Un sindicalist din Poliție îl face praf pe Iohannis

Liderul Sindicatului Național al Agenților de Poliție, Iulian Surugiu, i-a transmis o scrisoare deschisă președintelui Klaus Iohannis, după ce șeful statului a atacat la CCR legea privindu-i pe polițiști. În scrisoare, Surugiu îl întreabă pe Iohannis „de câți polițiști este nevoie să mai moară în misiuni” pentru ca el să câștige un al doilea mandat.

”Scrisoare deschisă către Președintele României, Klaus Werner Iohannis

Stimate domnule Președinte,

Nu îmi mai amintesc dacă v-am votat sau nu, dar sunteți și președintele meu.

Vreau să vă informez că în anul 2018 sindicatele din Ministerul Afacerilor Interne s-au implicat în realizarea proiectului Legii privind întărirea autorității polițistului, în acest sens existând și o amplă dezbatere publică cu ONG-uri din societatea civilă.

După parcurgerea acestor etape, legea a fost adoptată de Parlamentul României cu o majoritate covârșitoare, însă din păcate dumneavoastră ați contestat-o la Curtea Constituțională a României.

Desigur, este dreptul dumneavoastră, dar în calitate de președinte al Sindicatului Național al Agenților de Poliție doresc să vă readuc în atenție următoarele:

– Polițistul este singurul actor care se luptă cu infractorul, punându-și viața în pericol în fiecare moment;

– Polițiștul este cel care apără granița Uniunii Europene;

– Polițistul este cel care are grijă ca infractorii să nu îi agreseze fizic pe procurori și pe judecători;

– Polițiștii sunt primii care ajung la locul unui dezastru, iar dacă dumneavoastră sau familiei dumneavoastră vi se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl faceți este să sunați la Poliție;

– POLIȚIȘTII, LA ACEST MOMENT, SUNT PROST PLĂTIȚI.

Cu amărăciune vă scriu că dumneavoastră ar trebui să fiți și președintele polițiștilor. Să aveți în atenție și problemele cu care se confruntă aceștia și familiile lor.

Prin această acțiune îmi demonstrați că vă doriți o Românie cu ape tulburi, unde stoparea abuzurilor, furturilor și a tuturor infracțiunilor să fie, în continuare, îngreunată. Cel puțin eu așa văd lucrurile.

Capitalul electoral se câștigă luptând pentru o Românie sigură și stabilă, pentru un climat de liniște și siguranță publică.

În acest sens, vă cer, domnule Președinte, ca bătăliile politice pe care le duceți și le veți duce să le țineți departe de Poliția Română.

Prea mulți polițiști au murit în misiuni, prea mulți copii de polițiști au rămas fără un părinte.

De câți polițiști este nevoie să mai moară în misiuni pentru ca dumneavoastră să câștigați al doilea mandat?

Cu deosebită stimă,

Președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție

IULIAN SURUGIU”, spune Surugiu.

Klaus Iohannis a sesizat, luni, CCR în legătură cu Legea pentru modificarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice care permite polițiștilor să folosească dispozitive cu electroșocuri, Iohannis arumentând, printre altele, că acestea ”reprezintă o măsură disproporționată”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioana Radu 8517 Articole
Author

18 Comentarii

  1. Politistul asta se adreseaza lui Johanis CA SI CAND JOHANIS ar fi un presedinte care VREA BINELE ROMANIEI. FALS! Johanis candideaza pentru a doua oara NUMAI pt ca NU A REUSIT sa sparga Romania din prima. Poate cineva sa indice O SINGURA ACTIUNE a lui Johanis, indreptata realemnte spre binele Romanie?!?

    • E dureros de adevărat si unii oameni obișnuiți și inteligenți ca dvs. Spun lucrurilor pe nume, ceea ce le e greu unor politicieni, e cat ar mai trebui sa treacă pana sa visam declanșarea unui ROEXIT DIN ACEASTA ÎNCHISOARE in care ne tine Coana Europa învățată sa trăiască bine pe seama COLONIILOR. Si dacă au avut ghinionul ca sa nu mai aibă colonii în Africa, ORIENTUL ÎNDEPĂRTAT și MIJLOCIU , le-a picat mana cereasca odată cu loviturile de stat una după alta din fostele tari socialiste. Nu era raiul pe pământ în socialism, ca nu a fost comunism, m mmanaca bors unii, dar eram cu toții normali la cap. Doar tradatorii de atunci au rămas și cei de azi ei sau copiii lor care sa spună asta. DA NAZISTUL a fost probabil racolat de serviciile germane încă de pe vremea când era un SAS AMARAT PROFESORAL DE PROVINCIE ȘI probabil ca asta arfi rămas dacă nu se năștea SAS și nu ar fi pus ochii pe el nemții stăpânii lui dintotdeauna. Ne tot învârtim în jurul cozii ca SRI a condus tara. Pe bune? Ce se întâmplă este un EXPERIMENT AL PARTENERILOR STRATEGICI CA SA NE TRANSFORME INMCOLONIE PRIN INTERMEDIUL XOILOR de topor întâmplător numite SRI si subordonatele si instrumentele acestuia DNA, ICCJ, înainte CUM. A fost suficient a să distrugă economic,politic, moral, educational o tara și un popor , transformandu-la intr-o populație. Și nu e suficient. Vor sa își desăvârșească opera ținând aceasta MARIONETA CU APUCĂTURI NAZISTE ÎNCĂ UN MANDAT!?

