Destul de ignorați în ultima vreme, în ciuda încercărilor lor de a ieși în față, useriștii se dau peste cap să fie băgați în seamă. De aceea, iau în discuție teme care să le mai aprindă lumina. Teme care nu sunt mereu de ocolit. Ba, dimpotrivă. Astfel, convinși că orice subiect pe teme de mediu poate fi un succes, fostul ministru al Justiției prinde unul din zbor. Stelian Ion scrie pe FB:
„Proiectul de lege care lasă cale liberă pentru finalizarea și funcționarea hidrocentralelor ilegale în arii naturale protejate este extrem de nociv.
Proiectul distruge iremediabil niște arii protejate pentru un beneficiu economic infim. E ca și cum ți-ai tăia o mână și ai arunca-o din balon ca să mai scapi de balast.Băgăm râul Jiu în conducte, distrugând un întreg ecosistem, pentru a crește producția de energie cu 0,4%.Distrugem ariile naturale protejate pentru un câștig iluzoriu. Asta în vreme ce investitorii vor să extindă parcurile eoliene, iar statul român nu se grăbește pentru a îmbunătăți cadrul legal. De ce? Doar pentru că niște băieți deștepți au băgat ilegal sute de milioane de euro în construcții ceaușiste din care s-au îmbogățit firmele lor de casă. Iar acum vor să își desăvârșească opera, să acopere aceste ilegalitați constatate deja de către instanțele de judecată și să mai pompeze niște sute de milioane de euro, distrugând pentru totdeauna mediul de care ar trebui să se bucure și copiii și nepoții noștri.Invocarea războiului și a nevoii de siguranță energetică sunt doar manipulări ticăloase, cinice. Nu se asigură cu proiectele astea ceaușiste, din care se îmbogățesc niste șmecheri, nicio siguranță energetică! Cu sub 1% creștere a producției nu se îmbunătățește nimic în mod semnificativ. Singurele lucruri certe sunt doar distrugerea iremediabilă a mediului și călcarea în picioare a principiilor de funcționare a statului de drept.Am sesizat Curtea Constituțională în legătură cu acest proiect“.
Parlamentul României a votat săptămâna trecută legea care permite ca limitele ariilor naturale să fie modificate, pentru a putea finaliza hidrocentralele a căror construcţie a fost abandonată din cauza normelor europene de protecţie a mediului şi a modificărilor legislative ulterioare privind delimitarea zonelor protejate.
Cred ca era necesar…. de exemplu,la Rastolita, jud.Mures hidrocentrala este finalizata in proportie de peste 90% …. dar nu se poate pune in functie pentru ca intre timp a devenit arie protejata si nu se permite taierea padurii din cuva lacului… Ce facem ???? oricum e deja construita…. si este dezolant sa vezi tot betonul ala turnat lasat in paragina!!!
@gelu. Lasă-l in pace pe Gelu, este un amărât care tot da copy paste la diferite stiri, articole(dreaqu stie de unde adunate) in speranța că le citeste cineva și face si el un ban.
Sa vorbeasca si Nea ION ca si el e om ! Oare ?
Einstein : Inteligenta are limitele ei , PROSTIA nu are limite !
Tantalaii astia crescuti de taika Soros sar practic la gatul babacilor si unchiuletilor care le-au facut pana si partidul. Useristii s-au dovedit a fi cei mai natangi guvernanti, fara exceptie, incepand cu Julian si sfarsind cu manichiurista de la sanatate. Mai nou sunt curtati de omologii lor din AUR.
@hAndrei, ești un trotinetist incet la minte, așa-i? PUNCT!!!
Măi mihnea=gelu=gica nu te mai agita, dragă, ca Pepsi, ca-ti dăunează la sănătate. Ca oricum nu citește nimeni ce scrii.
Îu! Daaa, e cutremur mondial de 9 grade Richter ca s-a umflat tărâța intr-o trompetă hodorogită USR-ista frustrata.
Cat au fost exploatari miniere voi ati vazut cum era apa Jiului? Am copilarit pe acolo si va zic ca numai peste nu vroiai sa fii in apa aceea, era imposibil de trait, dar totusi noi faceam baie :). Atunci nu am auzit pe nimeni sa planga ca apa e oribila, ca se aruncau gunoaie in paraie in toate localitatile limitrofe care ajungeau tot in Jiu. Acum, ca sa produci curent hidro e cel mai ieftin, nu poluezi, deci mediu bun pentru pesti si culmea urlam ca nu e ok. Ma intreb pe vremea lui Ceasca, cand sau facut baraje mari in Romania, cine mai comenta pe subiect, daca partidul decidea? Aici va fi o hidrocentrala PUNCT.
Aaaaa! Daaaa! Pentru mediu…l lor al afaceri cu deseuri de orice fel si tip! Daca ati lua la purificat firmele, veti gasi 85-90% ca fiind ale lor. Se baga tare la magnetul financiar de lins si supt.
Nu mai postati poze de mutanti cu masca. Sunt asa de hilari incat reactionez ca epilepticii la stimuli vizuali, fac convulsii de ras. O sa ma aveti pe constiinta.. :)
Presa internațională citează o declarație oferită de fostul președinte al Ucrainei Petro Poroșenko, predecesorul lui Volodimir Zelenski, care se referă la intențiile agresive ale Rusiei lui Vladimir Putin din urmă cu 8 ani.
„Dacă aș vrea, în două zile aș putea aduce trupele ruse nu doar la Kiev, ci și la Riga, Vilnius, Tallinn, Varșovia și București”, i-ar fi transmis Putin lui Poroșenko, președinte al Ucrainei în perioada 2014-2019, potrivit Suddeutsche Zeitung, informație preluată și de The Mirror.
Tovarasi!
Ati ratat sansa vietii voastre. Va plateati cotizatiile la zi, la partid si erati clasa conducatoare sub ocârmuirea tovarasului criminal Putin, arza-l-ar focul.