Ungurii se întrec în declarații

De ani și ani, tăcem ca proștii și înghițim de la oficialii maghiari tot soiul de declarații explicite sau aluzive privitoare la Transilvania. Politicienii și elitele maghiare o țin langa cu tot soiul de afirmații pe șleau sau în coadă de pește. Nu afirmă clar că Transilvania le-ar aparține sau că o vor înapoi cu orice preț, dar se învîrt în jurul dosarului și fac din Tratatul de la Trianon un moment tragic pentru poporul maghiar. Exprimările tranșante sunt folosite mai ales de emigrația maghiară din SUA și vestul conservator european. Explicația este simplă. Oficialii sunt precauți și se tem să fie luați la refec pentru încălcarea prevederilor Tratatului de Aderare și a codului de comportament derivat din statutul de membru al Uniunii Europene și al NATO. Însă șopîrlele, aluziile sau strîmbele continuă cu orice prilej. Ungurii nu încetează să-și aducă aminte de un moment istoric, iar conducătorii lor cultivă această rană și încearcă să o ridice la politică de stat. O țin langa peste tot. Susțin aceleași lucruri la reuniuni internaționale, tipăresc diverse cărți și materiale de propagandă, fac seminarii și construiesc strategii care în subtext transmit și urmăresc același lucru.

Ce facem cu harta Ungariei Mari?

Începînd cu guvernul Viktor Orban, Ungaria a transformat pierderea Transilvaniei într-o temă politică, iar idealul reîntregirii națiunii maghiare într-un program implicit electoral, într-o aspirație, într-un fundal ideologic pentru politica națională a statului ungar. De ani buni, idealul Ungariei Mari, al Ungariei Reîntregite poate fi identificat în toate discursurile importante, chiar și în vorbirea unor maghiari din România.

Ca niște cetățeni români toleranți, ce putem face? Tăcem, înghițim în sec și evităm să răspundem, chiar dacă, uneori, abia ne mai strunim reacțiile piperate. A răspunde la toate insinuările și săgețile maghiare înseamnă a reveni încet-încet la tensiunile de altădată. Ceea ce trebuie evitat. Ar fi egal cu niște pași spre redeschiderea dosarului la care ungurii zădărăsc de atîta vreme. Iar Ungaria atît așteaptă. Curtea pe care Viktor Orban o face insistent lui Vladimir Putin și Rusiei și insistența cu care încearcă să se lipească și la conservatorii americani tot o pregătire pentru un asemenea moment ne indică.

Ultima afirmație a unui oficial maghiar, semnalată de săptămîna trecută, ne arată că ungurii au adăugat încă o octavă la strigătul lor destinat ecourilor internaționale. La aniversarea de la Porva (județul Veszprem), secretarul de stat Peter Szilágyi, adjunctul lui Viktor Orban pentru politica națională, a zis, conform Hirado.hu:

Am decis să începem reunificarea națiunii, maghiarii care trăiesc în străinătate vor deveni din nou membri cu drepturi depline ai națiunii”.

Peter Szilagyi a mai zis că va exista „un viitor maghiar în bazinul carpatic”, că „limba, tradițiile și cultura noastră maternă nu vor face doar parte din memorie, ci și din realitatea vieții cotidiene.” „Din 2010, guvernul maghiar lucrează pentru a-și îndeplini această speranță. Drept urmare, 150.000 de maghiari care trăiesc în străinătate au devenit parte a națiunii maghiare de drept public”.

Scopul guvernului este de a face posibil ca ungurii care locuiesc în străinătate să prospere în patria lor, să consolideze identitatea maghiară a comunităților”.

Szilágyi a mai precizat că, în urmă cu 13 ani, a fost luată decizia de a nu „permite granițelor naționale să ne despartă de compatrioții noștri”.

Am decis să începem reunificarea națiunii, maghiarii care trăiesc în străinătate vor deveni din nou membri cu drepturi depline ai națiunii ”, a mai spus Szilagyi.

Ne aflăm în fața unor detalii de politică a statului ungar privind legăturile cu maghiarii din afara granițelor țării. Citite cu atenție, ele conțin semnele unei strategii pe termen lung, elaborate în așteptarea unui moment prielnic.

Preocupările statului maghiar de a menține cultura și limba, inclusiv educația tinerilor din afara Ungariei,  la un nivel apropiat sau egal cu cel din interior este un fapt onorabil. Și România încearcă același lucru, dar mult mai puțin coerent, cu mai puține resurse și cu un personal improvizat.

Chestiunea se complică însă în momentul în care trecem la cadrul politic și la proiectele Ungariei. UDMR-ul a devenit o grupare cu putere de influență în legiferare și guvernare în România și cu vizibile legături și influențe în și dinspre capitala Ungariei. Dubla cetățenie pentru maghiarii din Transilvania prelungește legăturile și influența Budapestei pînă în Harghita, Covasna și Mureș. Politica de achiziționare și de recuperare (unele cu multe semne de ilegalitate) a proprietăților din Transilvania duce pîrghiile Ungariei pînă în interiorul granițelor țării noastre. Deciziile unor judecători din aceste zone stau și ele sub semnul întrebării. Mîna guvernului ungar se întinde din ce în ce mai departe prin țara noastră.

Dosarul pe care Ungaria îl construiește cu abilitate și migală se îmbogățește și se complică mereu sub ochii unei clase politice românești incapabilă să îi răspundă, să îl contracareze în plan diplomatic. Dinspre Budapesta, vin săgeți și bolovani, iar de la București, zîmbete și mormăieli, semn că diplomație și politica românească nu au oameni și instituții capabile să răspundă prin comunicare și reglementări.

În atîtea decenii de provocări, România n-a fost capabilă să emită o prevedere legală care să interzică propaganda maghiară revizionistă pe teritoriul statului român.

După show-urile lui Viktor Orban la școlile de vară din România, după plimbările președintelui maghiar, ale miniștrilor și ale altor demnitari și după atîtea măsuri de implicare în viața comunitară și economică a țării noastre, a venit vremea unor legiferări în materie. Nu mă refer la interdicții sau limitări pentru minoritatea maghiară. Dimpotrivă, aceasta trebuie sprijinită în nevoile sale de dezvoltare, în cultivarea limbii, în cultură și în educație. Nu le putem interzice nici politicienilor maghiari ca la ei acasă să țină aprins cultul Ungariei Mari. Țara vecină este o țară fără antichitate și fără mituri străvechi. De aceea, conducătorii ei se străduiesc să mențină coerența spirituală a civilizației sale cu mituri alimentate de istoria recentă, cu figuri contemporane și cu dramatizarea amintirii Tratatului de la Trianon.

Ne apropiem de o linie roșie în materie. România are nevoie de o clasă politică hotărîtă să apere interesul românesc și să reglementeze în materie. Libertatea totală pentru continuarea propagandei revizioniste pe teritoriul României trebuie stopată cît mai curînd. Țara noastră nu poate rămîne un poligon pentru evoluții etnice bine coordonate din exterior și nici nu poate sprijini o populație care se subordonează proiectelor politice și administrative, precum și comenzilor de la Budapesta, Berlin, Bruxelles sau Moscova.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 44

108 Comentarii

  1. Eu sper ca ungurii sa ia Ardealul si sa ne scape pe noi ceilalti de fruncea de ‘intelectuali’ ce tot vin de acolo. Cu cat ar fi mai putini ardeleni in Sudul tarii cu atat mai bine.

  2. „Scopul guvernului este de a face posibil ca ungurii care locuiesc în străinătate să prospere în patria lor, să consolideze identitatea maghiară a comunităților”.
    Deci, eu citesc ca nu se contesta granitele, se spune ca ungurii din „străinătate să prospere în patria lor”. Si sa ramana unguri. Asta cere si Romania Ucrainei si romanilor din Ucraina.

    „Am decis să începem reunificarea națiunii, maghiarii care trăiesc în străinătate vor deveni din nou membri cu drepturi depline ai națiunii ”
    Asta face modest si Romania, dar daca este doar modest este ptr ca romanii sunt patrioti de cartoon network. Cu toate astea, doresc chiar si cu frica, ca romanii de dincolo de granite sa fie membrii natiunii romane. Sa nu mai zica „nu mai vreau sa aud de romania”. Natiunea nu e TARA, sunt toti romanii de pretutindeni.

  3. Ce facem cu harta Romaniei Mari!…are cineva curaj acum să iasa pe tapet cu acestă hartă?…cineva din media romanescă să prezinte pulimii harta Romaniei Mari!…
    Hai curaj !…dle nistorescu!…explică poporului cum a ajuns România de azi în granițele ei!…Si de unde a plecat!…puneți o imagine cu harta Romaniei Mari!…

  4. Te bușește râsul. Ce poate să iasă mare dintr-o țară mică, dar cu ambiții imperialiste, care nu a fost niciodată „Mare”? Doar pesta din budă!

  5. Cât contează miturile străvechi și antichitatea la noi pentru statul mafiot și siluitor de istorie națională? După Revoluție am permis cu larghețe scoaterea brățărilor dacice din țară și devastarea sitului Sarmisegetuza Regia. Pentru politrucii scârbavnici, declasați și inculți nu există sacralitatea Spațiului Carpatic, nu există decât sălbăticia cu care hienele politice au distrus România și ce avea ea mai de preț, oamenii săi. Să nu cumva ca, lăsând țara pe mâna jivinelor noastre politice înfometate de bani și putere, alterate de slugărnicie și lașitate, să nu survină un altfel de Trianon, de data aceasta românesc.

  6. Multi spun ca tara noastra este o colonie , oare daca este adevarat stapiniice fac cu revizionistii ?

  7. Efectul „scolilor private”. Incompetenti cu diplome de la taraba care sunt angajati la stat, mediul privat nu ii accepta.Asta e.Semianalfabeti angajati pe pile la stat, indivizi fara cultura, fara sa fi citit o carte, grobieni, patzachine, manelisti/maneliste, etc. Nu avem viitor cu asa parlamnet si functionari la stat.

  8. Așa este să fie. Având probleme de serviciu , cutreier de-a lungul și de-a latul tot Ardealul. Ce se vorbește pe acolo… trântorilor de dincolo de Carpați li sar scula părul pe spate. Dle Nistorescu mergeți și vedeți, ascultați. Dacă s-ar face ( și de ce nu ? ) un referendum printre r o m â n i i din Transilvania …. 😯 % dintre ei doresc să se desprindă de lipitorii mitici dâmbovițeni.Ei nu vor cu ungurii. Ei doresc independența Ardealului.

  9. Ce zice ala acolo e apa de ploaie..nici o semnificatie…lovitura cu manta,da de intra in gaura…

  10. Harta României Mari:

    În fapt, România a primit teritoriile de la 1918, astfel:

    Bucovina, de la Austria (în urma dizolvării Imperiului austro-ungar), prin Tratatul de la Saint-Germain, la 10 septembrie 1919;

    Cadrilaterul sau Dobrogea de Sud (județele Caliacra și Durostor), de la Bulgaria, prin Tratatul de la Neuilly, la 27 noiembrie 1919;

    Transilvania, de la Ungaria (în urma dizolvării Imperiului austro-ungar), prin Tratatul de la Trianon, la 4 iunie 1920;

    Basarabia de la Rusia, prin Tratatul de la Paris, la 28 octombrie 1920.

    România a pierdut ulterior toate teritoriile, cu excepția Transilvaniei și a actualei regiuni Bucovina:

    Cadrilaterul a fost pierdut în urma Tratatului de la Craiova (7 septembrie 1940),

    iar Basarabia, Ținutul Herței și nordul Bucovinei (în Ucraina de astăzi) au fost pierdute prin cedările teritoriale de la 1940, ca o consecință a ultimatumului sovietic în vremea când funcționa Pactului Ribbentrop-Molotov (alianța URSS-Germania nazistă).