    • Doi penali de rang înalt: Sasu fură case, Lazăr stă de șase!

  2. SPRE BINELE ROMANIEI si a tuturor romanilor este necesară introducerea, cat mai urgent, a judecătorului de instrucție în sistemul judiciar românesc.

  3. Nu va e ma rusine, militienilor vopsiti in politisti?! Cati romani trebuie sa mai fie violati, jefuiti, omorati, traficati ca voi sa va faceti datoria?! Meseria este o alegere individuala, nu o favoare facuta celorlati. Nu va plac salariile de politisti, plecati ma incompetentilor la cules capsuni! Asa de bine aparati voi politistii frontierele ca Romannia e primul loc in UE la romance si romani, multi dintre ei minori, traficati, violati si vanduti. Si inca ceva Surugiule, daca coeficientul tau de inteligenta este atat de redus incat nu iti amintesti cu cine ai votat la ultimele alegeri prezidentiale nu ai ce cauta in politie ori in vreun sindicat reprezentand politia!

    • mai sluga, tu nu intelegi putina ironie prin omisiune nici daca te-ai izbi de ea in frunte.

  4. Pe acest Sugegbine sau Curubine la intaratat Blonda Dan,dupa zvastul de gratie primit de la Godina !Politistii lupta,ei intre ei,pe lefusoare si pensioare frumoase,asigurate din banii publici,spre deliciul poolimei paralele…Mare lucru e sa te culci la doua trecute….

    • @Va paria liberală
      Bai onanistule, ce ti-a căsunat pe Ministru? Du-te bai si i-ati o păpușă goflabila, pune-i ce nume vrei si lasa-te de postari!

  5. Pe domnul presedinte asa zis al tuturor romanilor nu il intereseaza problemele acestora!!! Chiar daca este in campanie electorala, de cand a descoperit ca poate vorbi-face doar impotriva oricaror teme ale vietii de zi cu zi in Romania, Excelenta Sa a avut pretentii locative ce putini de pe aici au vazut (inca o dovada ca ii plac casele), a contestat fiecare pas facut de altii in administrarea tarii, i-a imprastiat pe romani in toate partile! Singura treaba facuta serios si consecvent de catre presedinte se poate vedea, cel putin saptamanal, cand ia calea Sibiului! Permanent acuza guverne si sperie poporul ca nu sunt bani, dar n-are nici o mila de risipa acestora.

  6. Nu era cazul sa se afirme ca il face cineva praf pe presedinte,deoarece dansul s-a facut singur praf, dovedind o rea credinta tenace, blocand activitatea normala a institutiilor exact prin substituirea obligatiei de a veghea la respectarea Constitutiei si la aceasta buna functionare cu incalcarea, sfidarea si dispretul ei .Metoda atacarii la CCR a oricarui act normativ ,a respingerii propunerilor guvernului de orice natura, dusmania propagata la nivel de ansamblu al tarii, lezeaza imaginea si interesele tarii.Iohannis joaca pt. presa straina care a facut din Ro oaia negra a Europei, joc cauzat de nucleu dur securistic d ela Bruxelles si intretinut de nucleul si mai dur securistic din tara.Nimeni nu contesta dreptul de ataca la CCR, dar ura si dusmania se ivesc neostoite .Motivul folosirii de electorsocuri este inventat, acestea se folosesc din 1991 cf.unor acte normative, sintagma „motive verosimile”este consacrata in legislatia altor st.europene, lipsa asa zisului aviz CSAT pe motiv ca politia are atributii in terorism a fost dat cu ocazia avizarii legilor si actiunilor de antiterorism la car e politia coopereaza cu alte institutii si entitati etc.Sindicatul Politistilor isi expune o parere despre modul criticabil, defectuos si iancceptabil in care Presedintele Iohannis se comporta ca o persoana fizica in razboi cu oamenii tarii si propria tara.

