Un student a înjunghiat 14 persoane la o universitate din SUA

Un student american a înjunghiat 14 persoane, dintre care două în stare gravă, în campusul unei universităţi din statul american Texas, înainte de a fi arestat, a anunţat marţi poliţia locală, relatează AFP.

Autorităţile au fost informate că „un bărbat de rasă albă a înjunghiat mai multe persoane”, cu puţin după ora 11.00 (16.00 GMT), în campusul Cyfair al universităţii Lone Star, din apropierea oraşului Houston, a anunţat şeriful Adrian Garcia în cursul unei conferinţe de presă.

„Am arestat un bărbat de rasă albă, în vârstă de aproximativ 21 de ani, şi care este student al universităţii. Nu ştim cu exactitate ce fel de armă a folosit, nu ştim dacă este un cuţit sau alt instrument”, a mai spus el.

Poliţia anunţase anterior că suspectul a fost culcat la pământ de către un student înainte de a fi arestat.

Patru răniţi au fost transportaţi cu elicopterul la spital, a informat un purtător de cuvânt al poliţiei fără să poată preciza ce tip de armă a fost utilizată.

Universitatea, care a fost închisă, a anunţat pe site-ul său că agresiunea a avut loc „în apropierea Departamentului de ştiinţe medicale” şi că „informaţiile se adună fără încetare de la locul incidentului”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.