    Sursa Lucian Romașcanu, ministrul Culturii

  11. Ungurii afirma deschis ca Transilvania le apartine si o demonstreaza cu harta Ungariei umflate fluturata tot timpul si cu steagurile Ungariei mari, ca Transilvania face parte din Ungaria.
    Prin nesimtirea guvernantilor nostri care le-au permis autoritatilor din Ungaria sa faca ce vor in Transilvania mai ceva decat acasa la ei in Ungaria, specimenele de peste Tisa au ajuns sa se comporte in Romania ca in tara lui Papura-Voda.
    Guvernantii Romaniei au permis aceste afronturi ale revizionistilor si iredentistilor maghiari.
    -De ce li se permit tot felul de congrese si procesiuni In Romania?
    -De ce nu-i declara pe obraznicii maghiari care ne jignesc acasa la noi ca fiind ,,persona non grata”?
    -De ce permit discriminarea etnica a romanilor in Covasna si Harghita?
    -De ce permit schimonosirea denumirilor romanesti pe tablitele ,,bilingve”?……[Rumburak]

  12. in 2002
    Români: 19,399,597 89.47 %
    Maghiari: 1,431,807 6.60 %
    Romi (Ţigani): 535,140 2.46 %
    Ucraineni: 61,098

    in 2022

    Români 17.801.442 89,3 %
    Maghiari 1.002.151 6,05 %
    Romi 569.477 3,44 %
    Ucraineni 45.835 0,28 %
    Germani 22.907 0,14 %
    obs.Maghiarii au scazut accelerat in 20 de ani de la 1,4 mil la cca 1,0 mil persoane deci cu cca 30 %

    PS invatamantul in limba materna (fixatia UDMR)si-a aratat roadele, pregatim maghiari pentru export in Ungaria

  13. „Politicienii și elitele române o țin langa cu tot soiul de afirmații pe șleau sau în coadă de pește. Nu afirmă clar că Basarabia sau părți din Bucovina le-ar aparține sau că o vor înapoi cu orice preț, dar se învîrt în jurul dosarului și fac din tratatele de după cel de al Doilea Război Mondial un moment tragic pentru poporul român.” În plus, tot discursul public este sufocat cu retorici revansarde la adresa R. Moldova și Ucraina, țări suverane și prietene cu granițe recunoscute inclusiv de România. Discurs public dirijat de institutii prin canale media ce provoacă mari nemulțumiri la toate nivelurile în țările antemenționate.

  14. Un editorial care trebue luat serios in seama.Felicitari si tot respectul d-le Nistorescu.Din pacate clasa noastra politica se scalda intr-o mediocritate si lasitate greu de inteles pentru un om cu demnitate.Cu cat dispret suntem oare priviti de cancelariile straine ?

  15. Este evident că la următoarele alegeri, nimeni nu mai trebuie să voteze PSD și PNL.

  16. nea cornele pe undeva prin logica matale gasesti anormal ca ungurii sa fie preocupati si sa viseze la …ungurii lor…uite-te la normalitatea romaneasca la preocupoarile lor la grija pentru ucraina la comemorarea si la institutionalizarea hoilocaustului in scoala romaneasca …

  17. În acest caz, paradoxal, apartenența la Uniunea Europeană ne protejează pentru moment, după reorganizarea administrativ-teritorială (8 regiuni) se va ivi adevărata problemă. Nota bene : Ungaria a investit enorm în Ardeal și, și nu degeaba.

  18. Ungaria a investit enorm în Ardeal- spui. Dacă România are ceva cu Republica Moldova, de ce nu investește pe acolo la fel cum fac ungurii ?

  19. Uimitor cum postaci buni, competenti, nu cunosc Istoria reala a Romaniei moderne….Romania Mare e nascuta din intamplare, o pleasca pe care o datoram Rusiei…1. De la 1883 pana la 1917 Romania a fost incorporata in Tripla Alianta cu Germania si Austro Ungaria. Astfel, Transilvania era pe vecie abandonata la austro ungari!!! 2. La 1917 Rusia baga Romania in Antanta in secret, fara stiinta Monarhiei germane a Romaniei. Bagarea in Antanta ne – a adus beneficiile. Rusia a batut bine in razboiul mondial Austro-Ungaria. Bataia in razboi si revolutia bolsevica a facut pulbere monarhia de la Viena care pica in noiembrie dupa aceea fac si romanii Balciul adunarii de la Alba Iulia in decembrie!!!…Transilvania ramasese fara stapan prin orabusirea monarhiei de la Viena….Tratatele de pace s – au facut ca urmare a acestor fapte de mai sus. 3. Basarabia a fost data Romaniei abuziv la Paris, caci Rusia a fost parte din Antanta victorioasa, nu a fost invinsa de Franta!!!!…Basarabia fusese luata prin forta de Armata romana la 1918…3. Romania NU a pierdut Basarabia prin Pactul Ribentrop Molotov!!!…Romania a pierdut Basarabia pentru ca o luase cu forta la 1918. URSS ne – a invins in razboi in 1944 si a reluat Basarabia pe drept, cu acte in regula dupa 1944…
    Istoric, civilizational, Ungaria merita Transilvania. Prin puirea romaneasca Romania merita Transilvania. Puirea, inmultirea NU au fost factor decisiv 800 de ani in care Transilvania a fost la Ungaria pentru ca Ungaria era mai vrednica iar romanii ardeleni voiau sa fie unguri pentruca Vestul era mai atractiv ca si azi…. La fel e cazul Basarabiei unde, Istoric si civilizational, Rusia o merita…Puirea romanilor basarabenii si atractia Vestului fac ca Rusia sa nu merite Basarabia, dar nici Romania nu o merita caci basarabenii vor cu Vestul.

  20. De ce cenzurați?ce am spus greșit în comentariul meu?că la liceul „românesc”din Gyula se învață limba maternă(română) 2(DOUĂ) ore săptămânal?că am întrebat dacă au publicații,emisiuni radio/tv în limba română,ca la noi? dacă au teatru,operă susținute de stat,ca la noi?ce reprezentare politică,administrativă au,ca la noi?în loc să cenzurați,mai bine cercetați dvs(că așa face presa,nu?)și răspundeți;ADEVĂRUL și dezvăluirea lui nu e o îndatorire a presei?nu eu ar trebui să spun lucrurile astea,e drept,ci dvs.

  21. Iar te uiți pe gaura cheii ciumete.. Iar de borfaș fricos ce ești te temi de orice vorbă, de harta istorică a Ungariei sau de vizitele private a unora oficiali maghiari la conaționalii lor..De romania e atât de bleagă și nepăsătoare cu conaționalii săi, cu nația română, uite că Ungaria este preocupată de soarta fiecărui maghiar, investește, sprijină și-l face răspunzător pentru nația maghiară.. Pricvepe un român așa ceva ?/ Nu cred..

  22. Ungurii sunt liberi sa viseze cai verzi pe peretii budei lor cat or vrea.
    Problema lor este ca nu inteleg ca nu vor putea niciodata sa devina din nou stapani pe un teritoriu cu 80% populatie romaneasca.
    La mintea cocosului din coada caruia isi pun ei penele la palarie……[Rumburak]

  23. „REUNIFICAREA NATIUNII”!!!Ce obraznicie pe acest Editat!!! De ce nu va reunificati in zona MUNTILOR ALTAI din NORDUL CHINEI,de unde ati migrat sub conducerea lui ATTILA si apoi a lui ARPAD.Voi nu recunoasteti descendenta voastra din triburile HUNICE,care locuiati in corturi si familiile se deplasau in carute.Voi a-ti fost migratori si a-ti invadat EUROPA.Ungaria a devenit stat in 1920,cu aceasta denumire.Pana atunci era alipita AUSTRIEI in IMPERIUL AUSTRO-UNGAR.Toate aceste lucruri se intampla datorita JIGODIILOR TRADATOARE care s-au perindat la conducerea acestei tari.Va rog sa cititi si sa va cruciti ce despagubiri si revendicari au urmasii GROFILOR in TRANSILVANIA,grofi care au primit despagubiri de la ROMANIA intre 1927 si 1934,echivalentul a 4,48 tone de aur.Romania,trebuia sa primeasca 87 milioane de dolari dupa PRIMUL RAZBOI MONDIAL,dar nu au fost primiti niciodata.Dupa LOVITURA de STAT din 1989,valul de retrocedari a crascut datorita TRADATORILOR din fruntea tarii.Retrocedarile in marile orase din TRANSILVANIA sunt in continuare la ordinea zilei.Se intampla nu numai la Targu Mures,la Sibiu,la Oradea,la Arad,la Timisoara,la Cluj unde peste 160 de imobile,din centrul orasului au fost retrocedate maghiarilor.In Ungaria,dupa 1989 s-a stablit un plafon maxim de despagubire,de 200.000 dolari.Cineva in comentariu spunea de analfabetii ajunsi in fruntea tarii,cu diplome de la facultatile PARTICULARE,unde nu se cere sa stii carte ci sa platesti taxele de scolarizare sa aiba profesorii „universitari” de unde primi salariile mari.

  24. In 1883 intr-adevar Romania a aderat la Tripla Alianta ,printr-un tratat bilateral cu Austro-Ungaria,acord la care Germania a aderat in ac.zi,ratiunea a fost ca aliații să-și acorde sprijin unul celuilalt în cazul unui atac din partea Rusiei (deși aceasta nu era menționată în mod explicit) și au promis să nu se alăture unei alte alianțe îndreptate împotriva unuia dintre ei.
    Regele si partidele au perceput Puterile Centrale ca fiind cea mai puternică forță militară și economică din Europa si Romania evita o izolarea diplomatică de care era amenințată, în cazul realizării unei înțelegeri pe seama statului român între imperiile rus și habsburgic.Ac politica externa adurat 30 de ani.Fisurile au aparut in timpul si dupa razb.balcanice,cu atentatul de la Sarajevo etc.,Austro Ungaria nu a respectat garantiile tratatului,a aparut problema romaneasca in ardeal,iar opinia publica a devenit ostila fata de Austria Ungaria.Romania a incheiat apoi Tratatul in aug.1916 cu Antanta,urmare ultimatumului dat de Franta si Marea Britanie
    Deci niciodata „Transilvania era pe vecie abandonata la austro ungari”,cum spune
    @axon rusofilul „mare istoric si competent”,de fiecare data minte cu nerusinare.
    Se definea obiectivul politic major al războiului ca fiind „realizarea idealului nostru național, adică întregirea neamului, prin eliberarea teritoriilor locuite de români, care se găsesc astăzi înglobate în monarhia austro‑ungară”

  25. BAAAA, Axoane

    Oscilam intre a te socoti PROST si RAU.
    Am incetat sa oscilez : esti SI NAROD, SI INDRACIT.

  26. In coceptia rusofilului-ungur @axon,
    Romania intre doua imperii-Tarist Rus si Austro Ungar, nu avea voie,nu are voie sa faca politica externa pt.ca „abandoneaza”!
    Dar Victor Orban,Ungaria dupa peste 100 de ani, „are voie”sa faca politica externa,contestind Trianonul semnat de marile si toate tarile europene si fata de toti vecinii sai ?Desi opinia publica trage puternice semnale de alarma,insa nefructificate printr-o legislatie antirevizionista contra fumurilor si actiunilor maghiare ,legislatie ce se cere insistent autoritatilor statale -Parlament,Guver,Presedinte pt.a afirma Suveranitatea si Indepdendenta Romaniei.
    Se pare ca pe Victoras Orban nu-l opreste nimic si nimeni desi a semnat Tratatul UE si NATO!Pentru Ungaria acestea nu reprezinta garantii de a respecta vecinii si a nu imixtiona in dreptul public al acestoara si al cetatenilor lor ?Cu ce drepturi convoaca cetatenii din afara Ungariei la „comunitati”ai”natiunii maghiare”?Este o incalcare flagranta a reglementarilor in domeniul dreptului public international si european,o sfidare periculoasa,un focar ce trebuie stins in Europa pornit din Ungaria extremista !
    O lege impotriva revizionimsului lui VO ,a goarnei sale salbatice impotriva Romaniei si nu numai,se impune !
    Felicitari pt.articol !

