Urșii din România, numărați după ADN

După analizarea a peste 24.000 de probe recoltate din 25 de județe, realizatorii acestui studiu estimează că în România trăiesc între

De B C
Urșii din România, numărați după ADN

După analizarea a peste 24.000 de probe recoltate din 25 de județe, realizatorii acestui studiu estimează că în România trăiesc între

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, a anunțat, joi, că în România se află între 10.419 și 12.770 de urși bruni, 95% fiind probabilitatea de acoperire a intervalului estimat, în timp ce numărul optim de exemplare este de 4.000.

Mircea Fechet a participat la o conferință de presă dedicată prezentării, în premieră, a rezultatelor preliminare privind populația de urs brun din România în cadrul proiectului ‘Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România cod SMIS 136899/319056’.

‘După analizarea a peste 24.000 de probe recoltate din 25 de județe, realizatorii acestui studiu estimează că în România trăiesc între 10.419 și 12.770 de urși bruni, evaluarea maximă estimată de specialiști. Nivelul de încredere pentru aceste cifre, conform metodologiei, este de 95%. Așadar, putem afirma, pentru prima dată în istoria României, cu o bază științifică solidă, câți urși avem în pădure. Până acum am lucrat cu estimări mai mult sau mai puțin controversate. Acestea erau bazate pe observații vizuale sau alte metode indirecte, însă astăzi avem o imagine clară, pe baza ADN-ului pe care l-am verificat în fiecare probă’, a spus ministrul Mediului.

Potrivit acestuia, proiectul este unul dintre cele mai ample și mai ambițioase desfășurate vreodată în România.

‘Sperăm să punem România pe harta științifică internațională, pentru că acesta este cel mai mare și cel mai complex studiu genetic al populației de urs brun realizat vreodată la nivel mondial’, a afirmat Fechet.

Cercetarea este pur românească, a arătat șeful de la Mediu, pentru că toate analizele s-au făcut în laboratorul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ‘Marin Drăcea’ și au fost folosite echipamente de ultimă generație, în conformitate cu cele mai înalte standarde internaționale.

‘În spatele acestor rezultate impresionante stă o bună mobilizare pentru că au fost implicați 672 de specialiști în cinegetică. Au avut câini special antrenați pentru colectarea probelor din parcurile naturale și naționale. Au avut o aplicație pentru a asigura trasabilitatea tuturor acestor probe, cu coordonate GPS, cu aplicație informatică. Nu vorbim doar de o cercetare științifică, ci de o schimbare de paradigmă a modului în care gestionăm populația de urși bruni din România’, a arătat ministrul.

Mircea Fechet a subliniat că s-a făcut totodată o zonare națională a managementului populației de urs brun și s-a împărțit teritoriul României în patru categorii distincte.

‘Vom avea zone cheie pentru conservare acolo unde nu va exista niciun fel de intervenție asupra populației de urs brun. Vom avea zone de management al conflictelor sau zone de risc, zone de management durabil și zone marginale. Vor fi locuri unde ursul n-are ce căuta, la fel cum vor fi locuri unde ursul va fi lăsat în pace pentru că va fi la el acasă’, a precizat ministrul Mediului.

În acest context, ministerul urmează să finalizeze planul de monitorizare genetică pe termen lung.

‘Vom aproba printr-un ordin de ministru, cel mai probabil, actul normativ până la finalul acestui an în legătură cu zonarea la care m-am referit mai devreme. Însă, concluzia mea este aceea că acest studiu deschide o nouă etapă în gestionarea populației de urs brun și sper eu că va reprezenta un echilibru între conservare, pe de o parte, și siguranța cetățenilor, între protecția biodiversității și interesul comunităților locale’, a transmis Fechet.

El a adăugat că România are cea mai mare populație de urs brun din Europa.

‘Suntem campioni și în legătură cu modul în care evaluăm toate aceste cifre, însă mai ales în lumina acestui număr pe care poate că mulți îl bănuiau sunt multe localități, sunt multe stațiuni unde urșii au devenit o prezență aproape zilnică’, a menționat oficialul.

Drept urmare, susține ministrul, autoritățile sunt nevoite să ia măsuri de intervenție.

‘Toți colegii specialiști spun că efectivul optim pentru populația de urs în România e undeva în jurul cifrei de 4.000. Bineînțeles că nu ne apucăm să luăm măsuri în sensul diminuării peste noapte a populației de urs brun. În continuare ne interesează statutul de conservare al speciei, dar ne interesează și mai mult decât atât siguranța cetățenilor’, a explicat ministrul Mediului.

Acesta a precizat că va propune modificarea ordonanței 81/2021 privind aprobarea metodelor de intervenție imediată pentru prevenirea și combaterea atacurilor exemplarelor de urs brun asupra persoanelor și bunurilor acestora.

‘Propunerea este ca în intravilanul localității să eliminăm intervenția graduală. Astăzi, înainte de a lua o decizie care să protejeze cu adevărat populația, primarul este obligat mai întâi să alunge ursul, după care să încerce o relocare și abia apoi are dreptul, conform legii, să împuște ursul respectiv sau să-l eutanasieze. Voi lăsa libertate reprezentanților autorităților publice locale, primarilor, să ia decizia pe care o apreciază că ar fi corectă în legătură cu situația cu care se confruntă din localitatea respectivă’, a menționat Mircea Fechet.

În același timp, va fi simplificat și procesul birocratic în acest sens.

‘În 2025, putem lua decizii mai rapide folosindu-ne de telefoane, de grupuri pe whatsapp sau alte aplicații de comunicații, de SMS, de orice alt instrument care să permită luarea unei decizii rapide, eficiente, pentru că viața omului are întotdeauna prioritate. Nimic nu poate fi mai important decât viața’, a afirmat ministrul.

