Am copilărit în comuna Ceru-Băcăinți, cea mai mică unitate administrativ teritorială din țară, o comună întinsă pe versanții dinspre Valea Mureșului a Munților Metaliferi, alcătuită din satele Bolovănești, Bulbuc, Cucuta, Curpeni, Dumbrăvița, Fântânele, Groși, Valea Mare și Viezuri.
În ”Conscripția fiscală a Transilvaniei din anul 1750” editată de Editura enciclopedică în 2009, în coordonarea profesorului Ladislau Gyemant, apare că austriecii din imperiu descriau viața din satul Băcăinți: „În vederea cultivării, părțile mai sterile se ară cu opt boi, iar cele mai fertile cu șase boi”. (Unde etiam quoad cultivationem partes steriliores octo, fertiliores vero sex Bobus arantur).
Nu știu cîți compatrioți își pot imagina cum arată pămîntul fertil care poate fi arat numai cu șase boi, în vreme ce pentru cel infertil ca să poți semăna ceva ai nevoie de opt boi, adică de patru perechi care să tragă un plug cu tăiș de oțel scrîșnind printre pietre.
Acolo, s-a născut mama și tot acolo m-a trimis să-mi petrec o mare parte din copilărie. Străbunicul meu Aurel nu știa să scrie, dar a fost în „prima bătaie”. Este înmormîntat în grădină, mai sus de șură. Străbunica mea l-a așteptat să se întoarcă de pe front și cînd a trecut la cele veșnice a fost înmormîntată și ea în grădina casei.
La Curpeni și la Viezuri, nu prea găsești un loc pentru un mormînt. La cele veșnice se trece ușor, dar se intră mai greu. Trebuie să intri și să treci prin piatră. De aceea, oamenii își petrec cele veșnice în cîte o grădină.
La 14-15 ani, mama a fugit din robia vieții din Ceru Băcăinți și nu s-a mai întors, deși sufletul ei a rămas acolo, cum avea să rămînă și al meu, scînteiat de cele mai frumoase clipe din copilărie. Acolo, am urlat de frică pînă am speriat lupul, acolo, am călărit prima dată, acolo, am prins doi pești într-o mînă, acolo, am alergat din mesteacăn în mesteacăn ca un animal tînăr care se duce din creangă-n creangă, acolo, am compus strigături cam deochiate pentru nunțile fraților mamei, acolo, am fost ultima oară la secerat de grîu cu secera și îmblăciul, cu fedeleșul cu apă şi cu pîinea învelită în cîrpă, acolo, am dormit pentru prima dată în munte, într-o colibă de crengi, acolo stăteam în pridvorul casei și ascultam valea și încercam să deslușesc din ecou ce vorbesc drumeții între ei.
Visam cu ochii deschiși în pridvorul încărcat cu pene (mușcate și alte flori de verandă), ascultam muzica albinelor din coșnița de pe ridicătura zidului și așteptam să treacă vremea să mă întorc acasă unde trebuia să dau socoteală dacă am fost cuminte.
Nu știu de ce se numește Ceru-Băcăinți. Băcăinți vine din ungurește (Bokajalfalu sau din germană Bocksdorf). Noi le spuneam Băcăinți și Cer. Mergem la Curpeni sau la Cer și trecem prin Băcăinți. Ne oprim sau nu la tetea Candin (fratele bunicii).
Drumul era un chin. Luam trenul pînă la gara din Șibot, mergeam pe jos pînă la Mureș, treceam rîul cu cinul sau cu brudina și pe urmă, tot pe jos, cam zece kilometri o țineam într-un marș pînă la bunica.
Cînd mă trimiteau de unul singur, trebuia să fiu atent la căruțele cu cai și să ciulesc urechile dacă oamenii nu încep să strige, ”apa, măăă, apa”. Cînd spre Bulbuc avea loc o rupere de nor, un tzunami de apă și piatră se prăvălea de pe pantele încărcate cu grohotiș ale munților și distrugea tot ce întîlnea în cale. Şi, atunci, oamenii începeau să strige din pridvoarele caselor cocoțate pe pante: „Apa, măăă, apaaaa!“
Am revenit la Ceru-Băcăinți și la Curpeni de mai multe ori, chiar și cînd casa cu verandă împodobită și moara de apă a bunicilor nu mai existau. De fiecare dată, toate se prăvălesc peste mine. O lume invizibilă, trecută dincolo de veșncia pietrei, îmi dă semne din memorie.
