Untold-Mii de persoane au avut nevoie de ajutor

Apeluri de urgenţă la Untold. Peste 1.600 de spectatori au avut nevoie de ajutor din partea salvatorilor. 

Untold-Mii de persoane au avut nevoie de ajutor

Apeluri de urgenţă la Untold. Peste 1.600 de spectatori au avut nevoie de ajutor din partea salvatorilor. 

Apeluri de urgenţă la Untold. Peste 1.600 de participanţi la Untold au avut nevoie de ajutor din partea salvatorilor, 39 dintre aceştia fiind duşi la spital. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în cursul zilei de duminică spre luni, atunci când au cerut asistență 524 de persoane.

Potrivit IGSU, în perioada 2-5 august, peste 700 de pompieri, personal medical de urgenţă şi studenţi voluntari SMURD au asigurat măsuri suplimentare, la festivalul de muzică Untold din Cluj-Napoca. Au fost mobilizaţi pompieri din IGSU, Cluj, Bihor, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Maramureş.

Comparativ cu ediţia 2017 a festivalului, numărul solicitărilor medicale a înregistrat o uşoară scădere de 4,5%.

Afecţiunile pentru care a fost necesară intervenţia salvatorilor au fost diverse, fiind întâlnite solicitări pentru simple escoriaţii, dureri de cap, consum în exces de alcool până la suspiciuni de fracturi sau traumatisme severe.

Consumul excesiv de alcool, mai ales în rândul minorilor, a fost semnalat și de unii localnici. Revoltați, oameni spun că este inacceptabil să fie permisă vânzarea băuturilor alcoolice către adolescenți. „Nu înțelegem de ce organizatorii UNTOLD permit vanzarea ILEGALA de alcool in cantitati industriale copiilor de 12-14 ani!“, scrie ziardecluj.ro

Un cititor al ziarului scrie chiar că „Nu stiu cât de real este, dar am auzit că de miercuri s-au terminat brățările pentru minori și minorii au primit brățări de majori. E total aiurea.Mă plimbam ieri prin perimetru și imi sare în ochi un băiat de clasa a 7-a pe care îl știam cu brățară de major, luându-și bere“.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Rușine să vă fie! Rușine să-ți fie Cotidianul, rușine să -i fie și redactorului RC, Răzvan Ciubotaru, cel cu peste 15000 de articole semnate în ceea ce a devenit de azi Foaia vitelor de pripas. Cum puteți permite afișări ca cea individului „sk”?! Nu colportarea acelei înjurături scârboase împotriva oricui ar fi ea, ci înjurătura împotriva țării:”Transilvania nu e Romania!” (sic!)
    Rușine să vă fie! Este ultima oară că vă accesez sau vă cumpar ziarul. Am să fac public ce am scris pe mail și pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.