Ungaria a avut un premier de patru cenţi

Premierul ungar Gordon Bajnai nu va cheltui salariul de 12 forinţi (0,04 euro) câştigat în decurs de un an, ci îi va păstra ca amintire a mandatului său în fruntea guvernului interimar, relatează agenţia ungară MTI, citând tabloidul “Blikk”.Premierul ungar a precizat că Ungaria va putea adopta moneda euro în 2014 dacă se va menţine politica bugetară stabilită de cabinetul său. Bajnai a devenit premier în aprilie 2009 şi urmează să părăsească funcţia după alegerile legislative de pe 11 aprilie, a căror mare favorită este formaţiunea de dreapta Fidesz.

Gordon Bajnai a stabilit ca salariul premierului să fie de doar un forint pe lună, ca semn al solidarităţii cu funcţionarii publici, ale căror salarii au fost reduse, şi cu cetăţenii ungari, care trebuie să facă faţă măsurilor de austeritate impuse de condiţiile economice şi de rigorile FMI, care a oferit Ungariei un împrumut de circa 16 miliarde de dolari.

Pe de altă parte, Bajnai, un tehnocrat neafiliat politic, este un prosper om de afaceri. Bajnai a lucrat la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, la Londra. În 2003 el a primit premiul pentru cel mai bun tânăr manager al anului. Acestal a acceptat un post în guvernul de stânga al premierului Ferenc Gyurcsany, în 2006, iar în 2008 a fost numit ministru al Economiei şi Dezvoltării. 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.