Cînd mocanii din Ceru-Băcăinți se adună „în vale” (la intersecția a două văi unde au un loc de întîlnire grădina rezemată de zidul muntelui se umple cu oameni de toate vîrstele îmbrăcați de sărbătoare. În fiecare an, de colindat și în primăvară, după Paști, se adună la Sărbătoarea salcâmului. Sărbătoresc salcîmul pentru că la poale, versanții sunt împăduriți și cu salcîmi și în fiecare primăvară năvălesc zeci de crescători de albine cu stupinele lor pe roți și valea se parfumează de dulcea floare a copacului apărat de atîția spini. Parcă un corn invizibil ar suna peste văi și-i adună pe toți la o petrecere simplă, cu bere și vinars, cu muzică și cu schimburi de vești. Cine s-a mai prăpădit, cine cu a cui se însoară și cine a plecat la muncă în Spania. Acolo, un copil cîntă Imnul Național și primarul Ioan Trif le dă un raport despre situația asfaltărilor și a amenajărilor din comună.
Şi tot acolo vine printre săteni și fostul primar Aurel Giurgiu (cel care a început modernizarea comunei) rezemat în bastonul noduros de octogenar și ascultă cu toții noul imn al comunei Ceru Băcăinți, compus de o localnică.
Am vrut să-l cunosc pe localnicul care a plecat la muncă în Spania și s-a întors în sat cu o nevastă spaniolă. Au una dintre cele mai frumoase gospodării din comună.
Din păcate, Iulian Badiu a lipsit de la Sărbătoarea salcîmului. I-am trimis vorbă să ne întîlnim. M-a refuzat. Nu vrea să scriu despre el și despre soția lui spaniolă, venită după el la Ceru Băcăinți.
Unii mocani îi zic Cataluna, o simplificare locală a denumirii Cataloniei. Probabil, se încurcă în numele spaniol al femeii.
Așa că la „Sărbătoarea salcîmului” de la Ceru Băcăinți, m-am trezit întrebîndu-i pe oamenii coborîți pe vale: „Unde șade Cataluna?“
Pentru mine, Ceru-Băcăinți este cea mai mare comună din România. Ține de pe dunga Mureșului și se tot suie pe drumuri de piatră până la Curpeni, la Viezuri și la Piatra Tomii de la Bulbuc, de unde pe scări de aer se duce mai departe pînă în ceruri.
Mormîntu’ 10 dă la Coortea-dă-Argeşi conține un fost cadavru cu pielea dă culoare închisă, ochii dă culoare închisă, păru’ dă culoare închisă!
Alexandru Simon, co-autor a’ studiului asupra mormîntului dă la Coortea-dă-Argeşi, a ascuns date importante dîn analiza ADN a kumanului băgat acolo în kryptă, urmaș derekt a’ lu’ „Negru-vodă”! …oare de ce i-au spus „Negru-vodă”?! D’-aia……[Rumburak]
Citind aceste randuri realizez ce fericiti suntem noi, cei din generatia domnului Nistorescu care am avut șansa să ne naștem în asfel de sate de vis. Acolo viața țăranilor era foarte grea, se muncea enorm de mult, cu eforturi fizice mari, în zilele lungi de vară cu multe ore de trudă, de la facerea zorilor până la apariția stelelor. Dar și bucuriile sufletului erau mari. Trăiam totuși în raiul de pe pâmânt. Toatele cele evocate de domnul Nistorescu le-am trăit și eu pe valea SOMEȘULUI. Azi, când multe valori naționale și identitare se surpă, sau sunt negate de cei fără de suflete care au doar dorința de a aduna bani și a-i cheltui spre satiafacții fără de valoare emoțională, doar satul românesc mai reprezintă speranța Renașterii Naționale. Semnele se înmulțesc că a început o mișcare dinspre orașe spre sate si procesul acesta se accelerează. Mai ales în Transilvania, satele devin tot mai atractive pentru cei de la orașe. Felicitări domnule Cornel Nistorescu pentru poezia și nostalnia acestor aduceri aminte.
