USR îi atacă iar pe liberali: „Reforma e apă de ploaie”

USR propune desființarea Inspectoratelor Școlare şi acuză Guvernul PNL că merge „pe urmele PSD în Educație”.

„De 30 de ani vedem cum sistemul de educației este ținut captiv mediocrității, servind mai degrabă grupurilor de interese din politică decât educarea copiilor. O reformă reală a Educației, pe lângă măsuri care să aibă în centru elevul și profesionalizarea dascălilor, trebuie să cuprindă și desființarea Inspectoratelor Școlare. Instituțiile sunt câmp de bătaie sau răsplată pentru oamenii de partid, iar criteriul competenței este un factor secundar. Același lucru îl vedem, zilele acestea, și la ministrul Educației care a înlocuit 19 inspectori școlari generali cu niște membri de partid.
Sunt practici pesediste, doar că diferă culoarea carnetului de partid, din roșu s-a făcut galben. În continuare avem de-a face cu o politizare extremă a sistemului de educație, iar reforma mult promisă de doamna Anisie e apă de ploaie. USR propune desființarea Inspectoratelor pentru a rupe lanțul vicios al controlului politic asupra sistemului de educație”, transmite deputatul USR Cristina Iurișniți, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Astfel, USR propune, în programul de guvernare pentru 2020, desființarea Inspectoratelor Școlare, iar rolul acestora să fie transferat către consiliile de administrație.

O altă propunere a USR, potrivit comunicatul remis MEDIAFAX, prevede întărirea rolului părinților în consiliile de administrație și în activitățile școlare.

„Depolitizarea sistemului de educație este un prim pas către o reformă profundă, până atunci orice măsură nu este decât un joc de glezne pentru a mima interesul pentru educația din România, iar pierzătorii sunt generațiile viitoare condamnate la analfabetism funcțional și abandon școlar, criterii la care suntem fruntași în UE.”, mai transmite deputatul USR Cristina Iurișniți.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

9 Comentarii

  1. USR are mare dreptate,se vede clar ca acest guvern PNL nu are chef de treaba,trage targa,cu toate ca si Orban dar si Iohannis au promis marea cu sarea la motiunea de cenzura!
    Daca asteapta alegerile,se inseala grav,intotdeauna PSD a fost mai inventiv in programele de guvernare…
    Noroc cu USR ca preseaza, baieti seriosi,dar imi este teama ca PNL si PSD vor face guvern de unitate dupa alegeri sa mentina statu-quo-ul

  2. Mai oameni buni, acesti politicieni lacomi si distrugatori a orice din tara, s-au angajat sa administreze tara si nu sa isi dea drepturi peste limita bunului simt sau sa limiteze dreptul cetateanului! La fel si cu celelalte categorii care cer drepturi! Au absolvit o facultate, au avut un loc de munca sigur pentru o perioada indelungata, au administrat bine sau rau problemele la locul de munca ales doar de ei! Cum e posibil sa ceara sau sa li se dea drepturi pentru vechimea la locul de munca ales doar de ei? La fel si cu cei din armata sau politie, nu au fost obligati de nimeni sa ocupe acel loc de munca, doar ei au ales, ei s-au indreptat spre acel loc de munca singuri! Asta nu le da mai multe drepturi ca altor persoane care au muncit cu adevarat! Minerii, da, minerii care au muncit in conditii ingrozitoare, le da cineva drepturi speciale?!

    • Și care-i legătura cu Inspectoratele Școlare? Curge apa-n lift!

  3. Păi dacă e așa,de ce-i sustneți ? Doar așa cu gargarisme nu se schimbă nimic,ba da, din roșu totul devine galben…. Aceeași Mărie cu altă pălărie !

  4. Adicălea să desființăm Inspectoratele Școlare iar rolul lor să-l transferăm consiliilor de administrație. Păi, ce-am făcut Bobiță! Depolitizăm pe-o parte și politizăm pe alta!
    Deci fiecare școală doar cu propriul consiliu de administrație. Și cum crede duduia globalistă că poate coordona ministerul toate unitățile de învățământ din teritoriu? Evident, prin reînființarea unui organism central în toate județele țării, de preferat cu un nume diferit de cel actual, ca să ne aflăm în treabă!

  5. !. De acord cu desfiintarea inspectoratelor scolare. Sunt o cloaca de indivizi favorizati pe linie de partid, amantlacuri , nepotism, relatii, spagi.
    2. Daca PNL nu a avut nici macar un program si o doctrina de partid in afara de **UIE PSD** si,,Jos PSD”, cum putem avea pretentii la o reforma din partea acestui partid-remorca al escrocului de case cu acte false?!
    Ce reforme a facut acest PDL basist cu alta palarie si alta vopsea? Astia nici macar nu merita denumirea de liberali, din moment ce ei nu mai au nimic in comun cu liberalismul. De fapt oricine poate sa constate ca ,,PNL” nici macar nu mai este afiliat gupului liberal din Parlamentul European. este o recunoastere mascata ca nu mai sunt liberali.

  6. Globalistii neosocialisti USR vor „spargerea”Inspectoratelor Scolare care au atributii esentiale in educatie si disciplina, mentinand un invatamant si o educatie unitare la nivel national.”Spargerea” o vor pt. ca imediat sa dea navala acei suminatori ai legilor si sa cumpere realmente orice „consiliu de administratie al oricarei scoli, cu bani murdari ai „soc.civile Soros”,cu mita si sub pretextul ca „finanteaza” cu lux si margele scoala respectiva, cedand banilor, fac ce doresc !Se pulverizeaza astfel reteaua de invatamant, se submineaza controlul si ordinea mentinute cu eforturi pana in prezent.Asaltul la inv.si educatie este josnic, ideile lui USR sunt ideile lui Pipiddi. USR este un pericol real pt. scena politica,face un atac nemaintalnit la educatie si invatamant.Atributiile inspectoratelor NU pot fi preluate de consilii de administratie care nu sunt institutii ci organisme la nivel de scoala,albatetismul functional si abandonul sunt cauzate de proastele guvernari,inspectoratele fiind o veriga importanta in ac.lant dar nu cauza principala.Nu sunt fan al liberalilor, dar USR isi arata adevarata fata de anti-institutional ,anarhismul-dezordinea in invatamant si educatie, si ce hram poarta ,un hram subversiv,ca si ideea din care provine a securitatii si a sorosistei Pipiddi!

  7. @ ileana Tu cred că trăiești in alta țară,inspectoratele au atribuții esențiale in educație și discilină.Pe unde ai umblat in ultimii 30 ani ? Sigur nu in România.Ori faci parte din sistem,sau ești dusă rău cu pluta

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.