  7. Un lingau al PSDragnea, profitor apropiat fiecarui guvern, are o Avere uriasa, ca orice bugatar amarat:
    „Preşedintele Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, Iulian Surugiu, e unul dintre cei mai bogaţi lideri de sindicat din Poliţie, dacă nu chiar cel mai bogat. Asta în timp ce polițiștii pe care îi reprezintă trăiesc la limita decenței.
    Iulian Surugiu deţine 3 terenuri agricole în Ilfov, Piteşti şi Bacău, 1 teren intravilan în Capitală, o casă de vacanţă în Bacău şi una de locuit în Bucureşti. Sindicalistul mai are trecute în declaraţia de avere ceasuri şi bijuterii de 22.000 Euro, dar și conturi în care s-au adunat 100.000 Euro şi peste 2 Milioane de lei, adică încă aproape 450.000 Euro. Totodată, Surugiu a acordat, în nume personal, 2 împrumuturi. Primul împrumut, de 600.000 Euro – redus anul trecut (prin restituirea diferenței) la 155.000 Euro – i-a fost acordat lui Alexandru Albu, fost asociat în firma Rodi Impex SRL (cu obiect de activitate “colectarea deșeurilor”), la care Surugiu e acum asociat. Cel de-al doilea împrumut, de 45.000 Lei, a fost acordat de liderul sindical chiar organizației pe care o reprezintă.
    https://www.sursazilei.ro/iulian-surugiu-sindicalistul-milionar-din-politie-care-incalca-legea/

  8. Dar vestitul și gureșul Coarnă nu spune nimic? El care se dă drept marele apărător al polițiștilor? Iar pentru cei ce critică demersul sindicalistului, de ce nu aveți aceeași opoziție când cereți intervenția poliției atunci când drepturile voastre sunt afectate, când sunteți agresat sau vi se fură poșeta? Toți vrem o țară ca afară, dar nu și cu misiunile sau sarcinile instituțiilor care trebuie să asigure securitatea cetățeanului. Ne aprindem când un recidivist dă în cap unui polițist, provoacă o tragedie într-o familie, dar când vine vorba despre propria siguranță, așa cum este în statele democratice, o facem pe oportuniștii, afișând o demagogie ieșită din comun.

    • Bada, Ieri a facut-o praf pe analfabeta Carmen Dan, ca de fiecare data, in DIRECT la B1!!!
      Savuros, ca intotdeauna la adresa dnei Carmen Dan, acest Dumitru Coarna!
      Cautati ce-a declarat Coarna, merita sa cititi, va distrati sigur!

  9. Nu se putea sa lipseasca lili de la lins latrina,o are in fisa postului.Primeste bani la cat de mult linge rahat zilnic!

  10. „il face praf…”-unde-i praful? am vrea sa stim in cate incidente grave a fost implicata politia in ultimii ani si care au fost consecintele (decedati, raniti grav). mult mai vulnerabili suntem noi, nu avem uniforma, armament, mergem singuri,pe jos ,nu cate doi in masina, la adapost. in schimb nu avem haine, hrana-moca si pensie barosana la o varsta la care mai poti sa faci copii.

  11. Poliţiştii o acuză de ipocrizie pe Carmen Dan în legătură cu legea care le acordă puteri sporite: „A spus prostii“
    Reprezentanţii poliţiştilor o critică pe ministra de Interne C. Dan spunând că cele mai importante solicitări venite din partea sindicatelor nNU se regăsesc în legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice.
    C. Dan a criticat într-un mesaj pe Facebook decizia preşedintelui României de a ataca la CCR legea care aduce modificări statutului poliţiştilor.
    Reprezentanţii poliţiştilor, printr-un comunicat de presă al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, vorbesc pe de altă parte despre faptul că legea aprobată de Camera Deputaţilor n-ar fi ţinut cont de solicitările lor.
    Potrivit reprezentanţilor poliţiştilor, sindicatul a trimis propuneri privind modificările dorite din 2017, dar că forma finală a legii, aprobată de Parlament, n-ar fi avut nicio legătură cu ce s-a convenit iniţial. „Propunerile noastre au plecat chiar prin minister, nu poate să spună că nu ştie. (…) Noi ştim cum a intrat corpul legii în Camera Deputaţilor şi ştim forma lui care a ajuns la preşedintele României, care e departe de forma iniţială. Aş vrea să ştiu şi eu ce e în mintea dnei ministru, a spus nişte PROSTII. Sincer să fiu, nu am preteţia să cunoască toate proiectele de lege din toate armele pe care le reprezintă – Poliţie, Jandarmerie şi aşa mai departe – dar am pretenţia ca atunci când se face o modificare pe ce înseamnă un statut al unei arme, am pretenţia măcar să ştie care sunt noutăţile aduse. Se pare că dânsa e pe lângă subiect şi a discutat fără să cunoască despre ce e vorba“, spune Cristel Ioţu, vicepreşedintele SNPPC – filiala Olt.

  12. Cu regret va spun ca politis romana s-a cam privatizat, de multisor. Ei nu stiu ce sunt alea drepturile omului si daca ii chemi ptr o incalcare a acestora, te trezesti ca tot tu esti cel amendat ptr ca ai indraznit sa-i deranjezi. Toti vor salarii uriase ca ale magistratilor, dar calitatea muncii lor este ZERO. Asa ca mai usor cu marirea salariilor.

  13. mi-au dat lacrimile,citind ce mare om e politistul roman.hai sictir.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.