Un susţinător mai puţin

Proiectul de lege prin care părinții, bunicii sau străbunicii ar trebui să fie susținuți financiar de copii, dacă au nevoie, a rămas fără unul dintre semnatari. Deputatul Dumitru Gherman a declarat că presiunea venită din spațiul public a fost cauza retragerii.
Inițiatorul proiectului de lege privind „Recunoștința între generații”, Dumitru Gherman, a declarat, pentru Mediafax, că un parlamentar și-a retras semnătura de pe actul normativ, fără să menționeze cine este acesta. Gherman reclamă presiunea venită din spațiul public și faptul că instituțiile media „s-au inflamat”.
„Proiectul de lege poate suferi amendamente. Au fost instituții media care s-au inflamat prea tare pe o chestie care se vrea pozitivă pentru majoritatea românilor. A fost o stare de emoție negativă pe o chestiune care se referea la un sistem echitabil de drepturi și obligații pe linia de rude. Proiectul o să-și urmeze un curs parlamentar legal”, a declarat, pentru Mediafax, Dumitru Gherman.
Astfel, proiectul de act normativ are 73 de susținători în prezent.
Proiectul prevede obligația părinților de a-și întreține copiii și de a le asigura un trai decent și educația necesară. Totodată, documentul prevede obligația bunicilor de a-și întreține nepoții, acolo unde „nepoții minori, care necesită sprijin material, aflați în imposibilitatea întreținerii lor de către părinți au dreptul la întreținere de la bunici care dispun de mijloace suficiente”.
Inițiativa legislativă a fost depusă la Senat de parlamentari PSD și ALDE, printre care și Niculae Bădălău, ministrul Economiei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

5 Comentarii

  1. E un proiect de lege comun in tarile asiatice unde nu exista sistem de pensii,unde multa lume a lucrat pe bani in mana,nu asigurari,nu pensii!O prostie care induce in populatie idea ca nu mai sunt bani de pensii si vin vremuri grele!Niste idioti de parlamentari au crezut ca vor creste artificial coeziunea generatiilor,alta tampenie!In tarile dezvoltate,cu sistem de pensii bine pus la punct,nu exista tampenia asta !Iar doar o lege doar pentru daliti,in India ar merge..

  2. Astia nu ce fac!

    psd-alde sustin neoliberalismul?

    dupa ce problema sanatatii este plasata pe seama individului, dupa ce problema locului de munca este plasata tot lui, dupa ce problema pensiei este plasata tot lui, vii acum si sustii ca problema asigurarii unei batraneti demne tine tot de individ?

    atunci sa dizolvam statul, parlamentul, salariile parlamentarilor sa fie platite de parlamentarii insisi….

    73 de sustinatori? voi aveti minte?

    cititi-l ba pe Rousseau in *contractul social*…care spune cam asa, bucuriei de a fi tata trebuie sa-i corespunda responsabilitatea de a fi tata….deci relatia tata-fiu nu mai este biunivoca…eu te-am facut, eu te cresc, tu la batranete trebuie sa-mi dai bani…

    si iata cum, pe mentalitate traditionala de secol XIX vin astia cu neoliberalismul lor…

  3. Cine a gândit chestia asta nu ştie că tradiţia românească este să-ţi ajuţi copii până închizi ochii şi chiar şi după aceea lăsându-le moştenire ce ai adunat toată viaţa.Ar trebui umblat la mentalitatea românilor pentru a schimba tradiţia.Aşa că cine a gândit chestia asta mai bine s-ar gândi la lucruri serioase.Se vede că are o gândire cam îngustă dacă o are.Mă mir cum de a ajuns ăsta în parlament.Poate să se ia de mână cu ăla care dorea o lege pentru gulerele la cămăşi.

  4. deci sa intelegem ca vom plati si impozite si pensiile parintilor ok, dar cu copii nostri ce vom face cum ii vom mai putea creste daca din tot ce muncim sub diverse taxe statul ia 65% iar daca mai platim si pensiile parntolr mai ranaem cu cel mult 30% din toata munca nostra iar din cei 30% trrebuie sa traim noi si copii nostri
    sa presunem a legea intra in vigoare cine va benificia oare nu tot actuali asistati sociali care nu muncit o zi in ultimi 30 ani si care acum urmeza sa le plataesca pensie copii pe care iau chinuit o viata, nu betivi si cei ce-si baga in vena vor fi primii cer vor profita astfel incat sa-si asigure banii pentru vicii, fiinda mie greu sa cred ca cei ce au muncit o viata si au avut grija de copii ii vor forta pe acestia sa renunte la viitorul nepotilor de dragul lor

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.