Alimentarea cu energie electrică a liniei de contact Braşov – Stupini a fost întreruptă vineri după-amiaza pentru aproximativ 30 de minute, după ce un tânăr în vârstă de 19 ani a fost electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon din compunerea trenului de marfă 80476, la intrare în gara Braşov, informează CFR SA.
„Pentru accesul şi intervenţia organelor abilitate – ISU şi Procuratura – a fost întreruptă temporar în jurul orei 14:40, alimentarea cu energie electrică a liniei de contact Braşov – Predeal şi Braşov – Stupini. La ora 15:05 s-a repus sub tensiune linia de contact din Braşov”, menţionează purtătorul de cuvânt al companiei, Oana Brânzan.
Potrivit sursei citate, în astfel de situaţii, CFR anunţă imediat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, apoi, conform procedurilor, impune măsurile necesare: întrerupe alimentarea cu energie electrică a liniei de contact, dar şi circulaţia trenurilor pe zona respectivă.
Urmează reînscrierea în circulaţie a trenurilor staţionate temporar în intervalul necesar intervenţiei organelor abilitate, precizează CFR SA.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
Tineretul bovin si cu droguri la purtator platite de Soros ca sa marsaluiasca prin Piata Victoriei si care nu se uita la Tv si numai pe face-buci, trebuie sa ia aminte. Prostia se plateste in viata! Daca vedeau cate cazuri de drogati urcati pe trenuri au murit, trageau si ei o concluzie daca sunt in staresi nu se mai urcau pe trenuri ca sa-si faca poze sa arate prostimii ce tari si prosti sunt ei. Huuo incultilor, mai puneti mana pe o carte de fizica asa cum va invata el comandante!