Urgențele României și programul lor

Miercuri, în Herăstrau, peste apă de Clubul Diplomatic, la a doua terasă din stînga de pe malul lacului, vom prezenta un program al ziariștilor. El vizează un set de măsuri imediate și un program mai larg de relansare a României, în perioada post-pandemie.

La propunerea unui ziarist de investigații, toate achizițiile avizate de Comitetul de Urgență, de Raed Arafat, Marcel Vela, Ludovic Orban precum și de clienții PNL vor fi cercetate. Decizia este valabilă inclusiv pentru achizițiile făcute de SRI și SPP. Toate materialele, măștile și echipamentele vor fi restituite furnizorilor, iar aceștia vor returna sumele încasate, urmînd ca DNA să cerceteze care dintre acestea au fost efectuate fără să existe. Toți ofițerii cu legături de familie în firmele implicate în achizițiile non-urgente sau inutile vor fi trecuți în rezervă și cercetați de echipe realizate în cooperare cu procurori din Parchetul Antimafia din Italia. Toți angajații Ministerului Sănătății care au avizat achizițiile și importurile din perioada Situației de Urgență și de Alertă vor fi suspendați și internați pentru analize și evaluări de sănătate la Spitalul Obregia.

La propunerea unei organizații profesionale de presă, constituită pentru cercetarea modului în care sunt cheltuiți banii publici, președintele României va fi obligat să restituie cheltuielile de deplasare cu coloana pînă la Sibiu. În caz contrar, îi vor fi imputate jumătate dintre cheltuielile pentru locuința din București (Cartierul Primăverii).Va fi executat, de îndată, de suma datorată în urma sentinței definitive rezultată în urma închirierii casei din Sibiu. De asemenea, un reprezentant al unei comisii de investigații fiscale va relua cercetarea taxelor achitate de profesorul și de inspectorul Klaus Iohannis pentru meditațiile din care și-a dobîndit cele șase locuințe. De asemenea, o comisie parlamentară va cerceta împrejurările în care NN Pensii a cumpărat și vîndut acțiuni la firma germană Wirecard (falimentară).

Guvernul va suspenda, pentru următorii patru ani, activitatea și postul de ministru ocupat de bloggerul Florin Vasile Cîțu și va trimite o echipă alcătuită din inspectori ai Corpului de control al primului ministru, din procurori și inspectori fiscali pentru a cerceta modul de dobîndire a terenurilor din dosarul de restituire a terenurilor din județul Vâlcea (zona Voineasa), dobîndite de părinții săi.

Vor fi cercetate, de asemenea, toate contactele avizate de dr. Raed Arafat. Vor fi destituiți și cercetate toate contractele, achizițiile și proprietățile aflate pe numele miniștrilor Marcel Vela și Ion Ștefan-zis Grindă. În cazul ministrului Marcel Vela vor fi cercetate și contractele Primăriei Caransebeș.
Va fi anulat contractul de achiziționare a Băncii Românești de către EximBank (Banca de Export import a României).

Guvernul României (varianta presă) va întocmi un proiect de lege care să interzică activitatea economică și comercială a firmelor serviciilor secrete din România, cu termen de lichidare a celor existente de maximum 12 luni. De asemenea, va fi întocmit un proiect de lege care să prevadă interzicerea exportului de lemn și interzicerea tăierii lemnului pe picior pe o perioadă de 5 ani, începînd de la data publicării în Monitiorul Oficial.

Pînă la alegerile parlamentare, Guvernul României va pregăti preluarea de la SPP de către un oficiu specializat a datelor rezultate din procesul electoral.
Pentru dezvoltarea agriculturii și industriei alimentare, Guvernul va constitui un grup de lucru format din reprezentanții ministerelor și de principalii producători și fermieri ai României care să studieze o vizită de pregătire a exportului de produse agricole și alimentare în Rusia.
O delegație a Ministerului Transporturilor se va deplasa în China pentru a pregăti un acord guvernamental în vederea realizării cu partenerii chinezi în termen 18 luni a autostrăzii Comarnic-Brașov și a finalizării autostrăzii Transilvania.

