Un apel la 112 anunţa luni dimineaţa un accident produs pe linia de cale ferată, la intrare în municipiul Constanţa. La solicitare au ajuns poliţişti, medici de la Ambulanţă şi militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.
Autoutilitara folosită de hoţi pentru a fura saci de azotat de amoniu din trenuri a rămas blocată pe calea ferată din zona Podului de Butelii, potrivit adevarul.ro. Din primele informaţii, persoane neidentificate au încercat să fure sacii încărcaţi într-un tren de marfă.
O parte din hoţi aruncau sacii cu azotat de amoniu din tren, iar complicii lor adunau prada şi o încărcau în autoutilitară. Pe o rază de un kilometru, poliţiştii au găsit aproximativ 100 de saci aruncaţi lângă şine.