Uniunea Arhitecţilor nu este de acord cu proiectul Roşia Montană

Poziţia Uniunii Arhitecţilor din România privitoare la proiectul Roşia Montană Gold Corporation

La Roşia Montană, judeţul Alba, în Munţii Apuseni, s-au epuizat filoanele de aur care pot fi exploatate prin tehnici tradiţionale de minerit.
Încă dinainte de 1989, rezervele dispersate rămase s-au exploatat prin foste întreprinderi de stat şi cu ajutorul cianurii. Au rezultat cariere de suprafaţă, halde şi iazuri de decantare care produc daune populaţiei şi mediului înconjurător.
Programele de guvernare ale României şi-au propus reluarea cu prioritate a proiectului propus de compania Roşia Montană Gold Corporation.
Acesta se bazează pe extinderea exploatării cu cianură în teritorii locuite, teritorii înzestrate cu monumente istorice sau valori naturale. Se vor produce alte cariere deschise, noi halde de steril, imense spaţii de colectare a cianurilor, lacuri cu ape acide. În schimb, populaţiei relocate din cauza
extinderii lucrărilor i se oferă locuinţe noi şi locuri de muncă timp de jumătate de generaţie. Statul Român primeşte o mică parte din valoarea producţiei rezultate, teritoriul afectat urmând să fie ecologizat în perspectivă.
Proiectul RMGC a început în 1999 dar trenează din cauza
neînţelegerilor dintre adepţii şi opozanţii acestuia. Ele pornesc de la dificultatea evidenţierii clare a avantajelor şi dezavantajelor pe multiple planuri, atât pe termen scurt, dar mai ales pe termen lung. Există sentimentul că, după consumarea avantajelor imediate, marea majoritate a atuurilor zonei pentru dezvoltarea într-o largă perspectivă vor fi definitiv şi iremediabil compromise.
Suspiciunea privind caracterul păgubos al afacerii pare
justificată dacă se recunoaşte că în numai două decenii guvernanţii (parlamentul, administraţia centrală şi locală) au reuşit să aducă ţara în starea critică de azi. S-a falimentat industria, agricultura s-a degradat, s-au înstrăinat bogăţiile subsolului. Dintr-o ţară constructoare de maşini şi producătoare de bunuri – chiar dacă pentru ţările în curs de dezvoltare – România a ajuns pur şi simplu o piaţă de desfacere.
Reţineri există şi referitor la Roşia Montană Gold Corporation, firma canadiană implicată în Munţii Apuseni de conducerea SC Minaur SA. De la bun început specialiştii ei au furnizat informaţii parţiale legate de exploatare, au speculat lipsurile legislaţiei româneşti în domeniu, au recurs la mijloace discutabile pentru a convinge autorităţile să susţină proiectul şi a determina o parte a populaţiei să părăsească localitatea de baştină. Toate acestea s-au derulat concomitent cu un „lobby” supradimensionat.
Atât administraţia publică (locală, judeţeană şi centrală) cât
şi Roşia Montană Gold Corporation nu recunosc valabilitatea criticilor unei părţi dintre localnici şi unui important număr de organizaţii obşteşti care se opun proiectului. şi ceea ce e cu totul de luat în considerare, nu recunosc observaţiile ştiinţific argumentate conţinute în punctul de vedere al Academiei Române şi al studiului Academiei de Studii Economice. Cu alte cuvinte, avizele administrative emise de funcţionari prezenţi trecător în instituţiile publice, cântăresc mai greu decât opinia unor cercetători şi savanţi.

Proiectul RMGC este tipic pentru operaţiile imediate care compromit definitiv dezvoltarea de largă perspectivă a zonei. Exploatarea va dura cca. 15 ani, timp în care numai o parte din populaţie va avea de lucru, probabil aceeaşi locuitori care şi-au vîndut gospodăriile aşezate pe viitoarea exploatare şi cărora compania le-a făcut case noi pe alte amplasamente. În urmă rămân carierele, haldele şi iazurile industriale care reprezintă aproape jumătate din teritoriul proiectat al exploatării, care, modificat radical, va aştepta să fie ecologizat de firmă (dacă va mai exista după epuizarea aurului).
Proiectul propus va distruge însă baza materială pentru perioada post-RMGC (excluzând partea acoperită de iazuri şi halde) Vor dispărea: o poziţie din nomenclatorul de localităţi ale României, o mare parte din sistemul galeriilor de mină istorice (cu atribute de unicitate în lume), o parte din reţeaua de amenajări tehnico-edilitare constituită în timp, procente însemnate din fondul construit (inclusiv clădiri şi amenajări din patrimoniul cultural) compact ori risipit, cu calităţi ambientale, segmente din rezervele forestiere şi de faună aferentă, etc. Într-un cuvânt, un tezaur peisagistic natural şi cultural de excepţie, incluzând resursele necesare pentru o evoluţie durabilă (dincolo de cei 15 ani propuşi în proiectul RMGC) a turismului, a micii industrii manufacturiere, a activităţilor de agrement, a sporturilor curente sau extreme, a serviciilor adiacente.
Economia contemporană pune mult mai mult preţ pe puterea inovării industriale decât pe exploatarea până la epuizare a bogăţiilor naturale (înlocuite, ca la Roşia Montană, cu cariere deschise, halde şi bazine de cianuri, cu securitate discutabilă). Multe ţări au realizat că e mai avantajos exportul de produse manufacturate cu un mare procent de „materie cenuşie” înglobată decât să-şi vândă pădurile, petrolul ori aurul. Îşi păstrează bogăţiile de pe sol ori din subsol ca rezervă strategică ori aşteptând perfecţionarea tehnicilor de extracţie, prelucrare şi depozitare a deşeurilor.

Uniunea Arhitecţilor din România, preocupată de dezvoltarea echilibrată şi sustenabilă a teritoriului naţional, apreciază că proiectul RMGC, susţinut de administraţia centrală, contravine principiilor menţionate, incluse în acte normative internaţionale şi continentale la care România a aderat. E de reţinut şi recenta decizie a Parlamentului European privind interzicere utilizării cianurilor la exploatări miniere. Prin acceptarea proiectului RMGC se va constata iarăşi diferenţa dintre angajamentele şi acţiunile conducerii de la Bucureşti.
Sacrificiu de imagine care nu se justifică d.p.d.v. al rezultatului de perspectivă. Pentru că, în final, zona de intervenţie a RMGC va rămâne greu de utilizat. Va consta jumătate din halde şi iazuri de decantare a cianurilor (fără fâşiile de protecţie) şi jumătate dintr-un peisaj desfigurat (ecologizat sau nu), punctat cu rămăşiţe risipite ale istoriei locale. Ceea ce echivalează cu radierea din teritoriul României a unei părţi notabile din suprafaţa unui judeţ, iar din istoria naţională a două milenii de existenţă.
ÎN FINAL ÎNSĂ, ALEGEREA SE FACE ÎNTRE ECONOMIE PE TERMEN SCURT ŞI CULTURĂ PE TERMEN LUNG.

Conducerea UAR

Poziţie aprobată de Senatul Uniunii Arhitecţilor din România în şedinţa din 26 noiembrie 2010, în baza Hotărârii Conferinţei Naţionale din 10 octombrie 2009.