Un sfert de milion de euro „la ciorap”

O femeie a fost prinsă de poliţiştii de frontieră din Giurgiu cu 240.000 de euro ascunși pe corp. Femeia le-a spus polițiștilor că intenţiona să cumpere cu suma respectivă un apartament în Istanbul, dar nu a putut justifica banii.

Miercuri seara, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, la volanul unui autoturism înmatriculat în România, cetățeanul sirian H.A., în vârstă de 37 ani, împreună cu acesta călătorind și soția sa, cetățeanul român H.N., în vârstă de 38 de ani.

Polițiștii de frontieră descoperit, ascunsă pe corpul femeii, suma totală de 242.000 de euro.
La cercetări, cei doi soţi au declarat că banii le aparțin şi intenţionau să îi folosească pentru cumpărarea unui apartament în Istanbul – Turcia. Deoarece nu a putut fi justificată legalitatea provenienței și destinația sumei de bani, aceasta a fost ridicată.

Poliţiştii de frontieră giurgiuveni fac cercetări pentru evaziune fiscală și schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. VREAU SI EU CIORAPI D’ASTIA!MA FAC INFRACTOR LEGALIZAT,CE NAIBII,MA „REPREZINTA”DOAR CREME A LA CREME,CLANNISIANII!CE ATATA MUNCA CINSTITA,SA-MI REZERVATI,DACA ALA SI-A REZERVAT LOCUL TELECTUAL,EU DE CE NU,BAGA,CELULA LA….DOFTANA,PALPITATII,CA SA ADAST CAND M-OI PLICTISI!

  2. Banii sunt clar din evaziune fiscala! Ca acest cuplu mixt, sunt zeci de mii care „cara” bani nefiscalizati, la turci!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.