USR strigă mult și gîndește puțin

Dacă useriștii și necunoscuții oameni ai lui Dacian Cioloș s-ar fi pus pe treabă după rezultatul amețitor obținut la europarlamentare i-aș  fi privit cu mai multă încredere. Au obținut un rezultat cu mult peste calibrul (capul) lor, peste valoarea proiectului și chiar peste cea a oamenilor care s-au adunat sub numele de „Salvați România”. După cum se poartă, ai zice că se pregătesc nu s-o salveze, ci să o incendieze sau să o îngroape.

Campania furibundă derulată împotriva PSD și a lui Liviu Dragnea (la care și USR PLUS a făcut mai mult figurație) și-a atins scopul. Cu ce au cîștigat liberalii și useriștii? Cu promisiunea că aduc banii în plus de la Bruxelles, asta după ce, într-o perioadă cînd au încercat același lucru cu țîfnosul ministru Cristian Ghinea, n-au adus nici de-o brînză, necum de-o diurnă. În rest, înjurături, acuzații  fanteziste, slăbiciuni cumplite ale pesediștilor și o frică teribilă de a răspunde.

Singura noutate pe care USR-Plus-Minus a încercat să o aducă (de fapt, să o reintroducă) în politica românească a fost agresivitatea tip Chichirău – Ghinea – Declic-Rezist – Dide – Ceaușescu etc. Bătrînii știu de unde vine! Și trebuie să recunosc că, în parte, au reușit. Au învățat populația și poliția că scuipatul, șuturile în fund și  bolovanii în parbriz fac parte din politică și sunt  forme moderne de polemică și dialog.

Și încă un lucru. Useriștii aceștia multiplicați cu Cioloș au trecut la folosirea acuzațiilor de amorul politicii. Adică fără nici o acoperire. Unele chiar li se potrivesc în egală măsură. Înjură mereu ce văd în oglindă și zic că atacă adversarii. Ne toacă pe noi cu noul lor stil de politică și cu oamenii de valoare pe care îi aduc pe scenă. Și cu cine credeți că vin? Cu Péter Eckstein-Kovács despre care știu doar ce le-a spus probabil Monica Macovei. L-au luat în brațe pe acesta? Este treaba lor de amatori cu pretenții de profesioniști! Și ce-au făcut? Au descoperit că pe „noul politician” propus de ei nu l-au votat nici măcar  toți udemeriștii. Dacă nu erau parlamentarii liberali care să-l încurce cu Renate Weber n-ar fi luat nici atîtea voturi cîte a luat ca să se laude că a pierdut onorabil!

Ce-au aflat cei de la USR Plus-Minus? Că vor ajunge la  guvernare după ce se lungesc toți la nivelul lui Dan Barna! Și după ce Klaus Iohannis va ieși la pensie și după ce mai lipesc afișe la vreo cîteva tururi de scrutin.

Merită reținut cum au  scăldat-o juniorii de la USR după ce au  aflat că sunt mai puțini decît redactorii de la ziare.com! Cică adversarii „au ales un politruc rămas fără slujbă la Bruxelles în dauna unui om integru, profesionist și cu anvergură morală (i-au și măsurat-o! N.n.), cum este Péter Eckstein-Kovács. Românii vor avea un avocat al poporului care simpatizează cu penalii ți cu propaganda rusească. Vor avea în continuare un avocat al poporului care numai al poporului nu este”.

Care va să zică USR scuipă acuzațiile ca elevii guma de mestecat. N-au curajul s-o  acuze pe Renate Wber că-i penală (pentru că nu este) și nici că este agent rus. Au cîrîit-o că simpatizează cu penalii și trage cu ochiul la propaganda rusă, de parcă rușii ar lucra la vacile lui Cioloș și ar strînge rapoartele de la acoperitul de Prună. E ca și cum i-am zice indianului de Cioloș că l-a trimis pe Mihai Goțiu să facă o liposucție și lui Dan Barna că a primit partidul într-un colet trimis de la SRI într-o zi în care ofițerul de la poartă era beat și în loc să-l  expedieze lui Dan Nicușor a scris numele lui Dan Barna.

Nu mi-am putut imagina că politica  românească va fi invadată de o generație așa  tupeistă dar necoaptă. Și care  mai și strigă, înjură, orăcăie și se hăhăie, ba și blestemă  și țipă dar nu știe ce vorbește!

