Unde se vor vedea efectele reducerii TVA la 9%

Decizia recentă a Guvernului României de a reduce TVA pentru produsele alimentare şi băuturi non-alcoolice de la 24% la doar 9% va avea efecte de creştere în lanţ care vor conduce la avansul exponenţial al serviciilor de comenzi de mâncare şi al celor conexe industriei alimentare, inclusiv al serviciilor efectuate cu ajutorul site-urilor online şi platformelor mobile precum Quicky.ro şi Oliviera.ro, spun oficialii HelloHungry.

„Reducerea TVA va scădea cu siguranţă evaziunea din zona restituirii TVA şi va permite, de asemenea, restaurantelor şi furnizorilor serviciilor conexe, inclusiv celor din zona comenzilor de mâncăruri, produse alimentare şi catering, să efectueze angajări noi şi să plătească mai bine personalul existent, în acelaşi timp ducând la o îmbunătăţire în ansamblu a calităţii serviciilor”, a declarat Dragoş Cristea, Sales Manager, HelloHungy România.

HelloHungry, deţinător al BGmenu.com, este cel mai mare serviciu de comenzi de mâncare şi catering din Bulgaria, cu peste 500 de restaurante înscrise în reţea şi 50.000 de clienţi anual. HelloHungry a intrat pe piaţa românească în 2014, după ce a achiziţionat jucătorii locali Quicky.ro şi Oliviera.ro, concentrându-se în primă instanţă pe piaţa comenzilor de mâncare din Bucureşti.

„HelloHungry salută reducerea TVA-ului pentru alimente, care coincide cu extinderea noastră în toată România. Planurile noastre de extindere au în vedere cele mai mari oraşe, cum ar fi Timişoara şi suntem convinşi că o reducere semnificativă a TVA va permite managerilor de restaurant să ofere reduceri şi mai bune clienţilor noştri, fie pentru comenzi individuale, fie pentru cele de grup plasate de marile corporaţii”, a adăugat Cristea.

Gospodăriile din România alocă circa 70% din venitul lor consumului de produse alimentare şi băuturi, cifră ce reprezintă cea mai mare rată din Europa. Creşterea activităţii economice în Bucureşti şi în alte oraşe mari din România susţine o rată de creştere bună a serviciilor de livrare a produselor alimentare, care aproape s-a dublat între 2012 – 2013, cu o medie a comenzii curente online de 70 de lei.

Românii din marile oraşe comandă mâncare cel puţin o dată pe săptămână, fie pentru birou (40%) sau pentru acasă (60%). Piaţa totală a serviciilor şi produselor alimentare din România este de 13 miliarde de euro, iar livrările online şi mobile deţin o cotă de peste 0,2%, cu venituri anuale de aproape 3 milioane de euro.

HelloHungy, care deţine două platforme de comandă – Quicky.ro – lider în comenzile de mâncăruri speciale şi comenzi online corporative şi Oliviera.ro – prima platformă mobilă de comenzi de mâncare din România, are o cotă de piaţă de 34%, fiind printre primii doi jucători locali. În Bulgaria, HelloHungry este lider de piaţă, cu o cota de piaţă de 49%.

După reducerea TVA, restaurantele şi serviciile de catering vor fi în măsură să-şi îmbunătăţească timpii de livrare şi ingredientele utilizate şi va creştere, de asemenea, calitatea serviciilor per ansamblu. Acestea vor duce, totodată, la o creştere semnificativă a veniturilor, care vor permite tuturor furnizorilor de servicii să se extindă rapid şi, de asemenea, să-şi majoreze discounturile.

„Reducerea TVA-ului pentru produsele alimentare va duce la o creştere semnificativă a consumului şi ocupării forţei de muncă, dând un impuls economiei. Pe lângă avansul general al pieţei, va exista, de asemenea, o creştere a satisfacţiei angajaţilor. Vom fi capabili să îmbunătăţim şi mai mult ofertele speciale oferite clienţilor noştri corporativi, iar îmbunătăţirea calităţii serviciilor oferite acestora va însemna o modalitate mai bună de a creşte gradul de satisfacţie a angajaţilor la locul de muncă. În acelaşi timp, discounturile mai mari vor oferi companiilor posibilitatea de a acoperi mai uşor cheltuielile legate de mesele oferite angajaţilor”, a declarat Dana Lemnaru, Digital Marketing Manager, HelloHungy România.

Hellohungry este deţinătorul BGmenu, cea mai mare platformă online de comenzi de mâncare din Bulgaria în ultimii 10 ani, cu o reţea de peste 500 de restaurante în 12 de oraşe. În 2014 HelloHungry a intrat pe piaţa românească prin achiziţionarea în primă instanţă a Quicky.ro – lider în comenzile de mâncăruri speciale şi comenzi online corporative şi ulterior a Oliviera.ro – prima platformă mobilă de comenzi de mâncare din România.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.