Bravo…frumos scris…o placere sa citesti…la mai multe..
Cercetările științifice au demonstrat că Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor este falsă întrucât nu corespunde realității istorice. La data de 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș. Despre geneza Țării Românești in cadrul careia au fost comunicate concluziile Studiului Genetic TARA ROMANEASCA. 1310-1352, BASARAB I:
Defunctul din Mormântul 10 („Vlaicu Vodă”) a decedat cu puțin timp înainte de ridicarea Bisericii Argeș II (biserica de astăzi), ridicată cel devreme pe la 1350, fiind înmormântat în Biserica Argeș I (datând din anii 1230-1260), fiind vorba, cel mai probabil, de unul dintre fiii nenumiți ai lui Basarab I amintiți într-un document din 1335;
Nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunități sau indivizi de origine cumană;
Personajul din mormântul 10 aparține acelor Olachi Romani (valahi romani/ români romani). Acești români erau întinși din Țara Românească, în Banat, de-a lungul Munților Apuseni până în Maramureș.
Din cercetările genetice reiese că Basarabii erau etnici români, înrudiți cu voievozii ortodocși din Maramureș, care au pregătit revolta împotriva Coroanei maghiare și „descălecatul” în Moldova.
Basarabii erau etnici români ortodocși întrucât Biserica Sf. Nicoale din Curtea de Argeș nu putea fi ridicată de un domnitor catolic ea fiind zidită în cel mai pur stil bizantin ortodox.
„Mormântul 10 (n.r. unde a fost îngropat bărbatul) de la Curtea de Argeş nu este nici al ungurilor, nici al cumanilor. In el odihnea un român roman“, afirmă Alexandru Simon, co-autor al studiului asupra mormântului de la Curtea de Argeş. (Sic !)
Cercetările științifice au demonstrat că Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor este falsă întrucât nu corespunde realității istorice. La data de 28 octombrie 2014, la Academia Română din București, a avut loc comunicarea Mormântul 10 din Biserica Sf. Nicolae din Curtea de Argeș. Despre geneza Țării Românești in cadrul careia au fost comunicate concluziile Studiului Genetic TARA ROMANEASCA. 1310-1352, BASARAB I:
Concluziile studiului … Cercetările științifice au demonstrat că Teoria originii cumane a dinastiei Basarabilor este falsă întrucât nu corespunde realității istorice;
„Mormântul 10 (n.r. unde a fost îngropat bărbatul) de la Curtea de Argeş nu este nici al ungurilor, nici al cumanilor. In el odihnea un român roman“, afirmă Alexandru Simon, co-autor al studiului asupra mormântului de la Curtea de Argeş;
Nu au apărut elemente care să îl lege în plan genetic pe defunct de comunități sau indivizi de origine cumană.
Personajul din mormântul 10 aparține acelor Olachi Romani (valahi romani/ români romani).
Basarabii erau etnici români ortodocși întrucât Biserica Sf. Nicoale din Curtea de Argeș nu putea fi ridicată de un domnitor catolic ea fiind zidită în cel mai pur stil bizantin ortodox.
CERU-Băcăinți … si CataLUNA .
PS. Cine are oare „interesul” sa falsifice istoria ROMANILOR din ROMANIA ? Din fericire … ARHEOLOGIA si GENETICA raman ramuri ale STIINTEI care pot VERIFICA istoria cea STRAVECHE de pe aceste TARAMURI ale ROMANILOR din ROMANIA. QED.
Denumirea de Valahia/Wallachia/Tara Romaneasca a apărut mai întâi în cronicile arabe din secolul al XIII-lea; în loc de Țaratul Vlaho-Bulgar arabii menționau în scris doar Valahia, cu indicarea precisă a coordonatelor geografice arăbești (47° și 30 minute latitudine și 50° longitudine/in coordonate geografice arabe vechi, 25° in coordonate geografice moderne) și cu specificarea faptului că Valahia se numea în arabă „al-Awalak” iar locuitorii „ulaqut” sau „ulagh” (vlahi/vorbitori de limba ROMANICA/ROMANEASCA).
ROMANIA de astazi are coordonate geografice: longitudine intre [20° – 30° E] si latitudine intre [43° – 49° N] .