  27. social truth – ukrania fascista ne e tara prietena? poate tradatorilor ca tine, Editat!

  28. Postăm ca să Postăm! Scriem Editoriale ca să scriem Editoriale! Genialul ziarist nu își dă „seama” nu zeama, că în ziua de azi „contezi” numai dacă ai bani sau ești fff bun la ceva! În rest? Faci Infarct pe Dorobanți? Încurci traficul! Suntem prea mulți pe Terra! Postacii psd cuminți, nu postează Tică, Nimic nou pe Frontul de Vest! Ai bani nemunciți de la pzd, treci de 55 de ani! Nu? Loc cu verdeață! De ce postez? Nici io nu știu! Bravo Alina Gorghiu! Bravo! Nu te văz în Băneasa Penthouse de 456 000 de Euro! Ești in Elveția? Dna Core ! Dna Alina Gorghiu este în Elveția! Pt cine sunt Armele Americane de 31 de Miliarde de Euro? Pt oi, vaci, văduve, Ciulinii Baraganului? Românii din Barcelona scuipă pe Românii din România! Să râzi? Să râzi??? Patrioate arme antiaeriene pt Românii din Spania? Imbecili la cub! Scuipați pe CNP românesc, voi cei plecați! Scuipați cu sete, cu scârbă! Parol…

  29. Îmi pare rău dar trebuie să repet.S-au apucat în grabă macacii dî India aduși de Batu kan în urma cailor să încroptească o istorie convenabilă numai lor. Parcă ar fi rezolvat toate problemele care le stau în față.

  30. Sa-si ia inapoi ungurii din Transilvania la ei in Ungaria. Trianon a fost un act de reparatie istorica.

  31. Până la urmă ungurii au stăpânit de-alungul timpului teritorii ce aparțin acum României și este normal să aducă în discuție anumite probleme istorice spinoase, doar că șansele de a li se satisface anumite cerințe sunt anulate, nu doar din p.d.v. istoric, ci mai ales prin țarcul (UE)în care au intrat, ca și noi de altfel, ce interzice prin tratat orice revendicări teritoriale. Așa că din partea lor , în afară de niște declarații belicoase, nu ne putem aștepta la nimic rău !
    În schimb văd că nimeni nu se impacientează de faptul că suntem cuceriți „pe șest”de alte nații mute, mai întâi deposedați de bunuri naționale, prin vânzări ce sunt mai degrabă „de Țară”, mai apoi de pământ românesc vândut străinilor la „prețuri de nimic”, deși avem unul din cele mai fertile terenuri agricole din Lume, ba mai mult , sub pretextul războiului din vecini acordăm în grupuri masive cetățenie română unor etnii străine , care se „înșurubează” insidios în trupul Țării și nu ca muncitori sau altfel de lucrători, ci ca stăpâni ai massmedia și a instituțiilor bancare, ca să nu mai vorbim de altă nație care consumă la greu, fără să producă nimic ( în afară de spargeri, binențeles 😉 .
    Ca să nu mai vorbim de ong-urile sorosiste care ne umplu Țara de lgbt-iști și alți antichriști !
    Dar noi nu mai putem de frica maghiarilor …. 😉

  32. PROBLEMA : Au sprijin in Comisia U.E.(plina de lobby-sti unguri),Rusia, Austria, Croatia, cercuri influente din Germania si conservatori din SUA;……
    TREBUIE : 1. Legiferare, doua legi una privind interzicerea propagandei iredentiste unguresti in Romania si a doua interzicerea in functii publice a cetatenilor cu dubla cetatenie;…….2. Intrucat toate autostrazile Romaniei ies catre occident prin Ungaria si Austria exista pericolul cert de blocare a iesirii catre vest. Se impune inghetarea altor proiecte si construirea urgent a doua autostrazi Cluj-Satu Mare-Halmeu si apoi in Ucraina Hust-Ujgorod cu legatura directa in Slovacia( macar atat sa faca americanii si ucrainienii pentru cat ii ajutam)iar a doua Drobeta-Tr. Severin- Belgrad cu acces in autostrada trans iugoslava pana-n nordul Italiei . S-ar asigura astfel legaturile cu cei doi cei mai mari parteneri comerciali ai Romaniei Germania si Italia si am putea respira mai linistiti fara amenintarea santajului prezumat ungaro-austriac.

  33. Voi sunteti sanatosi la cap? Ungaria face o propaganda murdara pe toate planurile, de la declaratii politice, la falsificarea istoriei pana la coruptie mafiota in „retrocedari” de bunuri transilvanene care nu le-au apartinut niciodata. Dar nu asta-i problema de fond. Noi suntem problema ca punem botu’ la tot felul de manipulari care ne dezbina. Ce prostii ca Ardealul, ca Valahia, ca Moldova ar fi mai cu mot! Oameni gospodari sunt peste tot in tara. Orase curate sunt peste tot in tara. Iasul are una din cele mai bune universitati din tara, ca si Clujul, ca si Bucurestiul. La Vaslui este iobagie pentru ca oamenii sunt prizonierii unor alogeni latifundiari sustinuti de tradatorii din politica. Cand se vor ridica vasluienii ca in 1907 vor fi omorati cu tunurile de catre alogeni ca in 1907. Daca suntem dezbinati, nu vom misca un deget pentru ei ca vezi Doamne „o merita”. De facuti gramada ce suntem poate mai platim alogenilor si niste „daune” pentru ca suntem „vinovati”. Suntem vinovati de prostie!!! Sa ne unim! Sa fie solidaritate sociala. Sa ne pese de vecinii nostrii pensionari care vor continua sa moara de frig si de foame la iarna, eroi nostri care au construi poduri si hidrocentrale ca sa aiba ce fura tradatorii. Mai bine sa ne canalizam energia pe tradatori, sa-i pedepsim, si apoi sa facem ordine!

  34. Un an și patru luni era suficient pentru Orban să adune cațiva hoaveri în diatriba antirăzboinica pe care o joacă. Ei,ungurii cărora le-a fost zădărnicită Ungaria Mare in 1956 de către ruși, ei care au avut front cu Rusia și l-au scăpat în prizonierat pe soldatul Svejk, furier al clipitei imperiului austro-ungar. Orban îl întrece pe Prigojin în punerea pe prima pagină a disfunctionalităților cartierelor generale, totodată aici are doar un cvartal, ăla de la Șumuleu, și depinde de alții să aglutineze încă 2 județe pregătite pentru microraion.

  35. Tara , cu adevarat esuata ! De ce-si permit ungurii sa ne jigneasca cum vor ei , pe noi si pe eroii neamului! Pentru ca stiu ca suntem obedienti , fara coloana vertebrala, si pozitia noastra normala este statul capra ! Cum am ajuns in halul asta, ca orisicine sa-si bata joc de noi , incepand cu Hungaria , Austria , Olanda, etc., etc.! Mai trebuie sa mai adaugam la lista aceasta pe guvernantii si toti politicienii romani, marii patrioti , iubitori de neam si tara ! Bravo lor ! Ce ar trebui sa facem ? Sa urmam calea Angliei ! Doar ca ….unde gasim portocalele, de care ducem lipsa?

  36. lasa-ne,bre cu ungurii,noi vrem chestii cu Johannis, Patapievici,Liiceanu,etc, caci ne pierdem vocabularul de blesteme si injuraturi.

  37. Ciolacu a semnat Autonomia tinutului secuiesc sau nu? Caa, la noi cozile de topor, ne omoara!
    Daca da, vreau sa vad ce le va spune alegatorilor pesedisti. Or fi ei cu berea si micul dar nici chiar atat de orbi.

  38. Domnule Nistorescu degeaba ne agităm. Ce care conduc România și care compun Consiliul Superior de Apărare a Țării sunt iresponsabili, renegați, supuși până la trădători vânduți Occidentului. Armata 2 de Cluj făcea manevrele în cooperare cu gărzile patriotice în anii 70, 80 pe pe teme declarate: Atac al Ungariei prin poarta Someșurilor sau poarta Crișurilor, adică unde se știa ce este pericolul. România o doctrină de apărare care încerca să copieze modelul Israelului de “Război al întregului popor”, conștienți de dimensiune armatei României, lungimea granițelor și potențialii vecini ostili. Unii aveam în “Livretul militar Irdinul cu 5 stele” care avea atașat bilet dectren, avion, naval pentru prezentare în 6 ore la unitatea de pe ordin. Mai are România un președinte, Director SRI și conducători la Armată, State Majore pe Armate capabili să lucreze zilnic la scenarii tactice, la necesarul de forțe și mijloace, la trasee de mișcare a trupelor pe cale ferată, a trupelor auto ca să nu se intersecteze, în caz că țara este atacată. O divizie presupune 30 de trenuri a 20 de vagoane cuprinzând vagoane de pasageri pentru 10000 ostași 150 vagoane, vagoane de marfă, platforme. Câte locomotive electrice sau diesel mai are România? Inconștienții fac manevre la Dunăre cu Radu Tudor cântând “Să trece batalioane canalul Bâstroe. Ucraina, Ucraina ne cheamă …

  39. Toată lumea se întrece în declarații. Aș vrea să văd aceiași rigoare a MAE, Ciolacu, Nistorescu și despre declarațiile ambasadoarei SUA. Că Ungaria își permite e doar o consecință a faptului că știu că nu noi hotărâm în România. Și e greu să recunoaștem asta.

  40. Ungurii sant pe cale de disparitie ,atat in Ungaria cat si Romania.Guvernul lui Organ &co nu fac decat sa.i saboteze si sa.i minta,pacat de ei nu.s toti baieti rai.

  41. De 10 ani politica externa sau ceq interna fatza de bastani de aceaiasi limba cu prezidentul a fost politica mutalaului, sau da sa traiti am inteles intoarceam si celalat obraz.

    De reamintit milioanele de votaci care au dat buzna repede sa-l revoteze pe cei sau cel care a impus aceasta politica un aurescu, un murarau sau doi etc
    Adancirea canalului Bistroe se stia la cel mai inalt nivel in dezinteresul national a fost tinuta la secret in interese mafioto-corporatiste.

  42. Inarmarea pana-n dinti F-16, F-35, Himarsuri si Patrioate sunt pregatiri sa tina la distanta invazii din
    1.Rusia
    2.Ucraina
    3.Ungaria?

  43. truame, frici, frustrari… ce poate produce un guvern blocat in trecut si iluziile lui care foloseste minciuna si crima in actiunile sale? ungurilor pare ca le place sa fie mintiti. sint singurii din europa care au pus la punct o masina de propaganda-dezinformare, la fel cun faceau rusii in anii 50-90, sint singurii care au o structura dedicata falsificarii istoriei si producerii de dovezi, isi indoctrineaza copiii de mici, un fel de remaghirizare fortata… boala lunga, cu consecinte majore… si toate acestea impotriva vietii. si ma uit si ma minunez ca tot felul de ametiti il ridica-n slavi orban pentru ca e tare-n gura. este un mincinos, un parcticant de dubla morala, minte, vorbeste pe la spate incearcind astfel sa construiasca o realitate paralela fara legatura cu ceea ce este. un fel de becali care crede ca daca da bani multi in stinga si in dreapta se mintuieste… unde-i smerenia? adevarul este cel mai greu de asumat. asta cere in primul rind sa fii OM.

