
Internetul este cel mai fabulos loc de manifestare pentru fanii celor mai elaborate şi halucinante teorii ale complotului, iar fotbalul nu putea lipsi din această lume specială. „La Celeste”, un blog care, aşa cum o arată numele său, se interesează de echipa naţională a Uruguayului, a publicat un text de 26.000 de semne intitulat „Argentina va câştiga Cupa Lumii”, în care explică în detaliu cum a trucat FIFA Cupa Lumii pentru a favoriza echipa Franţei şi îndeosebi Argentina. Teza articolulului este simplă: Franţa, prin vicepreşedintele FIFA Jerome Valcke şi preşedintele UEFA, Michel Platini (şi el membru al Comitetutlui Executiv al FIFA), şi Argentina, prin preşedintele federaţiei sale, Julio Grandona, susţinător neobosit al preşedintelui FIFA, Sepp Blatter, ar fi recurs la influenţa lor în sânul federaţiei internaţionale pentru a asigura o tragere la sorţi favorabilă echipelor lor naţionale. Asemeni oricărei bune teorii a complotului cea de faţă se bazează pe o serie de fapte care, potrivit autorului articolului, puse cap la cap, nu pot fi decât dovada unei conspiraţii.
Blogul citat pune în cauză grupele „ridicol de uşoare” în care au fost plasate cele două echipe. Pentru Franţa, acuzaţia nu este nouă. Presa italiană s-a scandalizat încă din decembrie, când, cu câteva zile înaintea tragerii la sorţi a grupelor, FIFA a luat o deczie „puţin tehnică” care permitea Franţei să evite o grupă dificilă căreia o destina proasta sa poziţie în clasamenttul FIFA.
Rezultatul ? În final, Italia este cea care a ajuns în „grupa morţii”, alături de Anglia şi Uruguay. Altă dovadă irefutabilă a unei conspiraţii ? Condiţiile climatice clemente de care au beneficiat cele două echipe în faza jocurilor din grupă. Cum o sublinia şi Slate.fr în momentul tragerii la sorţi, diferenţele de temperatură şi umiditate între diferitele oraşe gazdă sunt enorme, iar toate echipele sperau să joace meciurile mai curând în sudul brazilian decât în nordul tropical. Competiţia are loc între 12 iunie şi 13 iulie, adică iarna, într-o ţară împărţită în mai multe zone climatice foarte clar definite. În această perioadă a anului sunt 30 grade C la Fortaleza, pe coasta tropicală a nord-estului ţării, în timp ce termometrele pot coborî la 10 grade C. la Porto Alegre, în sudul ţării. La asta se adaugă nivelul umidităţii tropicale în nord, un factor care provoacă epuizarea mai rapidă a jucătorilor puţin obişnuiţi. Se înţelege că acest climat este unul dintre factorii cheie ai Cupei Mondiale.
Hazard la tragerea la sorţi a grupelor? „Nu ne faceţi să râdem. Este imposibil ca, din întâmplare, o echipă să aibe atâtea avantaje la o Cupă Mondială. Franţa şi Argentina au scăpat de meciuri desfăşurate pe o căldură sufocantă, spre deosebire de Italia, de pildă, care a avut un meci la Manaus, în mijlocul pădurii amazoniene, apoi la ora 13,00 locală la Recife şi la Natal, ambele oraşe din nordul ţării. Dacă selecţionerul italian şi mai mulţi jucători s-au plâns de calendarul deosebit de cald al meciurilor Azzurrilor, portarul Gigi Buffon nu a dorit să se ascundă în spatele acestei scuze: „Nu-mi plac alibiurile. Condiţiile climatice sunt extreme, dar sunt aceleaşi pentru toată lumea. Împotriva echipei Costa-Rica noi nu am jucat mai nimic”. Dar ce i-ar putea în plus convinge pe cei mai mai paranoici că Franţa şi îndeosebi Argentina au avut doar şansă la tragerea la sorţi a grupelor? Blogul „La Celeste” evidenţiază faptul că Argentina a jucat meciurile eliminatorii în sud, în faţa unor echipe care au jucat în nord, unde au cheltuit mai multă energie ; sau că se ajunge la jumătatea superioară a tabloului în care se confruntă pentru un loc în finală Brazilia, Chile, Germania şi Franţa. Cealaltă jumătate ar primi Olanda, Argentina şi Belgia. E prea mult pentru bloggerul pro-uruguayan: „Coincidenţă? Hazard la tragerea la sorţi? Nu mă faceţi să râd. Este imposibil, literalmente imposibil ca, din întâmplare, o echipă să aibe atâtea avantaje într-o Cupă a Lumii. Totul a venit la ţanc pentru Franţa, dar nu şi pentru Italia, Germania şi altele. Nu există altă explicaţie posibilă pentru această tragere la sorţi, care, pentru a fi sincer, este trucată!” Dar, în fapt, cum au putut reuşi să asigure o Cupă a Lumii liniştită forţele ascunse favorabile Franţei şi îndeosebi Argentinei ?
Răspunsul copleşitor l-ar putea da acest video care-l arată pe Jerome Valcke pe cale să trucheze tragerea la sorţi în faţa a milioane de telespectatori. Pentru „La Celeste” nu este nicio îndoială: Argentina va juca finala, probabil împotriva Braziliei sau Franţei, „un adversar epuizat, în ceea ce va constitui primul său test pe jumătate dificil, iar Argentina va câştiga pentru a treia oară Cupa Lumii. Nu atât datorită meritelor sale, cât datorită faptului că celorlalte echipe le-au fost create handicapuri îngrozitoare.”
Citind toate cele de mai sus să vedem ce va scrie „La Celeste” dacă Argentina nu învinge Franţa în finală sau dacă nici măcar nu va accede în ultima fază a competiţiei !
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.