La loc comanda, băieți! Și treceți la următorul ciclu de instrucție!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 31

42 de Comentarii

  1. USR va intra in picaj, pentru ca viitorul presedinte va fi suveranist. „El presidente”, un INDEPENDENT, va da o lovitura teribila actualelor partide parlamentare, care vor fi nevoite sa se supuna planurilor sale de reformare a societartii romanesti, daca nu vor sa dispara.

  2. Niște CARICATURI. ..La fel și IMBECILII care i-au votat. ..DOBITOCI! Trebuie să fii bătut în cap rău de tot să votezi niște ORĂTĂNII!

  3. Un articol, scuze autorului, fara rost. Pai orice om purtator de minimum doi neuroni stia din start ce hram poarta astia. Nu inteleg mirarea!

  4. cornele, ti se vede din avion dragostea ptr. psd. intreb, degeaba a marit psd stupendiile partidelor de 28 de ori? nu ca sa poata plati trompete?

  5. Sa speram ca dupa congresul din 29 iunie PSD revine un partid social-democrat autentic,european si fara pocitanii puse pe picior de razboi de cand se scoala pana se culca,ca nu au altmod sau educatie de a se exprima poolitic si nici sotiile/tiitoarele nu isi fac temele,sa ii relaxeze!PNL miroase a mort cu Orban presedinte,care la fiecare aparitie publica,ar trebui sa isi puna un plasure pe gura,ca in reclama aia!USL si Plus sunt partide macroniste,organizate din exterior si plin de ciudati fara meserii precise,nepoti si stranepoti de cominternisti! Cand il vad pe Ciolos (horticultor la baza:))) cu freza aia ciufulita a la Hulot,alt mincinos dar francez,imi vine greata !De Barna nu mai vorbesc,mufat de o viata la contracte cu statul PSDist!
    La ora actuala,PSD daca chiar se reformeaza si trece pe treaba,ca sunt multe de facut in tara asta,ramane partidul de baza,daca continua cu injuraturile de dimineata pana seara la adresa Presedentiei,de anu viitor,va fi cel mai mare partid din opozitie!Injuraturile nu aduc voturi la alegeri,numai si numai realizarile in planul economic si social!

    • Chiar ne crezi dobitoci? Cine se deformează? Hoit este psd . Pute.
      Vai de voi mări mâncăruri de rsjst8.

  6. Suntem un popor predispus, fatalmente, sa platim propriile noastre alegeri (cum ar spune ‘un clasic in viata ‘ : ghinion ), ma repet, cu o astfel de clasa politica nu avem niciun viitor ca natiune, pretentii mari … virtuti putine !

  7. @Misu

    draguta,
    pe 26 mai au fost alegeri europarlamentare,nu alegeri parlamentare cum scrii dumneata,( *USR a obtinut la alegerile parlamentare*), miza a fost cum trebuie sa arate UE peste 4 ani..
    adica dumneata ai fost in acea zi cetatean european, nu cetatean roman din Caracal..adica s-au ales parlamentarii care vor da directia in care va merge *guvernul* UE!

    trebuia sa te duci la vot si sa alegi, armata nato sau armata Ue, intarirea protectiei mediului sau relaxarea cerintelor de mediu, accepti migratie sau nu accepti migratie, doresti o Europa Unica sau o Europa cu doua viteze…esti pentru plante modificate genetic sau nu, doresti extinderea UE sau consideri ca deocamdata nu este cazul,

    dumneata nici nu stii pentru ce ai votat pe 26 mai..si faci pe-acilea evaluari?

    USR-ul a pus botul, daca mi se iarta exprimarea, la fetisizarea alegerilor europarlamentare pe considerentul ca romanul e idiot si nu stie cum vine treaba…si dupa ce astia te fac idiot, dumneata ii mai si lauzi?

    apoi sa nu le dai dreptate?

  8. Una din cele mai interesante chestii din articol e aceea „frică teribilă de a răspunde” a psd-istilor la galetile de laturi aruncate in cap de catre „doamna” Closette Cacarau si compania …Sa fie oare pentru ca multi dintre ei se stiu cu musca pe caciula (si dosarasul pus la dospit, in sertar, de catre stapinii catuselor … ma rog, ai inelelor, adica tocmai autorii creaturilor de care vorbim ? …)

  9. Serios, ne-au pus PSD-ALDE mana in cap cu renate weber prima sorosista a tarii ca avocat al poporului?! Nu este nicio diferenta este intre renate weber si péter eckstein-kovács, au astia doi niste nume reprezentative pentru poporul roman de sta mata-n coada? Tot UE-ul e tinut in loc de USR+ si grupul lor Renew Europe, spiztenkandidat Webber la Comisia Europeana sustinut deopotriva de popularii lui Klaus si de socialistii Vasilicai este pus la colt de USR+ la Bruxelles si domnul Nistorescu ne vinde gogosi ca mai pot avea loc algeri in Romania in care USR+ sa nu fie cel care face jocurile!!! Sancta simplicitas!