  44. de la get liber: il voi aprecia mereu pe Orban, pt ca „el isi apara si consolideaza neamul”. Ce fac asa zisul grup de la Cluj de 34 de ani? Submineaza Istoria Romaniei, sustinand istorici precum B…obsedati de descalecat, nu au citit pe P Hasdeu si devin sustintorii Teoriei lui Roesler. De ce avem manuale alternative? De ce Istoria trebuie reinventata si toti eroi neamului uitati pt ca asa vor ”aia” din Transilvania? Ungaria sustine moral si material cetatenii sai educandu-i sa se mandreasca cu inaintasii lor, omagiindu-i. Targu Mures a primit bustul lui Mihai Viteazu de la niste „sudisti” nu a putut sa-l puna pe soclu ani de zile pana nu a adunat bani si a ridicat o statuie pt maghiari. Mai stie cineva cate ore de Istorie si Geografie a Romaniei se fac in scoala „alternativa la uitare”? De ce nu se mai da examen din Istorie sau Geografie? De ce Scoala noastra trebuie sa scoata…vorba lui Basescu? De ce le este rusine politicienilor sa fie ceea ce i-a lasat mama lor sa fie? De ce acceptam ca X din tara X sa isi aclame mandria, iar daca unul de aici ar spune ca-si iubeste tara este un ex…? Romania o are pe Ecaterina Teodoroiu nu unii deveniti eroi ca dupa armistitiu s-au sacrificat adunandu-se la Alba Iulia, tacand atunci cand fratii lor isi riscau viata si libertatea tarii pt ei? Ba unii ca Iuliu Hosu s-au inrolat voluntari in armata austriaca si Iuliu Maniu din armata austriaca dupa retragere a devenit MARELE PATRIOT SI EROU al romanilor impotriva carora luptase. Cand romanii vor schimba „placa” Maniu cu Ecaterina Teodoroiu si vor renunta sa se mai inchine la cuceritorul Traian, atunci isi vor recapata demnitatea de neam si tara…Eu poate nu voi fi atunci, dar voi ar fi bine sa va invatati copiii istoria care dispare din Romania educata.

  45. pentru reatacitii in mintea lor: niciodata, absolut niciodata nu vei putea consolida ceva lovind in altceva pentru ca inevitabil toata sandramaua ti se va prabusi in cap. orban pare ca deja a devenit narcisit.

    va tot intrebati cum au rezistat stramosii nostri in istorie si tot nu intelegeti iar asta va determina la aprecieri eronate.

    voi credeti numai in ceea ce vedeti cu ochii. dincolo de toata lumea asta materiala exista o lume subtila care nu sta pe loc. spre disperarea lui orban si a altora asemeni lui, functioneaza. ginditi-va ca in spatele nostru sint cel putin 2000 de generatii unde pentru unguri e gol…in lumea subtila nu conteaza ce esti ca natie… conteaza daca produci distorsiuni. orbane, trezeste-te ca iti duci poporu la pierzanie…

  46. Pe Orban de ce îl neglijați,că și el a făcut declarații,cum păzesc ei Bazinul Carpatic-nu ne spune de cine în păzesc…

  47. O chestie. Azi trianonul este contestat de toate marile puteri, deci America, Rusia, China plus majoritatea statelor europene..Iar ideea unională de „Statele Unite ale Europei are una dintre motive netezirea acestor divergente latente. Dar, este o utopie..

  48. Cum vin niste nomazi ne europeni dovedit stintific si au pretentie in europa. Problema ca unii dintre mongoli fac valuri in vremuri tulburi cand Romania e condusa acum de straini…austrohotzi, evvreii satanisti, englezi criminali, francezi poponaru si cu marionetele lor Ardei umpluti cu rrahhat la popota specialilor. Atata timp cat nu avem etnici romani la butoate suntem in mare pericol.

  49. Imi pare bine ca trebuie sa repet: s-a apucat in graba @qwe-makacul din Asia, adus de coada cailor lui Arpad cel fugarit din Ucraina pana in Panonia de verii lui tot turcici, numiti cumani, sa latre pe forum tampeniile obisnuite pe care le latra si cand posta la EvZ.

  50. Comentatori inteligenti si competenti de care-mi este dor: „anonim”, „Rene”…

  51. Imi pare nespus de rau … in Pannonia (actual in Ungaria) cat si in Transilvania (actual in Romania) ungurii cei uiguri (migratori minoritari si pagani veniti de pe Obi pe la anii 900 AD) au gasit deja o populatie de tip ROMANEASCA [/Blasi]…

    Despre zona Pannoniei actual a Ungariei :
    ” For they said that there flowed the most noble spring waters, the Danube and Tisza [Tyscia] and other most noble springs, abounding in good fish, in which land there lived the Slavs [Sclavi], Bulgarians [Bulgarii] and Vlachs [Blachii], and the shepherds of the Romans [pastores Romanorum].” (THE GESTA HUNGARORUM OF ANONYMUS, THE ANONYMOUS NOTARY OF KING BÉLA)

    Despre zona Transilvaniei dintotdeauna a Romanilor/vlahilor majoritari:
    „The aforesaid Tuhutum sent a certain shrewd man to spy out for him the quality and fertility of the land of Transylvania and what its inhabitants were like.
    When he arrived, he spoke much to his lord of the goodness of that land: that that land was washed by the best rivers, whose names and merits he listed, that in their sands they gathered gold and that the gold of that land was the best, and that they
    mined there salt and salt crystals [sal et saligenia], and that thand that the inhabitants of that land were the basest of the whole world, because they were Vlachs [Blasii] and Slavs, because they had nothing else for arms than bows and arrows and because their duke, Geleou [sic], was inconstant and did not have around him good warriors who dared stand against the courage of the Hungarians, because they had suffered many injuries from the Cumans and Pechenegs [Picenatis].” (THE GESTA HUNGARORUM OF ANONYMUS, THE ANONYMOUS NOTARY OF KING BÉLA)

  52. Ce nu inteleg politicienii si teoreticienii maghiari, este ca, documentat, Transilvania nu a facut parte din regatul maghiar decit 63 de ani, adica de la 1867 la 1920(tratatul de la Trianon), in restul perioadei, de la cca anul 1000, Transilvania a fost fie un principat autonom, condus de principi de origine maghiara, fie parte componenta a Imperiului Habsburgic, din 1711, pina in 1867! Nimeni din varfurile maghiare nu ia in considerare populatia acestei regini, din vechile timpuri, pina azi! Parca romanii ar fi fost/sunt extraterestrii, fiind tratati mai rau ca animalele de grajd! Chiar si evreii si armenii au avut oarece privilegii, nu mai vorbesc de sasi! De ce se intampla asta? Pentru ca conducatorii unguri stiau ca exista 2 state romanesti la sud si est de Carpati! Asta a fost cauza pentru care romanimea din Ardeal( Transilavania) a fost „popor” tolerat! Azi asa ceva ar fi o crima impotriva umanitatii, genocid! Dar suprapotenta Ungariei din punct de vedere economic in Transilvania de azi se datoreaza si tradarii unei mari parti a magistratilor romani, care au retrocedat prin falsuri imporante imobile( cladiri,terenuri si paduri) ungurilor, desi ei le-au pierdut legal si au fost despagubiti! Intelegeti si faceti-va cruce cind insasi fosta ministra a Justitiei, Monica Macovei, a sustinut si obtinut, temporar, retrocedarea bibliotecii Batthianeum din Alba Iulia cu tot, inclusiv Codez Aureus!! Daca mai dura mult guvernarea CDR sau apoi Basel/Taricel, se termina de tot cu Romania! Trebuie sa respingem afirmatiile si demersurile oficialilor unguri, intruct alminteri, ele ar rasuna ca o acceptare a pozitiei maghiare! Un contencios teritorial romano-maghiar nu se mai poate deschide, ar insemna distrugerea UE, dar liderii maghiari trebuie tratati asa cum o face Slovacia! Ce a patit Slovacia, care are cca 10% ungurime? Nimic! Ave Romania!!

  53. Gesta Hungarorum (în română Faptele ungurilor) este o lucrare care consemnează istoria timpurie maghiară, scrisă de către autorul Magister P, denumit de obicei Anonymus. El se descrie pe sine însuși drept un supus servitor al regelui Béla” [poate fi vorba de regii Ungariei Béla I/1060-1063 sau Béla III/1172-1196].

    „Et laudabant eis terram pannonie ultra modum esse bonam. Dicebant enim, quod ibi confluerent nobilissimi fontes aquarum, danubius et tyscia, et alij nobilissimi fontes bonis piscibus habundantes. Quem terram habitarent sclauij, Bulgarij et Blachij, ac pastores romanorum. ”
    „Et quod in arenis eorum aurum colligerent, et aurum terre illius optimvm esset. Et ut ibi foderetur sal et salgenia, et habitatores terre illius uiliores homines essent tocius mundi. Quia essent blasij et sclaui, quia alia arma non haberent, nisi arcum et sagittas, et dux eorum geleou minus esset tenax et non haberet circa se bonos milites, et auderent stare contra audatiam hungarorum, quia a cumanis et picenatis multas iniurias peterentur.” (ANONYMUS/GESTA HUNGARORUM, textul originar in latina)

  54. doru popescu, cred ca s-a strecurat o greseala intre parantezele mari:
    „which land there lived the Slavs [Sclavi],…”

    Citeam ca acesti navalitori, retezau capetele batbatilor pe unde treceau.

    Oricum dupa Trianon, nimeni nu s-ar fi intors la Ungaria din cauza comportamentului abuziv.

  55. Tema Ardealului care vezi draga Doamne e vrut de catre iredentistii maghiari este adusa in discutie, in prim-plan ori de cate ori este nevoie pentru a “fenta” populatia.
    Politicienilor le este frica de greva profesorilor si de posibilitatea reala de a declansa un val de noi greve.
    Cam asta este…

  56. Fratele Julianus (în limba maghiară: Julianus barát) a fost unul dintre călugării dominicani care, în 1235, a plecat într-o călătorie din Ungaria spre ceea ce cronicile susțineau că ar fi regiunile de origine ale maghiarilor (Hungaria Magna), unde ar mai fi locuit încă unguri care n-ar fi plecat în migrația spre vest. Calatoria a fost un raspuns (dupa marea invazie mongola/ 1241) a Papei Inocent IV/p. 1243-1254 care a decis sa trimita o misiune catolica la mongoli.
    Dincolo de Volga, misiunea a ajuns la Ordu, zona mongolului Batu Han, care facea parte din curtea lui Gingis Han din Mongolia.
    In timpul acestei vizite, BATU HAN a indicat ca zona de bastina a ungurilor … regiunea Bashnkortostan (actual Baskiria ruseasca din regiunea Uralilor de Sud). Zona culturilor arheologice Kushnarenkovo (zona Bashkortostan/sec. VI-VII) si Karayakupovo (zona a ugrilor, stramosii ungurilor si baskirilor/sec. VIII-X).
    Cartea legatului papal/privind aceasta calatorie se numeste Istoria Mongalorum.
    Spicuiri din text … ON A HITHERTO UNEXAMINED MANUSCRIPT OF JOHN DE PLANO CARPINI/1598. Traducere C. Eaymond Beazley, M.A. (ed. WILLIAM CLOWBS AND SONS, LIMITED, LONDON AND BECCLES/1903).
    „From hence they proceeded towards the North against the people called Bastarci or Hungaria magna, and conquered them also.
    The land of Comania on the North side immediately after Russia, hath the people called Morduyni Byleri, that is, Bulgaria magna, the Bastarci, that is, Hungaria magna, next vnto the Bastarci, the Parositae and the Samogetae.
    Precum si notele din traducerea cartii …
    The Bastard or Hungaria Magna are the Bashkirs of (i.e. thinly scattered over) the modern Samara, Orenburg, Perm, and Vyatka.
    Asadar, zona de bastina a maghiarilor (Hungaria Magna) este ACEEASI cu zona din care Batu Han si-a inceput invazia sa in Ungaria si in Europa/1241-1242.
    DEH … DOCUMENTELE cele ORIGINALE si AUTENTICE despre ORIGINILOR uigurilor/ungurilor … BATA’LE VINA …

  57. justinianus, corect si cred ca poti aprofunda:

    „Dar suprapotenta Ungariei din punct de vedere economic in Transilvania de azi (se datoreaza) este si din cauza tradarii unei mari parti a magistratilor romani, care au retrocedat prin falsuri imporante imobile( cladiri,terenuri si paduri) ungurilor, desi ei le-au pierdut legal si au fost despagubiti! Intelegeti si faceti-va cruce cind insasi fosta ministra a Justitiei, Monica Macovei, a sustinut si obtinut, temporar, retrocedarea bibliotecii Batthianeum din Alba Iulia cu tot, inclusiv Codez Aureus!! Daca mai dura mult guvernarea CDR sau apoi Basel/Taricel, se termina de tot cu Romania!”

