Un troian care vine „la pachet”

CERT-RO și SRI (Centrul Național CYBERINT) au cooperat pentru identificarea unei campanii de malware care afectează terminalele mobile cu sistemul de operare Android și iOS.

Campania de phishing folosește inclusiv identitatea unei companii de curierat cunoscute, iar mesajele transmise sunt de tip SMS. Utilizatorii sunt invitați să acceseze un link pentru a verifica statusul livrării unei comenzi plasate anterior.

Textul din cadrul mesajului este „Pachetul dvs. Este pe drum, urmați-l aici”.

Dacă link-ul este accesat, pe dispozitivul utilizatorului va fi descărcată o aplicație malware de tip troian, care va extrage din dispozitivul mobil datele despre acesta (model, detalii despre operatorul de telefonie, IMEI etc.), datele asociate cardurilor bancare și operațiunilor efectuate cu acestea, precum și mesajele și apelurile acestuia.

De asemenea, aceasta are capabilitatea de a efectua capturi de ecran, de a adăuga și de a prelua evenimente din calendar, dar și de a capta șirurile de caractere introduse de la tastatură. Aplicația solicită permisiuni pentru gestionarea SMS-urilor și a apelurilor, pentru accesarea datelor dispozitivului, a contactelor sau control total asupra dispozitivului.

CERT-RO recomandă:

• Evitați accesarea link-urilor și deschiderea atașamentelor provenite din surse necunoscute;
• Acordați permisiuni aplicațiilor mobile în mod punctual și în funcție de necesități;
• Verificați și gestionarea periodică a permisiunilor aplicațiilor mobile;
• Utilizați soluții antivirus și actualizați constant semnăturile acestora (update);
• Activați opțiunea de verificare a securității aplicațiilor mobile instalate și a opțiunii de blocare a celor din surse necunoscute;
• Actualizați sistemul de operare la ultima versiune compatibilă cu sistemul utilizat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Noua unitate de masura in loc de Cal Putere, mai nou e Prostie Putere.

  2. Daca se Dezactiveaza Conexiunea la Datele Mobile , nu se mai primeste nici un sms , telefonul functioneaza numai pe apeluri telefonice , ca un telefon normal , dinnainte de 1989 , dar telefon mobil .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.