Motto: „Doi la sută (2%) din populaţia ţării trăieşte din belşug. Ceilalţi se uită şi înghit în sec” (Petre Pandrea, 1950)
Noi şi Ei. Ei conduc, Noi plătim. Ei îşi construiesc lumea lor, solid, confortabil, iar Noi supravieţuim în lumea creată de ei, pentru noi, nesigură, imprevizibilă. Ei decid, Noi suntem supuşii.
Cine sunt Ei? Foşti. Şi, desigur, progeniturile. Apoi neamuri prin alianţă. Şi o variată şi numeroasă clientelă supusă, ordonată ierarhic şi stipendiată. Să cânte, să scrie, să servească, să trădeze, să semneze pentru alţii, să ucidă la nevoie, să ameninţe, să facă reverenţe, mercenari sociali de duzină. Cu toţii sunt aproximativ vreo 3.000 de suflete iar dacă alăturăm clientela ajungem undeva spre 10.000. O falangă de spoliatori a peste 17 milioane de simpli spectatori blazaţi.
Ei au servicii medicale integrate şi sunt bine păziţi: SIE, DIE, SPP, jandarmerie, poliţişti mărunţi şi variate servicii articulate pe posibile probleme. Noi, cu mitinguri de care Ei îşi râd în barbă şi apoi lăsaţi cu ce rămâne pentru educaţie, sănătate, siguranţă personală sau colectivă. Noi plătim pentru toate acestea iar Ei nici cu privirea nu se obosesc.
Ei îşi aleg singuri liderii paiaţă de genul Ponta, Antonescu, Băsescu, Mazăre, Boc etc., marionete ale stipendiilor şi ordinelor pe care Noi nici măcar nu le intuim. Deşi ne privesc. Pe noi, viitorul nostru, viitorul copiilor noştri. Copiii lor au coridoare externe stabilite: şcoli, burse, profesii, sprijin financiar, funcţii în ţara colonizată de părinţii şi bunicii lor. Copiii noştri îşi vor împărţi sărăcia, zeci de generaţii de-a rândul, pentru a-i întreţine pe cei dintâi. Care nu se vor amesteca şi nici apropia de noi. Au universul lor.
Nu observaţi indiferenţa, cliseala din privirea de pâclă a unuia ca Hrebenciuc sau Chiliman? Aroganţi, mutre suspect de sclivisite atunci când privesc electoral o dată la patru ani? Nici zâmbet nu pot avea. Ci numai silă, dispreţ, pe măsura contului umflat în mandatele primite din mâinile noastre. Oare aşa să fie? Eu nu prea cred. Votul nostru pare unul artizanal, aşa, de paradă, căci, dincolo de storurile trase, Ei au scorurile lor, planuri de viitor care nu ne privesc deşi se folosesc de Noi şi buzunarele noastre.
România este un ţinut cu neclarităţi doctrinare, dar claritatea segregării este deplină: Ei deasupra iar Noi în smogul lumii de jos. Universuri paralele, un feudalism restructurat pe forţa jafului, a supunerii necondiţionate.
De amintit şi amărăciunea amăgită a românilor plecaţi cu sutele de mii în Occident pentru munci umilitoare. Şi asta nu pentru a da vreo lovitură, ci pentru a-i ajuta pe cei rămaşi acasă să supravieţuiască. Sclavi închiriaţi altor naţiuni.
Cu toate acestea, observăm că PSD conduce detaşat în preferinţele electoratului iar Ponta şi Geoană, susţinuţi de socrii ideologici, se poartă arogant faţă de Crin Antonescu şi PNL. Aceasta se întâmplă pentru că PSD a moştenit structura PCR în teritoriu, schimbată şi adaptată într-o proastă metamorfoză. Şi acest lucru s-a putut împlini din cauza complicităţii amneziei populare. Cum funcţionează aceasta? Putem da un exemplu pe diferenţa de proiecţie electorală dintre Vanghelie şi Chiliman. „Pulimea” susţine că Vanghelia „mai fură, dar mai dă şi la săraci”, pe când celălalt fură numai pentru el şi nu dă la săraci.
Noi ştim exact pe cine trimitem în Parlament. Foşti. Progeniturile lor, neamurile prin alianţă şi uneori clientela obedientă. Şi aceasta pentru că Lumea de jos îi creditează şi această creditare a impus segregarea socială şi economică a celor două lumi prezentate mai sus, aceea a universurilor paralele. Noi şi Ei.