  58. Istoria nu tine de foame trece prin stomac si migreaza. Depopularea e la fel de paguboasa si in Harghita, Covasna si unde sunt rromi la fel ca la majoritatea populatiei migreaza masiv cei sub 50-60 de ani, ar pleca si aia mai tineri daca ar avea studiile terminate mai devreme
    Viktor Orban nu poate redirectiona din Ungaria in Tinutul Secuisc unde sunt vorbitori de maghiara.
    „un viitor maghiar în bazinul carpatic”, că „limba, tradițiile și cultura noastră maternă nu vor face doar parte din memorie, ci și din realitatea vieții cotidiene.
    Realitatea vietii cotidiene e data de UDMR. Ce-a facut UDMR ce-au facut PSD dau PNL si altii colegi de guvernare de prin 1996. CDR, USL, UDMR au fost impreuna cel putin cu sustinere din Parlamentul de la Bucuresti.
    Viktor Orban sa nu-i intrebe pe Ciuca sau Ciolaca primminustru sa-l ia la rost pe Kelemen Hunor ce n-a fost a avut multe functii de nivel inalt, vice-premier, a fost decorat Ordinul național „Steaua României”
    Forta de munca asigurata din Bangladesh, SriLanka, Filipine, Vietnam, Nepal prin in Gorj sau Covasna.

  59. doru popescu, o redare fara context poate fi discutabila:
    – blachi – termen utilizat de izvoarele bizantine pentru a desemna populațiile romanice din Peninsula Balcanică.
    – sclav – persoană lipsită complet de mijloace de producție și de orice drepturi, aflată în proprietatea deplină a unui stăpân.

  60. Sclaui (in textul originar al Gestei), Sclaveni (in latina), Sklabenoi (in greaca), alaturi de anti, au fost triburi pagane ale slavilor (din Cehia si Slovacia) care au coborat in Balcani pentru a ataca Imperiul Roman de Rasarit/Bizantin (perioada 516-610 AD). Prin sedentarizare (post 610 AD), aceste triburi slave timpurii au dat nastere popoarelor Slave de Sud (sarbi, slovaci, croati, macedonieni, bosniaci …) la care s-au adaugat bulgarii cei turcici. Aceste triburi slave pagane au fost crestinate in rit slavon de tip Bizantin [slavonizate ca religie] dupa anii 850 AD.
    Slavii au apărut pe teritoriile românilor între secolele V și VII. Majoritatea lor au fost asimilați de daco-romanii autohtoni.

    Noi, romanii din Romania (Imperiul Roman de Rasarit/Bizantin a lui Constantin DACUL/324 AD) fusesem crestinati (in rit apostolic) inca din epoca GETO-DACA (Sf. Ap. Andreia/50 AD), religie crestina tolerata de catre imparatul roman Galerius DACUL/311 AD si oficializata de rit Bizantin de catre Constantin DACUL la Conciliul de la Niceea/325 AD.

  61. PS. In Transilvania … da la venirea lor si pana astazi … ungurii au fost si au ramas minoritari in raport cu noi romanii.
    Si deci, nu au nici temei ISTORIC (ne-au gasit aici) si nici temei LEGAL (au fost si sunt minoritari) asupra Transilvaniei.

    Taramul nostru, al ROMANIEI nord dunarene/383 AD, este mentinat ca Tara Romaneasca (WALLACHIA) ducelui Ramunc/450 AD (pe vremea nuntii lui Attila).
    Despre TERITORIUL cel STRAVECHI al ROMANILOR …… pana pe la anii 1000 :
    Secolul al VII-lea: Tratatul militar bizantin Strategikon, scris de împăratul Mauriciu – denumește, pentru prima data populația de la nord de Dunăre cu termenul de „romani”
    Secolul al IX-lea: geograful Anania din Shirak – Geografia – numește „țara necunoscută ce-i zic Balakh” dand coordonatele geografice exacte nord-dunarene (47° și 30 minute latitudine și 50° longitudine/in coordonate geografice arabe vechi, 25° in coordonate geografice moderne) și cu specificarea faptului că Valahia se numea în arabă „al-Awalak” iar locuitorii „ulaqut” sau „ulagh” (vlahi/vorbitori de limba ROMANICA/ROMANEASCA). ROMANIA de astazi are coordonate geografice: longitudine intre [20° – 30° E] si latitudine intre [43° – 49° N] .
    950: Împăratul Constantin VII Porfirogenetul in „De Administrando Imperio” a amintit de așezarea slavilor în Balcani, înfățișând întrepătrunderea lumii slave cu cea românească, numindu-i pe cei din urmă cu termenul de romani, în vreme ce pentru bizantini utilizează denumirea de romei.
    980: Un document imperial emis de către Vasile II Macedoneanul se referă la poporul român folosind numele de „vlahi”.
    1020: Un alt document imperial emis de către Vasile II Macedoneanul se referă la poporul român.
    DECI, romanii/românii cei vorbitori de limba româneasca de la NORD de Dunare sunt aceiasi cu vlahii (in germana), ulahii (in greaca, slavona, turca, araba). DEOARECE au EXACT aceleasi coordonate geografice cu ROMANIA de ASTAZI.

  62. La inceputul interviului dat de acad. Prof. dr. Ion M Anghel, acesta pune in discutie tratatul de intelegere bilateral dintre Romania si Ungaria din 1996.
    Profesorul face observatia ca in acest tratat, nu s-a mentionat obligatoriu, tratatul de la Trianon care reglementeaza relatiile româno ungare si care delimiteaza frontierele.
    Face observatia ca, in consecinta, oficialii ungari urmaresc evolutia situatiei prin care Transilvania sa arate ca Ungaria.
    Profesorul mentioneaza ca cetatenii români inclusiv politicienii care obtin cetatenia ungara, jura credinta si sa apere interesele statului ungar..

  63. Îmi dau seama câtă furie vă provoacă adevărul istoric: N-ați avut școli, instituții, administrație statală atestată, nici a voastră scriere de două secole n-o înțelegeți, plimbându-vă permanent în lumea largă, v-ați acomodat cu provizoriatul hedonic, slugi de profesie, migrându-vă ”și acum pe ”lăturiș”(~5 milioane) la stăpâni care nu pretind muncă calificată. Treceți la muncă cu aplicabilitae practică, la învățat profesii utile patriei!

  64. De ce nu publicati postarea mea ?
    Dupa impunerea limbii greaca ca limba oficiala in Imperiul Bizantin/602 AD, si dupa retragerea lui Focas de la nord de Dunare, si apoi chiar sub muntii Haemus/610 AD (silit de catre navalirea slavilor/sclavinilor si antilor), limba ROMANICA/ROMANEASCA a ramas a fi vorbita (in mod MAJORITAR) doar de catre populatia noastra cea nord-dunareana.
    Dupa anii 610 AD, Imperiul Bizantin trece printr-o perioada extrem de tumultoasa, retragandu-se in zona Greciei. In acea perioada slavii, si ulterior bulgarii, isi constituie tarile lor in zona sud si vest dunareana. In acea perioada, doar zona noastra ROMANEASCA ramane zona principala (avand o populatie majoritare) cu numele de ROMANIA (vorbitoare de limba de idiom latin, dar de tip satem). Ramanand doar cateva petice la sud de muntii Haemus vorbitoare de limba exact ca a noastra (de sub-dialecte ale limbii române: aromâna, meglenoromâna, istroromâna).
    De abia dupa anul 867 AD (dinastia Macedoniana/867-1056), Imperiul GREC Bizantin isi reia teritoriul sud-dunarean extinzand influenta lor asupra lumii slave sudice (bulgari, sarbi, sloveni …). Sub o forma greaca si nu romanica/romaneasca. Epoca in care se produce si crestinarea slavilor (in rit grec Bizantin).

  65. Denumirea de ,,sclav” in sensul de persoana aflata in posesia unui stapan, provine chiar de la denumirea de .,,slavi/sclavi/sclavini. Slavii au fost foarte raspanditi in Estul Europei, erau prinsi si vanduti. Cel putin vikingii faceau ravagii in acest sens, traficandu-i. La un moment dat denumirea etnica a capatat intelesul de sclav.
    La fel ca ,,romani”-,,rumani”……[Rumburak]

  66. Axon esti diliu.
    Rusia a invins in cateva randuri Austro-Ungaria, dar a fost zdrobita de catre germani.
    Nu Rusia a baga Romania in Antanta, mai degraba Franta a facut-o, nu mai bate campii cu „seviciile ” facute Romaniei de catre rusi, adu-ti aminte(daca poti) de pacea de la San Stefano.
    Cum crezi tu, bezmeticule, ca Romania a luat cu forta Basarabia de la rusi?!
    Cu forta Romania a protejat Basarabia împotriva rusilor si ucrainienilor, care, hulpavi, se si repezisera sa o revendice pentru statul lor amestecat.
    Oricum ai da-o, Basarabia nu e rusească si nici ucrainiana.
    Nu mai pune in seama Romaniei, zapacitule, responsabilitatea pentru toate relele intamplate in estul Europei din cauza Marilor Puteri, in special a Rusiei.
    Romania a trebuit sa ia niste decizii ca urmare a actiunilor imperiilor vecine, nu invers.
    Desigur, nu toate aceste decizii au avut urmari favorabile, consecintele unora dintre ele apasandu-ne si astazi.
    Termina cu prostiile astea cum ca Romania a facut, Romania a dres…
    La capitolul agresiuni, rusii au putini concurenti in istorie.
    Dar ii stii si tu, cred, ii pomenesti de fiecare data cand invinovatesti Romania de începerea tuturor razboaielor.

  67. „Nici a voastră scriere de două secole n-o înțelegeți” … adica limba si scrierea maghiarilor … care a fost OFICIAL cea LATINA intre 1000-1844 AD.

    Limba noastra cea ROMANEASCA este o limba de origine PIE/3000 BC (traco-geto-daca) de idiom pre-latin si de tip datem.
    Limba care a invins limba greaca pe vremea lui Ovidiu/8-18 AD, la invins limba latina/dupa 271 AD si a ramas SINGURA limba ROMANICA (de idiom/ginta latina) in zona Balcanica/dupa 610 AD. Limba in care ne-am si crestinat/dupa anul 50 AD si 325 AD.

    Unde erau ungurii, cei uiguri si pagani, in acele epoci ?

  68. „Nici a voastră scriere de două secole n-o înțelegeți” … adica limba si scrierea maghiarilor … care a fost OFICIAL cea LATINA intre 1000-1844 AD.

    Limba noastra cea ROMANEASCA este o limba de origine PIE/3000 BC (traco-geto-daca) de idiom pre-latin si de tip satem.
    Limba care a invins limba greaca pe vremea lui Ovidiu/8-18 AD, la invins limba latina/dupa 271 AD si a ramas SINGURA limba ROMANICA (de idiom/ginta latina) in zona Balcanica/dupa 610 AD. Limba in care ne-am si crestinat/dupa anul 50 AD si 325 AD.

    Unde erau ungurii, cei uiguri si pagani, in acele epoci ?

