Zilele dintre Crăciun şi noaptea Anului Nou sunt o perioadă în care regulile sociale obişnuite sunt suspendate. Job-ul încetează să mai muşte o bucăţică din noi, e sabotat şi toată lumea e de acord cu asta. Oriunde te-ai duce, oamenii sfidează frigul pentru prima dată cu zâmbetul pe buze, aleargă în toate părţile, dar oboseala lor e agreabilă: chiar când se plâng că mai au multe de făcut, o spun cu plăcere. În magazine, la coafor, în autobuze, peste tot e un freamăt care nu are nimic de-a face cu stresul. E o trepidaţie încântată de ea însăşi, o jubilaţie pentru cei care îşi permit să cumpere tot ce își doresc. Mai mult decât altădată, cumpărăm din supermarketuri mărfuri pe care nu le aveam în minte când am intrat, umplerea coşului e febrilă, suntem ca nişte copii puşi în faţa unor jucării noi.
Timpul ne eliberează pe toţi din constrângerea lui în zilele dintre Crăciun şi Anul Nou. Ca un palton greoi, se lasă îndepărtat de pe trupurile noastre şi ne lasă să zburdăm. O breşă se deschide de fapt în Timp şi ne dă, ca pe o cuminecătură, să gustăm ceva formidabil: un strop de eternitate.
Între Crăciun şi Anul Nou se vorbeşte mult mai puţin despre neajunsuri de tot felul şi despre boli. Pare că nici nu mai moare nimeni, iar dacă totuşi se întâmplă, cel dus dispare ca pe ascuns, se vorbeşte despre el în şoaptă. Intervalul dintre două sărbători devine el însuşi sărbătoare. Ca în societăţile arhaice, în timpul sărbătorii totul e permis, iar veselia devine obligatorie. Suntem invitaţi să credem în minuni, indiferent ce vârstă avem.
Şi totuşi vârsta contează. Copiii sunt cei care plonjează cu totul în această magie a sărbătorii, în vreme ce, cu cât anii au trecut, cu atât îţi aminteşti mai mult de cei pe care i-ai pierdut. Îi chemi din memorie, dar ei rămân învăluiţi în haloul lor de Dincolo. Priveşti cu ochii minţii într-acolo şi culorile se mai estompează, vocile sunt mai şterse, o mână de melancolie îţi cuprinde gâtul şi ţi-l înțeapă destul ca să te facă să încerci să slăbeşti gulerul care nu te strângea.
Există şi tentaţia bilanţurilor care în general nu ies prea bine. De la o vreme, anul care a trecut e tot mai prost, oricare va fi fost el. Cine cade în capcana bilanţului existenţial nu se mai bucură.
Cred că bunicile dispărute sunt cele mai vizitate cu gândul în perioada aceasta. Crăciunul ne-a trimis din nou în copilărie, iar acolo domneşte mereu figura bunicii. Bunicile oferă borcane cu peltea de gutui şi dulceaţă de trandafiri şi te îmbrăţişează cu o iubire necondiţionată. Când ai parte de ea, nu ştii că nu o să o mai întâlneşti mai apoi niciodată tot atât de curată.
Atunci când te aşezi seara, după Crăciun, pe un fotoliu, cu obrajii îmbujoraţi de oboseală, cu o cană de vin fiert în mână, sau de ceai aromat, vrei de fapt să te simţi ca altădată, când Timpul era infinit, totul era posibil şi te simţeai protejat de orice rău. O dată pe an putem simţi că Timpul se opreşte şi să primim acest dar. Durează puţin, să nu ratăm ocazia.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.