Alianţa aflată la guvernare în Ungaria, Fidesz – Partidul Popular Creştin Democrat, a făcut apel joi la parlamentarii şi europarlamentarii de stânga ai Ungariei (de opoziție) să „spună un nu clar” la noul pachet de sancţiuni ale UE împotriva Rusiei, transmite MTI.
Într-un mesaj video difuzat joi, directorul de comunicare al Fidesz Istvan Hollik a susținut că embargoul european propus asupra importurilor de hidrocarburi ruse ar determina un salt instantaneu al preţurilor la combustibil.
Stânga ungară „a susţinut mai mult Bruxellesul decât pe unguri în multe dintre disputele internaţionale din ultimii ani”, a notat Hollik.
„Le cerem să nu facă astfel şi de această dată”, a adăugat responsabilul Fidesz, instistând că „politicile de partid nu trebuie să fie mai presus de interesele naţionale ale Ungariei”.
Reamintim că Guvernul Viktor Orban a anunţat, miercuri după-amiază, că se opune „formei actuale” a proiectului Comisiei Europene privind oprirea etapizată a importurilor de petrol din Rusia, Ungaria argumentând că, deşi ar beneficia de o derogare, i-ar fi afectată grav securitatea energetică.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Am auzit … nu-s sigur si nu bag mana-n foc ca:
VICTOR ORBAN
ar fost inscolit la scoala („Soros Foundation of Central Europe Research Group”) … lui SOROS !
De aceea e unikat in UE = foarte greu de pacalit prin metodele pe care el insusi a trebuit sa le invete (sa de-a examene universitare din ele !)
SCOALA lui SOROS in biografia lui … VIKTOR ORBAN si spune cuvantul in fel cum ORBAN stie sa … pur-si-simplu …
CASTIGE ce-si doreste lui si evident: natiei lui unguresti !
[UE pare neajutorata rau in fata „scolii” lui SOROS absolvite de „uncenicul VRAJITOR ! 🙂 ]
🙂