Pentru perioada de relansare economică în perioada post-pandemie se restricționează importurile. Guvernul României și instituțiile publice vor achiziționa cu prioritate produse românești și numai în cazul în care producătorii autohtoni nu produc și nu pot face oferte, acestea vor putea fi importate.

Programul ziariștilor sună mai mult a glumă, deși ascunde adevăruri cutremurătoare. Cu siguranță, ideile președintelui și ale premierului liberal nu se vor întâlni niciodată cu măsurile de mai sus. Ceea ce nu înseamnă că ele își pierd caracterul de urgență pentru România.
Ce program ne prezintă un mediocru profesor de fizică suplinitor la Agnita, care, în viața lui, nu a făcut afaceri decît cu „meditații”, copii și case și un frecător de mentă, niciodată angajat cu adevărat și niciodată implicat în economie, vom vedea.

Relansarea economiei românești din viziunea lor nu va depăși relansarea afacerilor liberale în particular și ale celor aflați la putere, în general.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 19

26 de Comentarii

  1. Drept sa spun, am crezut ca am gresit articolul si citesc rubrica „science-fiction politic” a Cotidianului! Tinand cont de faptul ca cu exceptia acestei publicatii restul mediei de toate formele e inregimentata, militar si mai nou printr-o
    finantare oficiala, paralela finantarii subterane, gluma e…proasta, zgandarind o rana cangrenata!!!

  2. Conținutul articolului reflectă niște dorințe legitime, însă, sfărșitul firesc al acestuia era : ‘ și, în final, a sunat ceasul deșteptător ‘ . Nota bene : vorbim despre România !

  3. M-am spart de ras! Cata dreptate are analistul.
    Pai da, toti dinaintea lui Mandolina,
    Veorica,Tudose,Grindeanu,Ponta inainte de prim-ministri au fost CEO la corporatii,stiau ce sa faca pt.binele poolimii votante.
    Si iti trebuie minte sa spui ca te rogi de chinezi sa ne imprumute sa facem sosele.Toti cei imprumutati de China acum sunt terminati,tari subjugate capitalui chinezesc prin metode tălharesti. Analistul nu citeste decat temele din Kisseleff.
    Iar Rusia moare de foame ca nu le exportam noi?! Pai Rusia îi îneaca-n grau pe toti. Analistul n-a iesit din comunism. Dar e tanar are timp sa mai învete câte ceva.
    Lasati-i pe cei doi sa prezinte programul si apoi analizati.Asa ar fi normal. Apoi programul îl fac consilierii. Dar nah,e învatat cu Veorica care le facea pe toate,de asta a tot admirat-o. Ura tâmpeste si îti taie din credibilitate,dacă o mai ai. Dacă nu te doare-n c.r,dupa cum vedem.

  4. Si eu am crezut ca e SF, am citit articolul de doua ori ca sa ma lamuresc. Poate ca ar trebui sa se intample toate astea, mai putin chestia cu Rusia…

  5. Vise „neică Zahario” (pardon Cornele). Aici, in aceasta tara, este locul unde nu se intampla nimic (bun si statornic).

  6. Va amintiti zicala din batrani „gura bate c…”? Puneti zicala in perioada acestor 30 ani de crancena bataie de joc la adresa directa a cetateanului roman si a tarii! Proiecte de legi, cine stie daca se vor si finaliza corect, gestionarea zilnic a pensiilor nesimtite, care cica se vor taia, azi am citit ca s-au marit cu cel putin 30-45%, amintiti-va colcaiala cu proiecte de lege care ori nu au ajuns spre analiza, ori au fost anulate de CCR, amintiti-va despre legea ciorilor, legea cu cainii, ultima epava oribila si mizerabila: o lege care interzice preparatul hranei care miroase la domiciliu! Ce se vrea: consumatorismul 99%, umilinte pe banda rulanta, bolnavi si insingurati pe vecie, dar suntem obligati sa avem incredere si facem doar ce spun plavanii trantori! Care si unde sunt urgentele daca hArafat su hRafila sunt la nufarul tv s.a aproape permanent?! Uffff, cate sunt de scris, incat ma apuca scarba!

