Unde dai şi unde crapă?

În anumite momente, indignarea depăşeşte normalul şi atinge expresii isteroide. Poporul suferă din cauza justiţiei, ţara suferă din lipsa încrederii în justiţie. Aţi văzut judecătoarea aceea beată ce tupeu avea? L-aţi văzut pe judecătorul acela care a luat şpagă? Şi toată lumea se întoarce la aceleaşi câteva imagini care sunt reluate ameţitor pe televiziuni.

 

Ba în timpul unei discuţii despre protestul judecătorilor mă sună un coleg din studenţie. Omul este medic. A fost miner pentru o vreme, şi-a strâns banii pentru a face Medicina şi a învăţat pe brânci. În toiul discuţiei despre judecători, prietenul meu din studenţie sună şi îşi exprimă şi el revolta. Are 20 de milioane (?) şi îl tratează pe un judecător pensionar cu o pensie de 100 de milioane. Indignarea lui venea din diferenţa dintre salariul său şi pensia celui întins în faţa sa pentru cine ştie ce tratament. Vă daţi seama ce situaţie imposibilă? Ştia prietenul meu de unde are judecătorul o asemenea pensie? Ce salariu şi ce merite o fi avut? Şi dacă ştia, ce-l împiedica să-şi deschidă un cabinet? La urma urmelor, mi se pare chiar indecent, ca să nu zic mitocănie, să fierbi pe seama salariului unui om bolnav venit la tratament. Îl tratezi şi gata, fără să te întrebi dacă este calic sau magnat! Altfel, un doctor se uită la pacient doar în funcţie de venit. Ceea ce-l descalifică pe medic, nu pe cel care are o pensie sau un salariu de nu ştiu cât.

 

 Mi se rupe sufletul că un prieten alături de care am împărtăşit mai toate visele studenţiei nu putea judeca România decât prin prisma propriului său portofel. Dacă ar fi avut aceiaşi bani cu judecătorul întins pe burtă în faţa sa, atunci totul ar fi fost în ordine. Şi aplicarea justiţiei, şi corupţia, şi abuzurile statului. Totul ar fi fost numai lapte şi miere.

 Din păcate, la bătrâneţe unii oameni câştigă în înţelepciune, alţii restrâng limitele universului până undeva la vârful nasului!