  10. Violența naște violență. Scursurile si subumanii din Uniunea Sorosistilor din Romania se cred pe cai mari daca zbiară si violentează in stinga si in dreapta. Nu e departe ziua cînd le vom da sorosistilor un pic mai mult din propria lor rețetă. Ați văzut șobolani sau gîndaci fugind îngroziți? Așa vor arata si sorosistii cînd le va veni pieirea.

  11. Gugustiucii ce se cred la carma ciumei useriste nici nu au de ce gandi. Pentru ei gandesc stapanii, sunt cei care le-au bagat voturile in traista. La fixismul lor intelectual vor crede ca ei sunt cei care conduc si in situatia (catastrofala) ca ar ajunge la guvernare.

  12. USR=uniunea salvați nazismul și nazi…ul ohannis de eventuală pușcărie! O repet: PROCENTUL PROȘTILOR E MARE ÎN SIBIU. Barna și Iohannis SUNT DOI MARI PROȘTI DIN SIBIU! PS. Sunt sibian și știu bine ce spun!

  13. Cocostîrcul MARE PROST D. Barna și dulapul LA FEL DE PROST Iohannis…vor să conducă țara! Vai de țară!

  14. Uniunea Salvati Retardatii a propus un roman autentic in functia de Avocat al Poporului. Rebutul UDMR-eului, consilierul plavanului a ajuns fala lor. Si uite asa urma sa se completeze lista de romani autentici: un sas, un ungur, un neamt. Triumviratul Evului Mediu din Transilvania si reforma UE in statul de drept din Romania.
    Ps. Ciripitorii si fiii ciripitorilor fac intotdeauna galagie. Ei stiu care e valoarea turnatorului, tupeul smenarului, nesimtirea impotentului, latura porcului. Si pentru ca stiu se comporta asemeni patrupedului cu colti de tabla, trese la vedere si Beretta la sold.

  15. deci sa ne intelegem, „usr-ul” nu este decat ce era prin anii 90 fsn fata de fdsn adica aripa noemarxista a politiciromanesti

  16. „utilizatorii” ratati ai politicii romanesti („user (USR) looser”) sunt detinatorii (fara doar si poate) ai retetei HAOSULUI din Romania si din aceasta perspectiva este de la sine inteles de ce fug „ca dracul de tamaie” de orice tentativa de a prelua guvernarea (care parea posibila dupa „oferta” generoasa a serviciilor cu cele un milion de voturi fictive!), guvernare care presupune (cel putin logic!) ORDINE si DISCIPLINA in toate domeniile de activitate socioeconomica…frustratii societatii romanesti nu au inteles (ca masa de votanti „pe bune” ai usr) ca ei reprezinta „aliatii” de nadejde ai colonistilor si spoliatorilor , ei fiind prea vindicativi ca sa inteleaga asta

  17. O analiza rupta de realitatea ca procentele USR au fost scoase din burtile labartzate a catorva generali de Securitate!!!
    Singurul adevar exprimat de autor a fost plasat la final cand ii trimite pe usr-isti inapoi pe terenurile de instructie din tara si strainatate!!! Problema e ca acest final catastrofic demonteaza intreaga insaileala analitica, o insaileala care justifica, face credibila frauda electorala masiva…
    Trebuie repetat ca sa inteleaga tot romanul,in 26 mai milioanele de pensionari votanti PSD au stat acasa precum de fiecare data cand au avut loc alegeri euro-colhoznice,o motivatie in plus ca sa procedeze asa fiind referendumul rusinii nationale
    declarat constitutional doar sub aspectul posibilitatii prezidentiale de a declansa nchete de opinie facultative! Revin…

  18. Majoritatea PSD-ALDE , a numit pe Renate weber in functia uriasa de avocet al poporului ! Aceasta a fost presedinta organizatiei lui Soros , in Romania ! Si ce sa vezi ! Fiorosii postaci postaci ai PSD , care mincau sorosisti pe pine prajita , au amutit …l-ea mincat pisica limba ! Vezi , mariuca , omul care.., justinianus , Charlie , ghiaurul ! Principii nene !