Cavalerii Ioaniti si ROMANII din Tara Romaneasca si Oltenia …
„În numele sfintei treimi una și nedespărțită, amin. Bela din mila lui Dumnezeu, regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei și CUMANIEI deapururea. Am hotarât în acest chip – stând la sfat împreună cu venerabilul bărbat Rembaldus marele preceptor al caselor Ospitalierilor din Ierusalim, ca, deoarece acel preceptor, în numele casei Ospitalierilor, s-a îndatorat de bună voie, el și casa Ospitalierilor, să lupte în chipul arătat mai jos pentru ajutorarea regatului nostru, îi dăm și îi dăruim, lui și printr-însul numitei case, întreaga Țara Severinului, împreună cu munții acesteia și cu toate celelalte locuri ce țin de ea, precum și cu cnezatele lui Ioan și Farcaș până la râul Olt, afară de Țara voievodului Litovoi [Tara Olteniei], pe care o lăsăm Românilor, după cum au avut-o aceștia și până acum. Voim însă, ca amintiții Români să ajute pe numiții frați cu oastea lor spre apărarea țării și spre înfrângerea și pedepsirea atacurilor ce ni s-ar aduce de către străini, iar la rândul lor, cu prilejuri asemănătoare, frații înșiși să fie datori să dea sprijin și ajutor [Românilor] cât le va sta în putință. Pe lângă aceasta, am dăruit amintitului preceptor și printr-însul casei Ospitalierilor, toată Cumania, afară de Țara lui Seneslau voievodul Românilor [Tara Româneasca], care rămâne acelora, după cum au avut-o și până acum și întocmai în toate acele condițiuni rânduite mai sus. Împotriva unei alte caste creștine [crestin-ortodoxe], ce ar voi să pătrundă în regatul nostru s-a obligat în numele casei, să dea cincizeci de frați înarmați spre paza și apărarea cetăților și întăriturilor de la hotare.” (Diploma Cavalerilor Ioaniți/2 Iunie 1247).
In aceeasi perioda Bela IV (1206-1270) a fost regele Ungariei, Dalmației, Croației, Ramei, Serbiei, Galiției, Lodomeriei și CUMANIEI deapururea /intre 1235-1270 (conform Diplomei Cavalerilor Ioaniți/2 Iunie 1247) .
Iar … Taksony (955-972 AD) a avut o sotie de origine cumana si pagana/de pe Volga; Geza (972-997) fiul lui Taksony a fost deci de origine cumana dupa mama, crestinat in rit ROMAN la 973 AD, insurat cu Saraolt de origine ROMANEASCA, crestinata in rit BIZANTIN impreuna cu tatal sau Gyula II in Constantinopol/952 AD; Stefan I (975-1038) fiul lui Saraolt crestinat in rit BIZANTIN de mama sa Saraolt, convertit la religia de rit ROMAN a tatalui sau Geza/impreuna cu tot neamul maghiarilor dupa anul 1000; Stefan V (1270-1272) a avut o sotie de origine cumana si pagana/Elisabeta, fata lui Köten hanul Cumano–Kipcha/1223-1241, botezat in 1239 in Ungaria; Ladislau IV (1272-1290) care a fost, implicit, de origine cumana, mama sa/Elisabeta fiind o de origine cumana, botezata in 1239.
Formațiuni prefeudale (intre 1000-1300) denumite „Țări Romanesti/ale Romanilor” in zona Oltenia și Muntenia au existat … Țara Severinului, Țara Loviștei, Țara Gilortului, Țara Jaleșului, Țara Lotrului, Țara Câmpulungului, Țara Litva, Țara Vlahilor, Țara Muscelului.
Numele unora dintre conducătorii lor s-au păstrat …
In Muntenia: Mișelav (mentionat in 1241); SENESLAU (mentionat in Diploma Cavalerilor Ioaniti/1247); Negru Vodă (legendar dar de rit crestin-ortodox si nu catolic/”Odată, după ce bătuse pe tătari, s-a apucat el, drept mulțumire lui Dumnezeu, de zidit biserica din piatră, căreia azi i se zice La Sghiab, sau Biserica din Sghiab”); Thocomerius (conducătorul unei formațiuni statale feudale românești de la sud de Carpați între 1290 și 1310), Basarab I (1310-1352, fiul lui Thocomerius, socotit intemeietorul Tarii Romanesti in urma bataliei de la Posada/1330).