  7. Liberalii de 42 de ani cu 3,60 la bac conduc Romania. Era mai desteapta Veo de 1000 de ori precum tv-urile pe lampi (tuburi elctronice)! Huuo Johannis cu Romania „educata” la butoane! Huuo leprelor liberale!

  8. Articolul nu e utopic. Este mai degrabă o poveste compusa de Hannibal Lecter ?

  9. Ştiţi care-i adevărata tragedie ?
    Că în loc să pară o ficţiune tot ce se întâmplă acum, normalul şi firescul din această relatare pare o utopie !
    P.S.
    Ce-ar fi ca in curând sa vedem în ziare anunţuri de genul :
    Primesc in gazda fete de liceu. Ofer meditatii la fizică, germană si educatie sexuala. Expert în meditaţii, rog seriozitate. „Spălaţi-vă pe mâini” şi „Folosiţi prezervativul” !

  10. uciderea lui Ceau a fost cea mai mare porcarie si crima la adresa noastra si a tarii. nu ca le avea pe toate bune tovrashu, dar odata cu moartea carmaciului, logic precum claritatea apei, piratii preiau corabila si vand calatorii ca sclavi.
    na, ca am zis-o, credeti c-o sa ma impuste?

  11. „Poți minți un om, toată viața. Poți minți, toată lumea, din din când în când Dar, NU îi POȚI MINȚI PE TOȚI, TOT TIMPUL!”. Să-i ferească cerul de furia celor care își vor viața inapoi! Furia că s-au lăsat amenințați cu moartea! Au acceptat irica! Nu a fost de loc ușoară amenințarea. De fapt a semănat cu extincția omului. Mai puțin a lui Yyohaa-hhaaa. Și a celorlalți mesageri ai morți. Oare le mai trăiesc bunicii, părinții, amantele?

  12. EXCELETNT ARTICOL! V-AM SPUS CA NE TREBUIE UN PARTID / ASOCIETIE PE MODELUL „PARTIDULUI LIBER-SCHIMBIST” :)))))

  13. 66.6 la suta au votat sa avem al treilea presedinte caruia semnul crucii ii pute.
    In ce directie ne indreptam ?

  14. Utopia creionata in articol porneste de la prezumtia unei Romanii normale, ceea ce nu e cazul. E limpede, cel putin pentru moment, ca adevarul politic al virusului e diferit de cel medical. Pina la alegeri, va fi nevoie de virus si de prelungirea starii de alerta, fiindca noi ne aflam in faza unui provizorat reiterat prin mijloace artificiale: daca guvernul sisteaza starea de alerta, ea nu se poate reintroduce decit prin lege, adica prin implicarea Parlamentului. Or, aici e cheia: cimentarea regimului autoritarist in care traim azi nu se poate face decit prin stratageme extraparlamentare, adica prin eludarea statului de drept.

  15. Sa te apuci sa dai cu paru in ce vor zice, maine, doi mascarici si sa nu zici nimic de alegerea,azi, a lui Badalau,inginer agricol, la Curtea de Conturi,asta inseamna sa-ti cunosti interesul personal si sa te doara-n c.r de interesul general.
    La multe scrieri!

  16. Dle Nisatorescu, vise! Astia vor face praf Romania, mai ales ca sunt „perspective”, avand in vedere cumpararea media, ca vor castiga si alegerile parlamentare! Klaunus Magnus Stupidus isi va vedea visul realizat: Romania condusa cu mana carlista, cu un partid practic unic!

