Ungaria, condamnată de Curtea Europeană de Justiţie

Ungaria a fost condamnată joi de Curtea Europeană de Justiţie (CEJ) la plata unei sume forfetare de 200 de milioane de euro şi o penalitate de un milion de euro pe zi pentru nerespectarea dreptului UE în materie de azil, relatează agenţiile de presă străine.

Curtea, sesizată de Comisia Europeană, a constatat că Budapesta nu a pus în aplicare una dintre hotărârile sale, din decembrie 2020, care condamna Ungaria cu privire la „nerespectarea reglementărilor legislaţiei Uniunii în materie, în special a procedurilor referitoare la acordarea protecţiei internaţionale şi a returnării cetăţenilor în situaţie ilegală către ţările terţe”, şi în continuare „nu respectă această decizie”.

„Această nerespectare, care constă în sustragerea deliberată de la aplicarea unei politici comune a Uniunii în ansamblu, constituie o încălcare fără precedent şi extrem de gravă a dreptului Uniunii”, a explicat CEJ în decizia sa pentru a justifica această nouă sancţionare a politicii în domeniul migraţiei a premierului naţionalist Viktor Orban.

Sub conducerea lui Viktor Orban, aflat la putere din 2010, Ungaria a construit garduri la graniţele sale şi a restricţionat depunerea cererilor de azil la ambasadele din străinătate, o politică ce a adus deja mai multe condamnări din partea Curţii Europene de Justiţie.

Sancţiunea de un milion de euro reprezintă o penalizare pentru fiecare zi de întârziere atât timp cât decizia din 2020 nu este respectată.

Potrivit Curţii, această nerespectare de către Ungaria „are ca efect transferarea către alte state membre a răspunderii” de a asigura „primirea solicitanţilor de protecţie internaţională, procesarea cererilor acestora şi returnarea cetăţenilor în situaţie ilegală către ţările terţe” şi „subminează grav principiul solidarităţii şi al împărţirii echitabile a responsabilităţilor între statele membre”.

Viktor Orban a criticat această decizie.

„Amenda de 200 de milioane de euro, plus un milion de euro pe zi (!!!) pentru apărarea frontierelor UE, este scandaloasă şi inacceptabilă”, a reacţionat liderul ungar pe reţeaua socială X, adăugând că „migranţii ilegali li s-au părut mai importanţi birocraţilor de la Bruxelles decât cetăţenii europeni”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

17 Comentarii

  1. Ce tupeu jegos, să consideri că ai dreptul să obligi un stat să accepte migranți pe teritoriul său, în contradicție flagrantă cu ceea ce își doresc cetațenii acelui stat. Nota bene: nu mai durează mult și o să fim obligați, pe persoană fizică, de către aceste organisme draconice (Comisia Europeana, Consiliul Europei, CJUE, foaie verde…) să cazăm migranții acasă sau să întreținem relații homosexuale (doar pentru egalitate de gen…) sau cine știe ce idioțenii le-or mai trece prin mințile lor bolnave!… UE este un colhoz infect!

  2. „Justitie” ordinara. Adica murdara, amorala. ROEXIT. UrSSula, tortionara corupta, care aduce-n Europa loviturile de stat, genocidele si sanctiunile economice SUA, din cauza carora-s migrantii-n Europa, la-nchisoare! Plus ca migratia = afacere de miliarde de $(euro)/an. La care Comisia participa. La fel cum participa si la distrugerea Europei (patrimoniu material, construit, adica, si cultural).

  3. ue va rămânea cu hârtiile amenzilor neplătite,, iar Ungaria DOAR cu câțiva „himigranți” trecuți din România! BRAVO ORBAN!

  4. de ce va opariti inutil?? orban are la indemina varianta sa iasa din ue. simplu. oricine are la indemina aceasta optiune.

  5. Bogdan Uiti cum ugurii au invadat Transilvania cu forta? Ungurii sunt emigranti,nu au fost statornici in istorie.Tocmai ei ne tin lectii de migratie?

