USL a adoptat, luni, o rezoluţie prin care solicită întrunirea, în această săptămână, a CGMB, în scopul iniţierii procedurilor de organizare a referendumului local.
Reprezentanţii USL din Consiliul General vor depune, în şedinţa extraordinară a Consiliului, proiectul de hotărâre privind organizarea referendumului local. „Hotărârea Consiliului General va trebui să respecte condiţiile prevăzute de Legea referendumului: bucureştenilor li se va pune o singură întrebare, strict referitoare la conţinutul proiectului de Lege a Capitalei, iniţiat şi promovat de PDL, prin Elena Udrea”, se mai arată în rezoluţia USL.
Semnatarii rezoluției – liderii USL Crin Antonescu și Victor Ponta – apreciază că miza apărării Bucureştiului „în faţa atacului de tip mafiot al actualei puteri depăşeşte graniţele Capitalei şi devine o miză naţională”.
„Referendumul local din Bucureşti va fi prima bătălie în care românii vor învinge, cu arma votului, clica politico-financiară care, în scop de jaf, a aruncat România în sărăcie şi disperare”, se arată în finalul rezoluției.