi că se impune necesitatea unei legislaţii care să reglementeze şi aceste reţele sociale în sensul de a controla conţinutul lor?„, a întrebat Liviu Brăiloiu.

Carmen Dan aprobă inițiativa!

„Evident că legislaţia actuală nu acoperă toate aceste nevoi şi eu cred că este absolut necesar să facem o evaluare în aşa fel încât să acoperim cadrul juridic pentru a putea fi pregătiţi să luăm măsuri serioase împotriva tuturor aspectelor pe care dumneavoastră le-aţi enunţat. Da, persoane cunoscute sunt în atenţia structurilor de ordine publică şi cele de cele mai multe ori fac obiectul unor dosare penale însă de aici până la a preîntâmpina toate aceste aspecte inclusiv cele menţionate de dumneavoastrăî referitoare la modul în care ne exprimăm şi modul în care se ameninţă în spaţiul online”, a răspuns Carmen Dan.

Ministrul a dat exemplul mesajelor prin care protestatarii erau îndemnaţi să fure pistoarele forţelor de ordine. „Mesaje şi de genul îndemnului de a lua armele de la brâu jandarmilor şi de a-i împuşca în cap. Eu cred că analiza trebuie una serioasă şi făcută nu numai la nivelul MAI ci a tuturor celorlalte instituţii care intră în sfera de siguranţă, inclusiv la nivelul societăţii civile. Este un demers pe care noi avem disponibilitatea să îl facem”, a mai spus Carmen Dan.

Aceasta vrea şi schimbarea legii privind adunările publice, astfel încât organziarea protestelor să fie făcută după nişte reguli clare, în condiţiile în care, în ultimii doi ani au avut loc sute de mitinguri neautorizate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

6 Comentarii

  1. Propuneti dna Carmen Dan sa fie omorat fiecare Roman care NU il iubeste pe Dragnea, acolo veti ajunge daca NU scapam repede de voi!

    Constitutia Romaniei spune la Art. 30 – Libertatea de exprimare

    (1) Libertatea de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public, sunt inviolabile.
    (2) Cenzura de orice fel este interzisă.

    Dna Carmee, stiti ce e aia Constitutia Romaniei?!
    Ma indoiesc.
    Sictir, o sluga al carei viitor e la Targsor!

    • Foarte corecta initiativa acestui Brailoiu. Pai daca Bas a declarat Presa vulnerabilitate in CSAT, de ce nu ar fi declarate vulnerabilitate si aceste mesaje otravite?

    • alupigus lili. Libertatea de exprimare nu poate acoperi infranctiunile de amenintare la viata unor oameni. Sigur ca nu-ti place, doar conturile false sunt in slujba voastra.

  2. …………………………………………..
    Care neam necurat, care zodie
    Te-au fătat, blestemată jigodie?
    Ciumă roșie ești sau pecingine?
    Băga-te-am la mă-ta-n origine!
    Te-ai lățit peste țară, plasmodie,
    Pese-Dragnea de curve, jigodie.
    Un județ, un partid plus o nație,
    Am ajuns negrii tăi pe plantație.
    ……………………………………………
    Ciumă roșie ești sau pecingine?
    Băga-te-am la mă-ta-n origine!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.