Senatul

Undă verde pentru Codul de procedură penală

Proiectul de lege care aduce modificări la Codul de procedură penală, care vizează și transpunerea directivei UE legată de prezumţia de nevinovăţie, a fost votat în plenul de miercuri al Senatului.

Comisia pentru legile Justiţiei a dat vot favorabil modificărilor Codului de procedură penală.

Printre amendamentele adoptate de Comisia pentru legile Justiţiei aduse Codului de procedură penală, se numără cel care prevede că procurorii pot distruge probele unei înregistrări obţinute în mod ilegal.

„Probele obţiunute în mod nelegal nu pot fi folosite în procesul penal, fiind lovite de nulitate absolută. (…) Nulitatea actului prin care s-a dispus sau autorizat administrarea unei probe ori prin care aceasta a fost administrată determină excluderea probei şi a mijloacelor de probă. Probele şi mijloacele de probă excluse se păstrează sigilate la sediul Parchetului în ce priveşte cauzele aflate în faca de urmărire penală, respectiv al instanţei, în ce priveşte cauzele aflate în curs de judecată”, prevede propunerea CSM, asumată de PSD şi ALDE, adoptată în Comisie.

Un alt amendament se referă la faptul că o persoană poate beneficia de reducerea pedeapsei, pentru un denunţ pe care l-a făcut, doar dacă acesta este făcut într-un termen de maximum şase luni de la data la care persoana a luat la cunoştinţă de săvârşirea infracţiunii.

Forul de specialitate a modificat Codul de procedură penală, adoptând o propunere potrivit căreia o instanţă de apel nu poate desfiinţa decizia, în primă instanţă, de achitare a unui inculpat şi nu poate da o hotărâre de condamnare în apel, fără readministrarea probelor sua fără probe noi.

O altă modificare, adoptată de forul de specialitate, vizează articolul 453 din Codul de procedură penală prevede că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută în cazul neredactării sau nesemnării hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la soluţionarea cauzei.

Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.