  6. Bravo Orban,bravo Ungaria.Orban singurul politician din Europa cu sange in instalatie.

  7. Asta cum, judeci pe cineva ,ca nu este de acord să primească în dormitor sau la masă niște oaspeți nepoftiți.. Oaspeții, încă fiind și niște amărâți care suferă din cauza politicii negheoabe a acelor ceasornicului te judecă.. Deci cineva în lume,face ce dorește, iar consecințele le împarte pentru toți..
    Ursula, având în cârca seturile expirate, mai critică și pe acei care nu doresc să plătească incompetenta ei.. Bine sau mai aranjat sculele globalistă pe spinarea Europei.. Acum hegemonul îi mai impune pe comisari,ca ei să fure banii rușilor iar ei adică sunt cu mâinile curate..

  8. @ zamolxis

    1/ nu e deloc simplu de ieșit din UE (vezi exemplul GB)
    2/ de ce sa iasă Ungaria din UE, ca sa te satisfacă pe tine ?

  9. @ caca maca

    Ce bine îți stă pseudonimul ales !!
    Cât despre Unguri, chiar dacă-s veniți „doar” de 15 secole în Europa, sunt de 15 ori mai isteți si civilizați decât mioriticii, si nu pun manele la fiecare nuntă sau concert.

  10. Kakito,esti pe langa subiect.Personal cati migranti ai lua la tine-n casa? Toti astia ilegali ar trebui transferati in curtea ta „bastinasule”

  11. atotputernicul orban ar putea da inapoi catre ue ce a incasat si pe aici ti-e drumul. apoi poate sa faca ce reguli vrea el. nu-l obliga nimeni sa fie nefericit permanent pe to’arasul victor orban aka gyula gabor kgb… zit, mars, intinde-o, spala putina, plimba ursul etc…la alegere…

  12. „politici comune”… adica daca se face o bisericutza de 20 de state, alea pot sa impuna altuia orice… ca s-a facut o „politica comuna”… adica politicile astea „comune” decise de Bruxelles pot sa incalce orice fel de suveranitate a unui stat membru. UE ati vrut? Migratori mancati!

  13. Ungaria are dreptate in privinta refuzarii migrantilor. Cine vrea migranti sa-i primeasca si sa-i intretina pe propriul teritoriu si pe propria cheltuiala. Bravo Viktor Orban!

  14. Magaria mare este ca decizia Curtii a fost luata mai demult, inaintea alegerilor. Doar ca cineva, undeva, a decis ca ea sa fie anuntata decat dupa alegeri, pentru a favoriza opozitia lui Orban la scrutin. In cazul in care decizia ar fi fost anuntata la timp, victoria lui Orban ar fi fost una si mai mare, ca sa nu vorbim de faptul ca ar fi influentat votul si in alte tari in favoarea fortelor politice de dreapta si centru-dreapta.
    Comisia Europeana si nici PE nu au competente in cea ce priveste migratia in UE: aici primeaza legislatia nationala. Trecerea ilegala a frontierei nu este un drept, ci o infractiune, lucru stiut foarte bine si de cozile de topor ai Comisiei mafiote la Curtea de Justitie. Aceasta decizie a Curtii este una nelegala, care incalca flagrant toate normele și conventiile juridice in domeniu, o decizie politica nesimtita, cu iz de santaj pentru altii.
    (In atentia celor care debiteaza prostii: in mod similar ar fi trebuit amendate si alte tari UE, pentru ca nici ele nu permit afluxul necontrolat al migrantilor pe teritoriul lor, care in imensa lor majoritate nici nu provin din zone de conflict si care trec prin mai multe tari considerate a fi sigure, pana sa ajunga la granita UE. Ati auzit cumva sa transpire cineva din cauza asta prin Bucuresti, by the way?)

  15. Răspuns pt.caca maca.
    Toți europenii sunt veniți de undeva. Voi ați venit din Balcani ṣi sunteți un popor permanent în mişcare: de la transhumanță, la imigrare, care a ajuns până- n Thule Tulai, mamă. Mai studiază- l pe Dan Alexe: De a dacii şi romanii

  16. toți europenii sunt veniți de undeva, dar unii sunt aici de zeci de mii de ani, alții doar de o mie. și pe deasupra nici măcar nu vorbesc o limbă din familia limbilor europene.

  17. Ṣi care-i problema? Oricum în teritoriile actuale nici voi nu sunteți decât de vreo 800 de ani, după ce ați lipsit nemotivați, tot atâta.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.