In Oltenia: Nicolae Basarab; Bezerenbam (mentionat la 1241); Ioan (mentionat in Diploma Cavalerilor Ioaniti/1247); Farcaș (mentionat in Diploma Cavalerilor Ioaniti/1247); LITOVOI (mentionat in Diploma Cavalerilor Ioaniti/1247); Bărbat (urmasul lui Litovoi/1279-1285); Basarab I (intregitorul Tarii Romanesti/1310-1352).
„Grigore episcopul etc., prea iubitului nostru fiu întru Hristos, regelui Bela, fiul întâiu născut al regelui Ungariei, mântuire etc. După cum am aflat, în episcopatul Cumanilor sunt niște oameni care se numesc Walati, care, deși după nume se socot creștini, îmbrățișând diferite rituri și obiceiuri într-o singură credință, săvârșesc fapte ce sunt potrivnice acestui nume. Căci, nesocotind biserica romană, primesc toate tainele bisericești, nu de la venerabilul nostrum frate… episcopul Cumanilor, care e diecezan al acelui ținut, ci de la niște pseudo-episcopi, care țin ritul Grecilor, iar unii, atât Unguri, cât și Teutoni, împreună cu alți dreptcredincioși din regatul Ungariei, trec la dânșii ca să locuiască acolo și astfel, alcătuind un singur popor cu pomeniții Walati, nesocotindu-l pe acesta , primesc susnumitele taine spre marea indignare a dreptcredincioșilor și spre o mare abatere a credinței creștine … Dat la Perugia în a optesprezecea zi înainte de calendele lui Decembrie, în al optulea an al păstoriei noastre.” (Document papal din 1234 cu privire la românii [Walatii de rit crestin-ortodox] din episcopia Cumaniei).
Inocențiu episcopul etc.. Nobilul bărbat Ioanițiu etc. Domnul a ținut seama de smerenia și credința pe care știi că le-ai arătat până acum bisericii romane și în tumultul și primejdiile războiului nu numai că te-a ocrotit foarte mult ci te-a și dus la mărire în chip uimitor și cu îndurare. Iar noi, auzind că strămoșii tăi și-au tras originea din nobila stirpe a orașului Roma, iar tu ai moștenir de la ei noblețea sângelui și simțământul curat de credință pe care îl ai față de scaunul apostolic, ca pe o lege moștenită, de multă vreme ți-am propus prin scrisorile și trimișii (noștri) să te vizităm”. (Papa Inocențiu al III-lea către Ioniță Asan Caloian/Decembrie, 1199).
O gresala grava pentru care imi cer scuze si iertare. Este vorba de Neagu Djuvara, nu de dr.Razvan Djuvara…?! Multumesc de intelegere !
Multumesc „doru popescu” !? Sper ca citesc adevarurile revelate/relevate de tine si aiuriti si ageamii care tot ne „scartie” la memorie cu timpeniile debitate pe forumul Cotidianului privind originea cumana a limbii si etnogenezei poporului roman preluate de la Razvan Djuvara si nu numai. Bunicii si parintii mei l-au cunoscut si personal la Castelul familiei Djuvara din Baraganul Brailean, situat la cateva sute de metri de locuintele noastre. De morti numai de bine, insa inainte de Revolutie am auzit, indeosebi de la mama noastra, cuvinte acuzatoare fata de comportamentul batjocoritor si destrabalat al acestuia in comparatie cu parintii si fratii sai, fosti doctori, diplomati si ministri de externe de mare anvergura ai Regatului ( dar si prefecti si primari de Braila ) si prieteni apropiati ai Tatalui si Bunicului meu patern. Si ma opresc aici…?!
Astfel incat numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de Rom(a/â)nia. Incepand de la anii 383 AD si pana ASTAZI.
Țara Romaneasca (a ROMANILOR din ROMANIA/numita asa de catre Auxentiu de Durostorum la anul 383 AD) reprezinta taramul de sub Brazda lui Novac (cea construita contra migratorilor de catre Constantin Dacul la anul 324), numita Wallachia (taramul valahilor cei vorbitori de limba romanesca/ROMANEASCA in lb. germana) a ducelui Ramunc (din epoca lui Attila/430-450 AD) mentionata in Cantecul Nibelungilor/epope germanica din anii 1200.
