(VIDEO) Una caldă, alta rece!

Sorana Cîrstea s-a calificat joi dimineață în turul al treilea la Australian Open după ce a trecut de ocupanta locului 96 WTA, Kristina Kucova.

Sorana a câștigat fără mari emoții,  6-2, 6-4. Meciul a durat o oră și 18 minute.

Jucătoarea româncă a început perfect meciul, realizând break-ul pe primul serviciul al lui Kucova, după care a mai făcut altele două, în condițiile în care nu a servit foarte bine, însă a avut 15 lovituri câștigătoare, în timp ce adversara sa a făcut 4 duble greșeli la serviciu și a făcut 13 erori neforțate.

Setul secund a fost aparent mai echilibrat, dar în permanență sub controlul româncei, care a dat ușoare emoții la 5-3, cu un break avans, când și-a cedat serviciul, pentru 5-4.

A replicat însă imediat, închizând meciul cu un nou break și un set secund în care a servit mult mai bine și a lovit din nou de 15 ori direct câștigător.

În turul 3 Cîrstea se va confrunta cu o adversară mult mai redutabilă, sportiva rusă Anastasia Pavlyuchenkova, locul 11 mondial, care a trecut în turul secund de veterana australiancă Samantha Stosur.

Colege de generație, Cîrstea și Pavlyuchenkova s-au mai întâlnit până acum de 5 ori în circuitul mondial, rusoiaca conducând cu 3-2. Ultima dată s-a impus Pavlyuchenkova, pe iarbă, la Eastbourne, în 2018. Pe hard conduce tot ea, cu 2-1, însă meciurile s-au jucat în urmă cu mult timp, în 2011, 2012 și 2013.

Irina Begu, 64 WTA, a fost eliminată în turul secund la Australian Open. Begu a fost învinsă de belgianca Elise Mertens. Begu a cedat cu scorul de 3-6, 2-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 17 minute de joc.

Elise Mertens, fostă semifinalistă la Melbourne, în 2018, s-a impus în fața Irinei Begu în condițiile în care nu se poate spune că a dominat jocul, în special din punct de vedere statistic.

A fost însă mai exactă în momentele cheie, mobilizându-se și valorificând 3 din cele 4 mingi de break procurate și salvând altele 2 avute de Begu.

Pentru prezența în turul secund la Australian Open, Irina Begu va fi recompensată cu 102.200 dolari și 70 de puncte WTA.

Recomanda 1
Author

2 Comentarii

  1. Bravo ei, bravo lui Tiriac ca o tine in priza – deci calda. Comparativ cu blegu e Editat

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.