Forțele Navale Ucrainene au confirmat vineri după-amiază că drona care a explodat în Portul Constanța și-a pierdut controlul sub influența mijloacelor de război electronic ale inamicului.
În acest context, surse din domeniul Apărării spun pentru Cotidianul că cel mai probabil drona a fost capturată de ruși și reprogramată astfel încât să ajungă în Portul Constanța.
„Drona a fost capturată de ruși. I s-a schimbat modul de comandă și a fost programată să ajungă în port. Drona nu a ajuns în Portul Constanța din întâmplare”, spun sursele citate.
Potrivit președintelui Nicușor Dan, pe lângă drona care s-a autodistrus în Portul Constanța, o a doua s-a autodetonat, sub monitorizarea Gărzii de Coastă, în largul coastei Portului Constanța, în timp ce alte două drone au explodat la aproximativ 145 km est de Constanța.
Cronologia evenimentelor
06:20 – Garda de Coastă a primit o informare din partea Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare, că a fost observat un obiect plutitor, posibil dronă.
10.25 – a fost detectat un semnal de autodistrugere. Au fost luate măsuri urgente pentru evacuarea personalului angrenat în cercetare, închiderea zonei din port și pentru stabilirea unei zone de siguranță de 1 kilometru;
10:28 – drona a explodat. Explozia nu a fost controlată, drona intrând în modul de autodistrugere;
10:29 – a fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul municipiului Constanța. Până în momentul de față nu au fost înregistrate victime;
10:32-11:30 – au fost efectuate 6 apeluri la numărul unic de urgență 112, care sesizau explozii sau cereau explicații;
10:45 – o navă comercială, aflată la 145 km (80 mile marine) Est Constanța, a observat două explozii puternice consecutive, la o distanță de 10 mile marine (18 km) față de aceasta;
10:54 – a fost ridicat Elicopterul SMURD CT pentru susținerea intervenției;
11:05 – polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, au observat o posibilă explozie în afara portului Constanța;
11:21 – a fost transmis mesaj RO-ALERT, evacuare zonă pe o rază de 1 km, în zona costieră a Portului Constanța;
11:29 – a fost transmis al doilea mesaj RO-ALERT, pentru județele Constanța și Tulcea, pentru asigurarea măsurilor de prevenție și îndepărtare de zona costieră, respectiv de informare în situația observării dronelor;
11:50 – a fost ridicat un al doilea elicopter din județul Tulcea pentru cercetare-observare pe toată zona de litoral;
13.50 – a fost începută evacuarea preventivă pentru următoarele zone: faleza Cazinoului, stațiunile Costinești (plaja), Vama Veche, Mamaia și toți operatorii economici din zona litoralului;
14:35 – a fost dezactivat Planul Roșu de Intervenție.
Măsuri dispuse
Pentru asigurarea intervenției în sprijinul cetățenilor, au fost dispuse imediat următoarele măsuri:
- evacuarea populației
- izolarea perimetrului
- restricționarea traficului
- cercetarea la fața locului.
Pentru implementarea acestor măsuri au acționat cadrele MAI, MApN și SRI.
Ministrul Afacerilor Interne a dispus secretarului de stat Raed Arafat deplasarea, în regim de urgență, la Constanța pentru a coordona acțiunile.
Prin Centrul Național de Conducere Integrată de la Ministerul Afacerilor Interne s-a asigurat cooperarea între Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Ministerul Apărării Naționale.
După dubla confirmare că toate cele patru drone ucrainene s-au autodistrus și nu mai reprezintă vreun pericol, măsurile de evacuare a populației au fost oprite.
Forțe angrenate
- 80 de cadre ale ISU Constanța;
- 8 autospeciale pentru stingere cu apă și spumă (ASAS);
- 11 echipaje SMURD tip B2;
- 3 autospeciale pentru transport personal și victime multiple (ATPVM);
- 1 echipaj CBRN;
- 1 motocicletă SMURD;
- 1 autospecială pentru intervenții cu scafandri;
- 1 autospecială de primă intervenție și comandă (ASpISI);
- 1 echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM);
- 1 container multirisc;
- un Punct Medical Avansat categoria I;
- 16 jandarmi;
- 33 polițiști;
- 42 polițiști de frontieră, cu trei ambarcațiuni.
Ce a transmis Ambasada Rusiei la București despre dronă din Portul Constanța
Într-un comunicat de presă postat pe pagina de Facebook a Ambasadei Rusiei la București, aceștia susțin că dronele au fost „utilizate de regimul de la Kiev pentru comiterea de acte teroriste împotriva navelor civile și pentru crearea unor amenințări la adresa siguranței navigației în Marea Neagră”.
„Orice încercări de a asocia, direct sau indirect, aceste drone cu Rusia și de a atribui acesteia responsabilitatea pentru incidentul respectiv sunt lipsite de orice temei”, adaugă sursa citată.
Bai Mereuță du-te tu la ruși să-ți reprogrameze aia circuitele, că numai comedii dai din tine. La Galați rușii au reprogramat drona, așa-i? Da, dar aia era rusească. Barca era ucrainească, n-or fi reprogramat-o să distrugă cumva podul Kerci, cum și-au aruncat în aer (pardon: apa) Nordstream-urile? Bă baiete, tu ești în stare să susții că rușii și-au trimis dronele să distrugă școala aia in care au murit 21 de copii.
Ati numit-o ” nebuna ” pe Diana Sosoaca atunci cand aceasta a spus clar ca drona cazuta peste blocul din Galati este made in Ukraina .
Iata ca si aceste ” drone de avertisment” din Constanta au fost dovedite a fi made in Ukraina.
Asadar , rugam Presa sclavagista de la Bucuresti & anexele sa se caute de urgenta la Spitalul 9 .
Urgent convocat Consiliul NATO, Romania a fost atacată din afara de Ucraina !. Nicușor Dan sa aresteze pe Zelenski !.
Romania cu ajutoare economice-militare-umanitare și politice, iar Zelenski cu DRONLE peste noi !.
Până la urmă nenorocitii de ucraineni vor să ne bage in război!
Mamaaa,ce de forte ! Cine a vrut sa scoata TIR-ul cu cocaina,din port,acum a fost momentul,ca nici drk nu era la bariera ! De fapt,era unul,dar ala,in timp ce crapa saorma in el,se uita apatic la fundul simpatic al lui Mimi,tanara angajata,pe PILE,in Vama CT.Ce puscarie de STAT CRIMINAL !
Fix așa !Capturată și reprogramată! Păi așa pot spune și rușii despre drona de la Galați,că a fost capturată și reprogramată?!Dar clar nu este așa! Dronele sunt ukrainene și au fost dirijate greșit!Da,au și găsit țapul ispășitor:rușii!
domnilor, sa nu va suparati…dar suntem jos de tot. sa dati vina mereu pe rusi este incredibil. Faceti rpesa, caci de propaganda ieftina suntem satui. Va mirati apoi ca va scad audientele… jenant este putin spus.