Joi au fost prezentate în premieră rezultatele preliminare privind populația de urs brun din România în cadrul proiectului ‘Implementarea Planului național de acțiune pentru conservarea populației de urs brun din România cod SMIS 136899/319056’. Beneficiar al proiectului este Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, iar parteneri: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură ‘Marin Drăcea’, Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt Brașov și Regia Națională a Pădurilor – RNP Romsilva.

Datele studiului prezentat au fost obținute pe baza rezultatelor analizelor probelor genetice, a diversității genetice și a structurii populaționale a speciei de urs brun din țara noastră. Au fost colectate 24.056 de probe la nivel de fonduri cinegetice și parcuri naționale. Fiecare urs este identificat printr-un profil genetic unic, obținut prin analizarea a 16 markeri ADN.

Studiul a avut la bază următoarele informații: rezultatele distribuției și analizelor probelor genetice de urs, colectate la nivel național din perioada 2022 – 2025; rezultatele studiilor anterioare referitoare la conservarea și managementul speciei urs brun la nivel național și regional; estimările oficiale, la nivel de fonduri cinegetice (2002 – 2024); pagubele provocate de urs în perioada 2017 – 2023; incidentele om-urs din perioada 2005 – 2024; apeluri 112 din perioada 2016 – 2024; locații ale urșilor monitorizați cu sistem GPS; bonitarea fondurilor cinegetice; hărți și informații referitoare la ariile naturale protejate; fondul forestier; zone agricole și alte zone cu vegetație; intravilan și zone turistice etc.

Bugetul total al proiectului este de 57,3 milioane de lei, iar perioada de implementare în două etape: iulie 2021 – decembrie 2023 și ianuarie 2024 – decembrie 2025.

Distribuie articolul pe:

11 comentarii

  1. Intrebarea se pune :s-au inmultit ursii sau oamenii,care din aceste doua categorii de animale lasate de D-zeu au navalit
    primele in habitatul celuilalt ?
    PS: Si cand te gandesti ca ursii nu beneficiaza de asistenta medicala moderna ci doar de medicamente transmise prin pusti cu luneta ! Din cand in cand mai intervine, e drept,Cel de Sus cu cate un razboi mondial devastator pentru a pastra un echilibru.

  2. „Vanatorii” cu pusti cu luneta, pe care nu stiu sa le foloseasca, si impusca oamenii care fac pip prin tufisuri (accidental, desigur), au invadat Cotidianul. O fi doar unul…sau mai multi? 🤣

  3. Tot ce faceti vine inapoi la voi. Dupa adene veti fi vanati si voi, toti cei care ucideti alte vietuitoare, fara motic. Aceste animale pot fi indepartate foarte usor de om. Dar este mult mai simplu sa ucizi. Voi va ucideti intre voi si va ucideti si copiii, ce sa mai mir ca va este atat de usor sa ucideti tot ce va „incomodeaza”! Totul se plateste „aici”. Iar experientele si trairile celor ucisi, le veti trai voi, la randul vostru, in „aicile” urmatoare. Da, reincarnarea era recunoscuta in timpurile vechi de toate riturile si religiile. Dar cum cei putini sa controleze pe cei multi, daca nu prin FRICA? FRICA DE „ACUM” SI „AICI”? SA VA FIE FRICA DE RAUL PE CARE IL FACETI, MA! CA SE PERPETUEAZA IN TIMP SI SPATIU. PENTRU CA SUFLETUL „LACOM DE CUNOASTERE”, SE VA REINTOARCE SA EXPERIMENTEZE IN REVERS TOT CE FACETI VOI AICI, PANA CAND VETI EVOLUA. Adica ceti reusi sa va eliberati spiritual din inchisoarea pe care o numiti „existenta”.

  4. Inca o fenta aruncată pentru sifonare fonduri! De ce? Cu câțiva ani în urmă, au alocat fonduri pentru cipare și înregistrare ! Ați auzit de finalitatea acestui program? Nu cred! Acum, alte fonduri alocate, sifonare certa! Ursii vor rămâne în pădurile României fără cipuri și fără înregistrare ADN, tot în libertate și pădurile tăiate pentru a fi alungați din zonele unde trăiesc

  5. Nu poate institutul asta sa numere si cetatenii cu drept de vot? Ca predoiu nu are date certe. El stie doar cati suveranisti sunt (dupa comturile de tiktok, Fb si alte belele de socializare).
    Unii se chinuie si acum sa numere ouale lui nastase, dati-le si lor metodologia.

  6. In toata Elvetia sint doar 8 lupi in salbaticie, daca se inmultesc cei in plus sint impuscati

  7. Ursii vor stapani Europa. Ursii simt care-i viitorul si s-au inmultit pentru a deveni tara ursilor. Ursii din Romania fiind in legatura telepatica cu ursii din Rusia. Asta-i logica inmultirii ursilor in tara noastra. Sa vedeti cum o sa fie cand si ursii din Germania, Polonia, Franta, Italia, Austria vor incepe si ei sa se inmulteasca necontrolat?

  8. Sunt mai multi, aveam undeva peste 18.000 acum cativa ani. Cei mai multi din Europa! Cel mai mare pradator, fara dusmani naturali. 2-4 pui in fiecare an. Faceti un calcul si veti afla de ce au ajuns langa Bucuresti. Masculii adulti ii alunga pe cei tineri. Vrajeala cu defrisarile nu tine, ursul prefera lastarisul. Acolo cresc mure, se ascunde prada mica. Opriti atacurile asupra oamenilor, reduceti numarul exemplarelor la 4000!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.