  17. Nu este utopie ! Toate acestea se vor intimpla daca la urmatoarele alegeri ( daca , va mai fi vreo alegere ), PSD va cistiga cu 60-70 % ! PT. ca autorul a descris , de fapt , agenda PSD … pe care ne-o arata in fiecare zi , si marii politicieni Ciolacu , Tariceanu , Catarama , Iordache , s .a . ca ei ! Au stat trei luni de zile in izmene si camasi lungi , in vilele lor mari si luxoase facute din parale furate de la romani , au incasat lunar cite 6-8 00000 euro ( pe card , de frica virusului ) , iar acum ii musca de c..r si baga bete in garduri , ca sa-i distruga pe cei care s-au zbatut sa scapam de nenorocire ! Iar pensiile speciale nu le pot desfiinta , ca vezi !!! , nu-i lasa raii de la CCR-Dorneanu si AV POP. -RENATE W.! De aia zic … nu este utopie !

  18. Basme, povesti pentru adormit copiii! Tipic „vom face, vom drege”! V-a fi cercetat jegul de Catu cu padurile….Ha,ha Gasca de borfasi!!!!!!!!!!!!!!!

  19. Domnule jurnalist, programul imaginat de dumneavoastră conține doar restricții și anchetări. Nu pomeniți nimic despre bursele pentru minore și minori, pentru vânzarea lor, mai precis. Ca să nu mai fie obligat cetățeanul să se ascundă când le plasează. Despre liberalizarea prețurilor pentru decedați, pentru ca cetățeanul să poată negocia liber suma pentru înscrierea mamei, tatălui, bunicilor în programul Covid 19. Nimic, de asemenea, despre obligativitatea portului de sabie și despre respectul pe care cetățeanul trebuie să-l poarte pentru orice mașină fabricată de prietena noastră Germania. Este inadmisibil ca orice sărac să treacă prin fața unei mașini de mii și mii de euro. Sau la mai puțin de un metru și jumătate, ca să ținem seama și de distanțarea socială. Ați uitat să menționați faptul că Statul este obligat să acorde fiecărei persoane care vine în țară pe la granița de vest un ajutor de zece mii de euro. Și în aceeași notă, orice firmă cu capital neromânesc să fie scutită de la plata impozitelor și salariilor pe o perioadă de o sută de ani. Firmele rusești și cele chinezești nu intră în discuție decât dacă vin și ele cu o atenție, ceva.
    Sincer, dumneavoastră nu ați ținut cont deloc de faptul că Poporul a ales să fie capitalist.

  20. Bun, și noi ce facem? Adică, la modul concret?
    Fi-miu deja se uita după rezervări la avion, deși mai are vreo 6 ani de învățat aici. Să-i zic oare să continue?

  21. Stimabile TICA,jalnic si neroman in tot ,esti rau ,fanatic si nemunca, eticheta gastii de care aparti!

  22. Prezenta la vot in turul 2 din 2019 a fost de 49,87 X66,6% fac doar 33,21, adica o treime din votanti.

  23. „Ce program ne prezintă un mediocru profesor de fizică suplinitor la Agnita, care, în viața lui, nu a făcut afaceri decît cu „meditații”, copii și case și un frecător de mentă, niciodată angajat cu adevărat și niciodată implicat în economie, vom vedea.”Ce mai e de spus?

  24. Si ca să fie de bun augur, singurul lucru cert vă fi petrecerea din seara asta, la un local de lux, unde vom fi reprezentați de aleși și de ambasadorii de la București. Era visul nostru să sărbătorim, la granița dintre pandemie și relansare, chiar dacă petrecerile sunt limitate pentru proști. Nu degeaba ne îndeamnă imnul : deșteaptă-te române !

  25. Inca nu am citit un articol al acestui ziarist in care sa scrie ceva pozitiv despre ceea ce se intampla in tara si ne miram ca strainii nu ne apreciaza !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.