  69. Sunt laudabile demersurile lui @doru popescu ,specialist,de a face publice documente istorice privind istoria,prezenta romanilor si continuitatea poporului roman de o parte si de alta a arcului carpatico-dunarean si mult dincolo de puesta maghiara,maghiari a caror origine se situeaza in nici-un caz pe aceste meleaguri.
    Cu toate acestea,revenind in prezent,pe fondul vociferarilor extremiste expuse in editorial, vedem cu stupoare ca dl.Charles al IIIlea, in vizita sa
    de „curtoazie”in Romania ,isi viziteaza proprietatile si pe maghiari,avind o curte „imperiala”formata din slujitori maghiari,ce-l inconjoara ca niste gazde in Romania !
    Editorialul de fata trebuia scris impreuna cu cel precedent ” Unde-i mititelul de Hellvig?”,intrucit exista o legatura,Charles III vrind sa dea mina si sa-i multumeasca lui „mititelul Helwig”,de unde deductia ca ar fi singura institutie ce l-a multumit pe suveranul MB.,cu restul nevrind sa aiba de a face.In schimb cultiva si a cultivat intotdeauna pe ne-institutionalizatii maghiarimii din Ardeal, ignorind Romania ce nu se rezuma la meleagurile strabatute si batute cu fericire de catre selectivul rege.
    Am citit pe undeva o declaratie de a sa, ca are planuri,chiar surpriza cind va binevoi sa decida sa-si arate chiar rolul sau etc.(Redau cu apoximatie).
    Fiecare vizita a sa a fost o insulta la dresa poporului roman, rezumindu-se la un cerc de maghiari si proprietati maghiare, ca asa-i romanul isi ia de la gura sa dea la altii,pt.a ajunge la Regele MB!
    Pe unde ajung proprietatile Romaniei sa ne spuna „mititelul” ,cit si „primul informat” in stat, si sa ne spuna ultimul de ce permite vizita de curtoazie,in ce baza,unde-i curtoazia fata de romani si poporul roman, si unde-s proprietatile poporului roman, cum le apara de acapratori,cotropitori si toti veneticii poftind cu balele curgind,inca neasatui,la bogatiile noastre.
    Cu ce drept permit acesti 2 tradatori sfidarea si in cazul ac.vizite de „curtoazie”,dupa multe altele !

  70. Păi haideți să rezolvăm disputa, federalizând România, recunoscând identitatea poporului moldovean (cultura, limba moldovenească) și asigurând un nivel de autonomie care să permită popoarelor istorice din teritoriile moldovenesc, ardelean și turc să voteze dacă rămân în cadrul statului numit România sau dacă se reîntorc în cadrul statelor care le-au format sau dacă formează state noi.
    În felul acesta democrația învinge, România își spală păcatul anexării militare a Transilvaniei; al trădării comise față de moldoveni; returnează cadoul primit de la ruși (și-i poate înjura în liniște).
    Și abia apoi putem discuta despre o schimbare de legislație.

  71. Cornel, cred ca am sa aud, din nou, “Treceti batalioane romană Carpații”. Armata romană a intrat de doua ori in Budapesta; va fi și a treia oară.

  72. Sam Altman, directorul general al OpenAI, a declarat că sistemul ChatGPT este „o primă demonstrație a ceea ce este posibil”. „În curând veți putea avea asistenți utili care să vă vorbească, să vă răspundă la întrebări și să vă dea sfaturi. Mai târziu, veți putea avea ceva care să plece și să facă sarcini pentru dumneavoastră. În cele din urmă veți putea avea ceva care pleacă și descoperă noi cunoștințe pentru dumneavoastră”.

    De exemplu ChatGPT a concluzionat pe baza datelor INS, venituri si cheltuieli, ca românii au investit mai mult în distrugerea creierului decât în dezvoltarea lui.
    românii au preferat să cheltuiască banii pe mâncare, băutură și țigări.

    „Și nu orice fel de mâncare, ci una plină de grăsimi și zahăr. Și nu orice fel de băutură, ci una care îi face să uite de problemele lor. Și nu orice fel de țigări, ci unele care îi omoară încet și sigur”

    Au dat doar 17 lei pe lună pe educație, ceea ce este cam cât costă o carte. Dar cine are nevoie de cărți sau filme când poți să bei, să fumezi si sa asculti manele, până îți pierzi mințile?

    Am auzit o profesoara real ingrijorata pentru educatie. Iesise la miting cu toate ca mai are doi ani pana la pensie.

    Oare domnii profesori Iohanis, or fi ingrijorati?

    Cum se scrie istoria!

  73. ”… adica limba si scrierea maghiarilor … care a fost OFICIAL cea LATINA intre 1000-1844 AD.” Adică nota 2 doi* la cunoastere a istoriei. Și nota doi pentru a nu se confunda cu locul întâi, altfel meritai 1.

  74. …invazia mongolă s-o fi datorat probabil faptului că neamurile sărace rămase prin Bașkiria,auzind de la fericitul Julianus barát ce bine s-au chivernisit ai lor prin Pannonia,s-au săturat să mai păzească Magna Hungaria prin nisipurile Kara-Kumului și au luat-o încoace;se pare că totuși nu le-a plăcut,că s-au retras de bună-voie,doar Magna Hungaria originară a dispărut cu totul,nu că urmașii îndepărtați nu i-ar duce dorul,trimițând arheologi să caute urme,cum am văzut pe Viasat History;oricum,Macaristanul dovedește anumite nostalgii participând la reuniunile organizațiilor turcice,din care face parte,chiar invitând(din nou)locuitorii să poftească în Ungaria,unde sunt locuri de muncă disponibile și pentru ei…

  75. mda , apa la moara pentru @ qwe si @ Marele scUrs. Incolo ramine cum am stabilit . Ungaria ca stat de facto si de jure incepind cu 4 IUNIE 1920. Restul e balteala ,balaceala si scremuturi. „Io nopot kivanoK”….

  76. nu mai ai deloc humor. ardeleanul din tine e mai tare decat românul. Si ca tine sunt multi, de aceea, mai bine lipsa.

  77. Domnule @Vale,
    Lasa ca vine peste tien digitalizarea,AI,si Davosul si numai ai nevoie de sistemul ChatGPT,”de ce ar fi posibil”,
    ci chiar de real !
    Pe ce au dat romanii banii este treaba lor ,dar si al mollurilro si multinationalelor unde s-a dus o mare parte din bugetul national, cu alte cuvinte titzele mamelor -firme din afara s-au facut grase si ce sa vezi fara mincare,bautura si tigari,inlocuite cu faina de viermi,muste,lacuste si greieri,carene artificial, inlocuite cu droguri si marihuana prin Amsterdam si alte locatii sanatoase ?
    Sa-i spui INSului ca astia is-au dezvoltat creierul asa de mult,incit i-au trimsi si lui o jumatate de lob sa fie si mai destept ?adica INSul guvernului Romaniei,un parazit mincinos ,”dar purificat”,deservind pe nenea desteptul occidental,de asta ii citeste toata ziua cartile si i le aplica pe banii romanilor „viciati”.

  78. Domnule „vale”, dkmnul Ileana are dreptate, chat GPT va inlocui comentatorii, iar cotidianul.ro va fi primul care va scrie editoriale si comentarii semnate conform noii ordini mondiale, repartizate judicios. La Atâtea ilene, un strop de radu cu humor, o legătură de doru pilescu in loc de pătrunjel, la o „vale”, vine un „deal”, apoi un procent de unguri guralivi risipiți printre majoritarii ce trebuie să suporte dictatura minoritatii. Ah, dar chat GPT sa fie musai programat cu esențe misogine, niste comentarii despre Comninten, despre lupta negrilor lgbt cu logica domnului Vale su apetenta dombului ileana spre lege si ordine, cum ar spyne stimabilul nostru Agamița Ticulete di Baragan, care nu poate adormi fără să recite cu intonație, pkezii de Mircea Dinescu. In loc de Tatăl Nostru. Chiar, unde dracu, Doamne iartă-mă, este „rene”? Io cred că doarme că un prunc su visează xa avem alt presedinte, ca ungurii au plecat la mamaia lor in Asia și atunci să vezi dandana:dacă vom rămâne fără unguri, nema UDMR, nema rotație la palatul victoria.
    Nema guvern, nema România.
    Rămâne doar cosmaruk că rene trăiește dupa alt fus orar si că ileana nu a deslusit sexul îngerilor de pe forun. Se vede că lipsește tica în ițari adică ticu isa. ??

  79. (III) Despre ziua limbii Maghiare …
    Gradually, from the 1800s, the Hungarian language was introduced into the country’s bureaucratic administration. From 1805 on laws were written on two languages (Latin and Hungarian) and local level administrative units could opt for using Hungarian instead of Latin. In 1830 the use of Hungarian was introduced in the court system, while from 1836 on marriage, birth, and death certificates were issued in Hungarian. From these years on, only those were allowed to fill certain positions (e.g., to be lawyers or priests) who spoke Hungarian. As a final step in the process of elevating the Hungarian language to being the official language of the country, in 1844 the national Assembly also adopted Hungarian. From this point on, the parliament and the king also used Hungarian in all official communication, and Hungarian became the language of education, too. Making Hungarian the official language of the country is the biggest achievement of the Reform Era. In the process of becoming an official language, Hungarian also went through remarkable modernisation. A group of Hungarian intellectual realised that the Hungarian language needed to be modernised in order to make it suitable for academic use. Initiated by Ferenc Kazinczy (1759–1831,) revered author and reformer of the Hungarian language, the Language Reform movement modernised and regenerated the Hungarian language throughout the 19th century, creating new vocabulary to reflect the complexities of a rapidly changing world. Thanks to the work of the language reformers, more than ten thousand new Hungarian words were coined, many of which are still in use. Thanks to dedicated patriots like Kazinczy, the Hungarian language survived. The Day of the Hungarian Language is marked not only in Hungary, but also in a number of neighbouring countries with a sizable ethnic Hungarian population.”

  80. De ce nu publicati comentariul meu ?
    (I) Despre ziua limbii Maghiare …
    În 1006, Vajk [Ștefan] își consolidase puterea, și a început reforme radicale pentru a transforma Ungaria într-un stat feudal occidental. Țara a trecut la utilizarea limbii latine și până în 1844, latina a rămas limba oficială a Ungariei.

    The Day of the Hungarian Language … „178 years ago, Hungarian became the official language of the country.” (Lili Zemplényi — 13.11.2022) …
    „Between 2009 and 2011 the Day of the Hungarian Language was celebrated on 23 April, but since 2011 this day is marked on 13 November. The date was deemed more appropriate to honour the Hungarian language as it was on this day in 1844 that Hungarian became the official language of the country. As a result of the legislation passed on this day 178 years ago, the working language of the National Assembly became Hungarian, and ever since all speeches in the parliament and all laws are formulated in Hungarian.
    Before 1844 the official language of the country was Latin—in fact, Hungary was one of the last countries in Europe to abandon the use of Latin in official communication.

  81. Pierre Lescalopier scrie în 1574 că cei care locuiesc în Moldova, Țara Românească și cea mai mare parte a Transilvaniei, „se consideră adevărați urmași ai romanilor și-și numesc limba «românește», adică romana” … sau in original … „Tout ce pays: la Wallachie, la Moldavie et la plus part de la Transylvanie, a esté peuplé des colonies romaines du temps de Trajan l’empereur… Ceux du pays se disent vrais successeurs des Romains et nomment leur parler romanechte, c’est-à-dire romain” (în Voyage fait par moy, Pierre Lescalopier l’an 1574 de Venise a Constantinople).

  82. doru popescu, tu singur spui ca limba latina era limba oficiala iar nu limba vorbita… Putina rigoare, mon cher!

  83. DA. In Ungaria intre 1000-1844 limba latina a fost limba oficiala.
    De abia la anul 1805 legile au fost scrise bilingv latina/maghiara.
    De abia la anul 1830 limba maghiara a fost introdusa in sistemul judiciar.
    De abia in anul 1836 certificatele de nastere, casatorie si deces au fost scrise in limba maghiara.
    Si doar in 1844 Adunarea Nationala a REadoptat limba maghiara ca LIMBA OFICIALA in Ungaria. Data la care este sarbatorita OFICIAL Ziua Limbii Maghiare.
    Intre timp insa (intre anii 1000 si 1844) limba maghiara (vorbita) ramasese in urma ca dezvoltare. Articolul din care am citat vorbeste despre autorii maghiari (din sec. XVIII – XIX) care au depus eforturi mari de modernizare a limbii pentru ca sa se REfoloseasca limba maghiara in Ungaria.