Astfel incat numele de Ţară Românească este absolut identic cu acela de Rom(a/â)nia. Incepand de la anii 383 AD si pana la 1859.
Precum Deutschland înseamnă „Ţara Germanilor” sau England care înseamnă „Țara Anglilor”.
TARAMUL nostru cel STRAVECHI al TRANSILVANIEI, locuit de catre populatia noastra neolitica de tip VINTA (avand stravechiul ADN al populatiei nostre dpv. genetic/de peste 8.000 de ani, avand si cu o prima proto-scriere de la Tartaria/5500 BC), precum si de catre populatia nostra din epoca prelucrarii metalelor, inchegata dpv. lingvistic si religios de tip PIE/3000 BC a GETO-DACILOR, iar dpv. politic a basileului Burebista/80-44 B, avand capitala la Sarmizecetusa/cetatea-capitala din Transilvania .
PS. Pe unde erau in acele vremuri … si ungurii si cumanii si turcii si tatarii ?
Transilvania (în latină Partes Transsilvaniæ sau Transsilvania) sau Ardeal (în maghiară Erdély, în germană Siebenbürgen, în dialectul săsesc Siweberjen, în turcă Erdelistan) este o regiune istorică și geografică situată în interiorul arcului carpatic, una din regiunile istorice ale României.
Toponimul Transilvania, derivat din latina medievală de cancelarie, este atestat din anul 1075 („terra ultra silvam”), drept nume compus din ultra („peste”, „dincolo”) și silva („pădure”) și înseamnă „teritoriul de dincolo de pădure”. La începutul secolului al XII-lea teritoriul era menționat cu denumirea Partes Transsylvana sau Transsilvanae (de pildă în Legenda Sancti Gerardi, „Legenda Sf. Gerard”).
În cronica Gesta Hungarorum de la sfârșitul secolului al XII-lea a notarului regal zis Anonymus, este menționat de asemenea sinonimul redat în textul latin („terra ultra silvam” sau „transsilvanae”) prin forma erdeuelu (Erdeuelu), în maghiara modernă erdő elve și înseamnă „teritoriul de dincolo de pădure”.
Asadar, NOI cei vorbitori de limba ROMANEASCA (limba romanica de idiom pre-latin) denumim acest taram TRANSILVANIA. Doar migratorii (ugrici, turcici, cumani, tatari) numesc acest taram „Ardeal”. TRANSILVANIA.vs.Ardeal reprezinta DIFERENTA cea LINGVISTICA dintre neamul nostru ROMANESC/autohton si neamurile turcice si ugrice/migratoare pe TARAMUL nostru cel STRAVECHI.
PS. Pe taramul nostru au trecut si persi/500 BC, si greci/300 BC, si latini/106-271 AD, si goti/200-500 AD, si gepizi/400 AD, si huni/450 AD, si slavi/600-700 AD, si bulgari/700 AD, si cumani si pecinigi/900 AD, si unguri/900 AD, si mongoli/1240, si tatari/1250, si … aproximativ 35 de neamuri in ultimii 2500 de ani. Care cum venira … asa se si dusera/disparura …
„După vremuri mulţi veniră, începând cu acel oaspe,
Ce din vechi se pomeneşte, cu Dariu a lui Istaspe;
Mulţi durară, după vremuri, peste Dunăre vrun pod,
De-au trecut cu spaima lumii şi mulţime de norod;
Împăraţi pe care lumea nu putea să-i mai încapă
Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă –
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcuă toţi o apă ş-un pământ.” (M. Eminescu, Scrisoarea III).
PS. Basarab I nu putea fi de neam cuman … deoarece la anul 1310 ii invinsese pe tatarii si cumanii din zona Basarabiei (a Bugacului turco-tatar). Si asa precum Traian s-a intitulat DACICVS la anul 106 AD cand i-a invins pe daci, asa si Bararab I isi luase titlul de CUMANICVS cand i-a invins pe cumanii din Ungaria si denumind BASARABIA zona Hoardei de Aur tataro-cumana cucerita de acesta la anul 1310 AD.