  84. DA. In Ungaria intre 1000-1844 limba latina a fost limba oficiala.
    De abia la anul 1805 legile au fost scrise bilingv latina/maghiara.
    De abia la anul 1830 limba maghiara a fost introdusa in sistemul judiciar.
    De abia in anul 1836 certificatele de nastere, casatorie si deces au fost scrise in limba maghiara.
    Si doar in 1844 Adunarea Nationala a REadoptat limba maghiara ca LIMBA OFICIALA in Ungaria. Data la care este sarbatorita OFICIAL Ziua Limbii Maghiare.
    Intre timp insa (intre anii 1000 si 1844) limba maghiara (vorbita) ramasese in urma ca dezvoltare lingvistica. Articolul din care am citat vorbeste despre autorii maghiari (din sec. XVIII – XIX) care au depus eforturi mari de modernizare a limbii maghiare pentru a putea fi REfolosita ca limba OFICIALA in Ungaria.

    Din textul meu nu a fost publicata partea II … care vorbeste despre istoricul REintroducerii limbii maghiare in Ungaria …
    Epoca Imperiului Austriac … cand austriecii au vrut sa introduca limba germana ca limba oficiala in Ungaria, in locul limbii latine. Este vorba despre epoca imparatului Joseph II (1741–1790). In anul 1796 s-a revenit la limba latina ca limba oficiala in Ungaria. Si treptat … s-a trecut la inlocuirea limbii latine, ca limba oficiala, cu cea maghiara. Proces care s-a incheiat in anul 1844, cand Parlamentul ungar a votat limba magiara ca limba oficiala in Ungaria dupa acea data. Ziua Limbii Maghiare.

  85. „Înainte de toate, chiar dacă tot acest a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie (despre care se va vorbi mai apoi), totuși toți se cheamă cu același nume de români [Romanorum nomine se appellant], disprețuind adică și dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvanianu-și dau numele de valahi, ci de români (martori îmi sunt toți locuitorii tuturor națiilor din Transilvania). Cei din Valahia își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Românească [Czarra Romanasca], adică terra Romana. Noi moldovenii la fel ne spunem români [nos Moldavi similiter nos Romanos dicimus], iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească (dat fiind că numele Moldovei și al moldovenilor este dat foarte de curând, cum vom spune mai apoi) ci românească, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin dacă știe limba noastră, nu-l întrebăm Știi moldovenește? [Scis Moldavice?], ci Știi românește? [Stii romaneste?]” (Dimitrie Cantemir, Despre numele antice și de astăzi ale Moldovei/1718-1719)
    ASADAR …
    NU EXISTA nici o limba moldoveneasca.
    Limba noastra româneasca este extrem de UNITARA (avand un singur dialect, 3 sub-dialecte (istroromân, aromân si megloromân) si mai multe graiuri/sub-sub-dialecte). Aceasta UNITATE dar si UNICITATE deosebita a limbii noastre românesti se datoreste VECHIMII sale in timp … fiind o limba PIE (proto indo europeana/datand de pe la 3000 BC) de tip satem (ca ramura a trunchiului lingvistic balcanic iliro-traco-geto-dacic, inrudita cu limba albaneza/in vest dar si cu cea frigiana/in est), limba de idiom pre-latin.

  86. Relatia directa dintre populatia daco-romana si populatia englezeasca (126 AD +) …
    Zidul lui Hadrian (în latină: Vallum Aelium, în engleză: Hadrian’s Wall; numit și Limesul lui Hadrian) a fost o fortificație construită în anii 120-128 d.Hr. sau 120-130, în Anglia romană, la ordinele împăratului roman Hadrian.
    Făcea parte din limes, granița fortificată a Imperiului roman, care străbătea aproape toată Europa până la Marea Neagră și ajungea și până în Asia Mică și Orientul Apropiat. Zidul lui Hadrian a fost apărat și de dacii auxiliari din cohorta romană Prima Aelia Dacorum (intre 126-400 AD). Insa datele arheologice atesta ca zona a fost ocupata de catre daco-romani si dupa anii 500 AD.
    Zona, care actual face parte din Cumbria, cuprinde fortul intarit Banna (Birdoswald).
    Limba veche engleza apare ca un amestec intre engleza celtica si cea romana. Dupa anii 400 AD incepe formarea celor sapte state care vor alcatui viitorul Regat al Angliei. Dintre care Northumbria include si zona fortului daco-roman din Cumbria. In timp, dupa anii 500 AD, populatia noastra dacica a ramas si a fost asimilata in cadrul populatiei engleze.

  87. PS. Daca nu ar fi atat de multi necredinciosi pe acest forum … detractori si denigratori ai poporul nostru cel românesc, ai limbii noastre cea româneasca, a religia noastre stravechi românesti … nu ar mai trebui sa prezentam atat de multe documente despre neamul nostru cel românesc.
    Dar pana atunci … vom continua truda noastra de prezentare de date si documente despre neamul nostru cel românesc.

  88. @doru popescu,
    Nu-ți denigrează nimeni poporul, doar atragem atenția că, pe lângă el, mai există și alte popoare care s-au desprins din lumea romană și care locuiesc pe teritoriul de azi al României.

  89. Limba româna are un singur dialect.
    Pe acest TARAM nu se pot desprinde alte popoare MAJORITARE vorbitoare de limba româna.
    Avem un singur taram (stravechi dpv. istoric/de 10000 de ani), un singur popor MAJORITAR pe acest taram (dpv.genetic/de 8000 de ani) si o singura limba straveche (PIE straveche/de 5000 de ani, de tip satem balcanic/traco-geto-dacic si de idiom (substrat) pre-latin).

  90. Poate că dta nu faci diferența între iraliană, spaniolă, română sau moldovenească, însă ele sunt dialecte diferite ale limbii latine, iar moldovenii or fi ei un popor minoritar în România, însă sunt majoritari în cele 2 Moldove.

  91. Limba ROMANEASCA (de tip satem/balcanic si unica ca dialect) … NU SEAMANA cu limbile romanice vestice (TOATE de tip centum si TOATE avand multe dialecte). ASTFEL … limba ROMANEASCA nu este un „dialect” al limbii latine.
    Ea este o limba PROPRIE (traco-geto-dacica) de tip PIE/3000 BC, de idiom pre-latin si de tip SATEM (proprie DOAR zonei noastre balcanice). DEOARECE … pentru a ajunge in zona vestica a Europei, populatia de tip PIE estica a trebuit sa treaca mai INTAI (si in mod OBLIGATORIU) pe taramul nostru balcanic (si aparuta post civilizatia noastra neolitica de tip CUCUTENI/dintre Siret si Prut (faza I), Siret si Nipru (faza II), Transilvania si Don (faza III)/5500-3000 BC, populatie neolitica GENETIC similara populatiei noastre actual ROMANEASCA de pe tot taramul nostru actual ROMANESC/dcel dintre Nistru si Tisa).
    ASTFEL INCAT … INTREG taramul dintre Tisa si Nistru/chiar Nipru … apartine unei UNICE si SINGURE civilizatii STRAVECHI/de peste 8000 de ani … civilizatia actual ROMANEASCA.
    NU EXISTA nici o populatie „de tip moldoveneasca” … GENITIC si LINGVISTIC diferita de populatia noastra NEOLITICA de tip Cucuteni si de limba noastra PIE … pe TARAMUL NOSTRU cel ROMANESC.

  92. NU A EXISTAT nici o populatie „de tip moldoveneasca” … NICI la anii 1393 …
    „În numele lui Dumnezeu, amin. Cunoscut facem prin această carte celor prezenți și viitori, ce vor trebui s-o cunoască, că noi Roman Voevod al Moldovei și Domn al întregii Țări Românești ” (Roman I, Voievod al Moldovei și Domnitor al Întregii Țări Românești/ document din 5 Ianuarie 1393)
    NU A EXISTAT nici o populatie „de tip moldoveneasca” … NICI la anii 1639 …
    „Io Vasilie voievod, din mila lui Dumnezeu, domn al Țării Moldovei și al Țării Românești” (Vasile Lupu, Domn al Țării Moldovei și al Țării Românești”/ Iași, 1 noiembrie 1639)
    NU A EXISTAT nici o populatie „de tip moldoveneasca” … NICI la anii 1719 …
    Înainte de toate, chiar dacă tot acest a fost împărțit în trei ținuturi de căpetenie (despre care se va vorbi mai apoi), totuși toți se cheamă cu același nume de români [Romanorum nomine se appellant], disprețuind adică și dând de-o parte numele de valahi, care le-a fost dat de către popoarele barbare. Căci românii care trăiesc și astăzi în Transilvania, nu-și dau numele de valahi, ci de români. Cei din Valahia își dau și ei la fel numele de români, iar țării lor de Țara Românească [Czarra Romanasca]. Noi moldovenii la fel ne spunem români [nos Moldavi similiter nos Romanos dicimus], iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească (dat fiind că numele Moldovei și al moldovenilor este dat foarte de curând, cum vom spune mai apoi) ci românească, astfel că, dacă vrem să-l întrebăm pe un străin dacă știe limba noastră, nu-l întrebăm Știi moldovenește?, ci Știi românește?”
    (Dimitrie Cantemir, Despre numele antice și de astăzi ale Moldovei/1718-1719).

    Astfel … Pe taramul ROMANIEI si al R. Moldova EXISTA doar O SINGURA POPULATIE (straveche/de peste 8000 de ani dpv. genetic) si O SINGURA LIMBA (straveche de tip PIE, de idiom pre-latin, si de tip satem).

  93. Dorule, vezi că nu era niciun picior de trac/dac/get prin Dacia acu’ 3 mii de ani, deci nici limba de tip „sateam” despre care tot bălmăjești p-aci.
    Cel mai scurt drum dinspre Urali către vestul Europei este prin statele Baltice; din Mongolia e prin Moscova și Belarus iar din bazinul Volgăi prin Ucraina; drumul tracilor a fost pe culoarul de sud al mării (doar nu crezi că erau nebuni să traverseze munții), deci au intrat prin Balcani și, când au intrat în populațiile băștinașe pașnice, le-au făcut harcea-parcea.
    Ba a existat și există – se numește „poporul moldovean”.
    Carol a fost regele neamț al României, Mavrocordat a fost domn grec al ambelor principate; Lupu a fost valah albanez.
    1564 – împăratului Austriei i se scria despre „poporul moldovean”.
    1588 – arhiepiscopi din Europa hotărau să fie predicată învățătura catolică în „limba moldovenească” (nu română, ci moldovenească).
    Romanorum ≠ Romanus (traducerea corectă este „noi moldovenii ne spunem tot romAni”) iar în altă scriere a aceluiași autor numele limbii pe care îl folosește este „lingua moldavorum” (nu romanorum).

  94. Indica primele lucrari (si anul lor de aparitie) de pe taramul MOLDOVEI in „limba moldoveneasca” cu citate din ele. Alta decat limba romaneasca, a domnitorilor Moldovei dintre 1393 si 1812.
    Indica cele mai reprezentative si valoroase lucrari scrise, inainte de 1815, doar in „limba moldoveneasca” cu citate din ele. Alta decat limba romaneasca, a domnitorilor Moldovei dintre 1393 si 1812.
    Indica primii domnitori de pe taramul Moldovei care vorbesc despre doua populatii pe taramul lor … o populatie majoritara „moldoveneasca” in detrimentul unei populatii minoritare romanesti.
    Indica primii domnitori de pe taramul Moldovei care vorbesc despre doua limbi pe taramul lor … o limba majoritara „moldoveneasca” in detrimentul unei limbi minoritare romanesti.

  95. Limba PIE (proto indo-europeana) a aparut in Europa la 3000 BC, doar dupa destramarea culturii noastre neolitice Cucuteni/(5500-3000 BC). Cultura aparuta si avand centrul principal in zona MOLDOVEI. Cultura avand faza I/5500-4200 BC intre Siret si Prut, faza II/4200-3300 intre Tisa si Nipru, faza III intre Tisa si Don.
    Cultura PIE a fost de sorginte indo-iraniana (anatoliana)/sud asiatica care a difuzat primar in vestul culturii Cucureni/zona Volga-Don. Pe taramul nostru (dintre Tisa si Nistru) cultura PIE a venit direct prin zona traditionala de la Don-Nipru-Nistru.
    Tracii au participat, pe vremea razboiului troian (desfasurat in Anatolia)/1184 BC, de parte troienilor (de la Homer citire).
    Herodot/450 BC vorbeste despre neamul tracilor, care de la est la vest, cuprindea pe masageti, tirasgeti, geti. Masagetii invinsesera pe iranienii (anatolieni) ai lui Cirus la 530 BC. Strabon/20 BC vorbeste despre limba traca care este aceeasi cu a geto-dacilor si a moesilor. Iar taramul nostru se intindea dincolo de desertul getilor/pana la Nistru. Populatiile descrise de catre OVIDIU/8-17 AD sunt geti, bastarni (daci), traci, besii (traci), bistonieni (traci), sciti (traci din stepele nord pontice /desertul getilor la Strabon), sarmati (traci din stepele nord pontice/desertul getilor la Strabon), iazigi (sarmati traci), colhi (geogieni), meteri (greci). Iar despre limbile lor, ca fiind asemanatoare/de sorginte tracica.

  96. Despre Imperiul Austriac si interesul fata de Tariloe Romane …
    La 1564, epoca in care Ungaria era deja doar un pasalac turcesc (1526/1541-1699), si prin impartirea acesteia, ceea ce mai ramasese fusese dat Imperiului Austriac si Voievodatului Transilvaniei. În 1556 Viena a devenit reședință imperială, după intrarea ramasitei Regatului Ungariei și al Boemiei sub dominația Casei de Habsburg. DECI … dupa 1556, Voievodatul Transilvaniei si Tarile Romane devenisera RIVALELE Imperiului Austriac.
    La 1529 si 1683 au avut loc cele doua atacuri turcesti ale Vienei. DECI … Tarile Romane (Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova/autonome fata de turci) devenisera NE.AMICII Imperiului Austriac.
    Din 1551 a început recatolicizarea Imperiului (si a Vienei), care căzusera sub influența protestantismului lutheran.
    Si de aceea si „politica antiromaneasca” (de „dezbinare”, de „deznationalizare”, de „catolicizare”) folosita permanent de Imperiul Austriac fata de Tarile Romane (intre 1550-1918). Si de aceea afirmatiile Imperiului Austriac de la 1564 si 1588 NU CONTEAZA !

  97. Dorule,
    Cronicile moldovenești de până în sec 16 au fost pierdute, traducerile pe care le avem fiind din arhivele vecinilor slavi; limba de cancelarie – tot până în sec 16 – a fost slavona, deci orice găsim anterior este în acea limbă. Urmează niște documente în românește, scrise de cancelariile etnicilor valahi, ajunși domni în Moldova și am să aleg ca prim exemplu cronica lui Ureche (sec 17) care, deși nu s-a păstrat în manuscris ci în copie cu adăugiri, este importantă, pentru că are în cadrul ei capitolul cu titlul „pentru limba noastră moldovenească”.
    Cred că după sec 17 moldovenii au ajuns cu greu la domnie și nu prea au lăsat documente, însă avem opera lui Costin care face deosebire între cele 2 popoare vlahești și limbile lor; îl avem apoi pe Cantemir, care vorbește despre originea romană a ambelor popoare și despre faptul că limba muntenilor și ardelenilor seamănă cu cea a moldovenilor, numind-o pe cea din urmă „moldovenească”.
    Moldova și Transilvania nu au fost niciodată „țări române”; nu a existat nicio politică de „deznaționalizare” a valahilor din Transilvania sau din principate (nici nu avea cum, pentru că valahii ardeleni nu formau o națiune).
    Iar cu prostiile despre „PIE” nu-mi bat capul, pentru că-s prea idioate; e suficient să subliniez că între traci și culturile din neolitic este o distanță de 1 mileniu; iar în zona „dacilor liberi” (în est – MD și UA) trăiau triburi de sarmați (apoi slavi), nici vorbă de traci ori daci, iar în nord au apărut germanii care i-au asimilat pe daci.

  98. În 1476, cronicarul polonez Jan Długosz menționează faptul că locuitorii din Moldova și Valahia „au aceleași obiceiuri și limbă”.
    Dimitrie Cantemir, în Descriptio Moldaviae, scrisă în 1716 în limba latină, afirma că s-a scris cu litere latine până la Conciliul de la Florenta (1432).
    Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung (1521) este cel mai vechi document păstrat, scris în limba română, cu caractere slavone. Observațiile lexicale asupra textului indica ca nu mai puțin de 175 din totalul de 190 de cuvinte românești folosite în text au origine latină.
    În 1534, Tranquillo Andronico nota că: Valachi nunc se Romanos vocant („se numesc români”). Francesco della Valle scrie în 1532 că citează expresia : „Sti rominest ?”.
    După o călătorie prin Țara Românească, Moldova și Transilvania, Ferrante Capecci relatează prin 1575 că locuitorii acestor provincii se cheamă „românești” (romanesci).
    „Noi moldovenii la fel ne spunem români [nos Moldavi similiter nos Romanos dicimus], iar limbii noastre nu dacică, nici moldovenească (dat fiind că numele Moldovei și al moldovenilor este dat foarte de curând, cum vom spune mai apoi) ci românească” (Dimitrie Cantemir, Despre numele antice și de astăzi ale Moldovei/1718-1719)
    Grigore Ureche/(1590-1647) vremea domniei lui Vasile Lupu (1634-1653), afirmă CLAR descendența romană („de la Rîm ne tragem”).
    Vasile Lupu, in Prefata la Cazania lui Vaarlam/1643, scrie raspicat „CĂTRĂ TOATĂ SEMENȚIIA ROMENEASCĂ Io Vasile Voevod cu darul lui Dumnezău Țiitoriu și Biruitoriu și Domn a toată Țara Moldovei, dar și milă și pace și spăsenie a toată semenția romănească pretutinderea ce să află pravoslavnici într-aciasta liânmbă cu toatâ inima cearem dela Domnul Dumnezău și Izbăvitoriul nostru Iisus Hristos.” Dumnezău fiind un cuvant eminamente de sorginte romăneasca (provenit inca de pe la anii 325 AD/Conciliul de la Niceea.

  99. Sciții considerați a fi cei adevărați, erau sciții regești de care vorbește Herodot, sau „socoloți” (scoloți) de rasă indo-iraniană. Sarmații erau un grup de triburi nomade iranice din antichitate.
    „În sfîrşit, cere-i ca, dacă voi muri, oasele să-mi fie îngropate într-un loc mai liniştit, să nu fie apăsate de ţărîna scitică”
    „Căci am învăţat să vorbesc limba getică şi sarmatică”
    „Te gîndeşti care este starea mea sufletească, cînd zac într-un ţinut aspru, printre sarmaţi şi geţi?’
    (Ovidiu/8-17 AD, Ponticele si Tristele)
    Dacii lui Burebista/(80-44 BC) i-au alungat pe germanici (celti si taurisci) de pe taramurile noastre … ” Căci trecând plin de îndrăzneală Dunărea şi jefuind Tracia – până în Macedonia şi Iliria -, a pustiit pe celţii care erau amestecaţi cu tracii şi cu ilirii şi a nimicit pe de-a întregul pe boii aflaţi sub conducerea lui Critasiros şi pe taurisci.” (Strabon/(63 BC – 19 AD), Geografia, VII). De fapt, geto-dacii au fost cei care au asimilat (dpv. genetic) acele neamuri germanice si cele slave care au navalit pe taramul nostru de-a lungul timpului. Si nu invers.
    Aceasta este atestat de vocabularul limbii române actuale (elementele latine 20,02 %, slave vechi 7,98 %, bulgare 1,78 %, bulgaro-sârbe 1,51 %, turce 3,62 %, maghiare 2,17 %, neogrecești 2,37 %, franceze 38,42 %, latine literare 2,39 %, italiene 1,72 %, germane 1,77 %, onomatopeice 2,24 %, de origine nesigură 2,73 %, de origine necunoscută 5,58 %.).

  100. Zona geto-dacilor nu s-a rezumat doar la zona „actual moldoveneasca”.
    „Pe geţii peste care dai dacă treci munţii Haemus şi toate celelalte populaţii stabilite dincoace de Istru, mai ales în vecinătatea Pontului Euxin. Geţii şi populaţiile din acest ţinut se învecinează cu sciţii” (Tucidide /490-396 BC, Istoria, B)
    „Pădurea începe de la hotarele helveţilor, nemetilor şi rauracilor şi se întinde în linie dreaptă, paralel cu Dunărea, pînă la hotarele dacilor şi anarţilor.” (Cezar/11-44 BC, De bello gallico).
    „II,5,30. După Italia şi Galia, au mai rămas părţile dinspre răsărit ale Europei, pe care le împarte în două fluviul Istru. Acesta curge de la apus la răsărit spre Pontul Euxin. El lasă în stânga întreaga Germanie, începând de la Rin şi toate meleagurile geţilor, ţinuturile tirageţilor, bastarnilor şi sarmaţilor, până la fluviul Tanais şi Lacul Meotic. Astfel elenii i-au socotit pe geţi de neam tracic. Aceşti geţi locuiau şi pe un mal şi pe celălalt al Istrului. Dacii au aceeaşi limbă ca şi geţii.” (Strabon/63 BC – 19 AD, Geografia II).

  101. Zona geto-dacilor nu s-a rezumat doar la zona „actual moldoveneasca”.
    Cothelas/~sec. IV BC a fost un conducator get nord-dunarean.
    Moskon/~sec. III BC a fost un conducator get din Dobrogea.
    Dromichete/~300 BC a fost un conducator get de la nord si de la sud de Dunare.
    Zalmodegikos/~200 BC a fost un conducator get de la nord si de la sud de Dunare.
    Rhemaxos/~200 BC a fost un conducator get de la nord de Dunare.
    Rubobostes/~186 BC a fost un conducator dac din Transilvania. Care a pus capat epocii celtilor di Transilvania.
    Zoltes/~200 BC a fost un conducator get de la sud de Dunare si nord de Haemus.
    Oroles/~sec. II BC a fost un conducator dac de la nord de Dunare.
    Dicomes/~sec. I BC a fost un conducator get de la nord de Dunare.
    Burebista/80-44 BC a fost un conducator geto-dacic de la sud si nord de Dunare. Taramul sau sse intindean intre Marea Neagra, în est, până la Dunare în Câmpia Panonică, în vest, și de la Munții Haemus, în sud, până la mlaștinile Pripetului, în nord.
    Cotiso/~ 32 BC a fost un conducator geto-dac in zona Banatului si Olteniei.
    Scorilo/30-70 AD a fost un conducator geto-dac de la nord de Dunare.
    Duras/69-87 AD a fost un conducator geto-dac de la nord de Dunare.
    Decebal/87-106 AD a fost un conducator geto-dac de la nord de Dunare. Teritoriul sau cuprindea Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul și sudul Moldovei.

  102. Dorule, dacii și geții făceau parte din neamul tracilor, vlahii care au migrat la nord de Dunăre la sfârșitul primului mileniu – și care au format cele 3 mari popoare din Principatele dunărene – erau cetățeni romani (vlahii își spuneau „romani” doar ca erau analfabeți și pronunțau cuvântul „rumân”); etnii diferite, culturi diferite, zero legături socio-culturale (în afară ca se urau de moarte și s-au omorât în draci) între ei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.