  19. Sa vedem si partea plina a paharului:
    Dragnea e la puscarie! 🙂 🙂 🙂

  20. Facatura bolsevica USR e demascata in principal de componenta „salvati” din titulatura care e specifica modului de gandire al politrucilor care pentru a salva ceva sunt nevoiti sa distruga in prealabil!
    Un aspect de noutate fata de toate fronturile salvarii bolsevice il reprezinta in formulare faptul ca ne condamna sa salvam personal Romania, cu propriile noastre forte, cu conditia sa-i delegam in postura de robespierrieni moderni!
    Autorul, pe care cu generozitate il numeam in trecut „Maestre”,nu s-a debarasat de vechea meteahna de a trata diversiunile din politica mioritica drept fenomene firesti intr-o democratie si din acest motiv o da in…barna cu gratie!
    Fraudarea alegerilor a inceput cu propaganda marsava, de tip fascist/legionar, din Parlament si din strada,dublata isteric de mass-media securista, prestatiile „analistilor” Securitatii, anchetele comandate de opinie, toate continuate in ziua fatidica de televiziunile aservite pregatite sa filmeze „ceausistii” de pe tot mapamondul, confuzia buletinelor multiple,
    fraudarea la urne urmata de fraudarea la intocmirea proceselor-verbale,totul incununat de STS si consfintit prin stingerea
    BEC-ului!
    In aceste conditii au putut fi tinute in viata partide de buzunar ale Secu in defavoarea unuia scos din cursa pt tradarea Cauzei. Toata crema „analistilor” Secu au inceput sa disece rezultatele una din cele mai infame concluzii apartinand cui? Nimeni altului decat rubicondului Ben el mossad care cu tupeul arhicunoscut de a da sentinte a decretat ca „pensionarii” cu pensii marite au sanctionat PSD!? Ca au dat un semnal de schimbare!? Pensionarii stand acasa in mod traditional!
    Autorul nu a inteles nici mesajul subliminal al USR/Secu/Comintern continut in refuzul guvernarii si anume faptul ca Guvernul CONSERVEI VEORICA a devenit GUVERNUL MA-SII prin anihilarea lui Dragnea, iar PSD a redevenit partidul basist Ponta in sensul realinierii.

  21. Bravo, domnule Nistorescu! Ține-o tot așa, că te citim și te apreciem!
    Aceste „forțe” politice de care vorbiți sunt emanate de structurile oculte, profunde și paralele. Ele vor să stăpânească țara, spre beneficiul brontozaurilor și raptorilor din care se alcătuiesc. Nici nu se mai străduiesc să își ascundă mârșăviile, mizează pe lipsa de memorie și discernământ a „canaliei de uliți”, vorba poetului.
    Nu renunța la lupta pentru adevăr, justiție și dreptate! Cei onești sunt alături de tine!

  22. @UN SIBIAN: repeti ca o placa stricata aceesi fraza la orice articol despre barna dovedind ca faci parte din procentul de prosti din tiraspol. Esti tu sibian cum sunt eu martian! Iohannis si Barna sunt presedinti, unul de tara, altul de partid ceea ce il face pe primul cel mai destept din tara pentru ca convins milioane de romani sa il voteze, iar pe cel de-al doilea unul dintre cei mai destepti din tara. Tu ce ai realizat in viata, ma „desteptule” si lasule?

  23. „ioan” sau care MA-Ta mai e varianta (IOAN, Ioan etc) de prostac securist de „dreapta” nazisto-bolsevica, faptul ca Weber a fost o sörosista nu ii absolva, ticalosule, pe ciumatii rosii fascistoido-anarhisti de crimele lor!!!
    Pur si simplu realitatea dimensiunilor imixtiunii Cominternului, prin miliardarul bolsevic Söros, in societatile europene
    apare si mai vizibila! Deosebirea dintre Weber si camarazii tai ticalosi aeropurtati si desantati in Romania este ca ei continua sa serveasca interesele Cominternului de destructurare a tarii pe toate planurile!!!
    Cazul Weber se aseamana cazului Dragnea care a incercat sa intre in gratiile Secu si a fost sacrificat cand a tradat! Sunt aspecte pe care neuronul tau suprasolicitat nu le poate pricepe…
    In mod normal trebuia sa te bucure numirea unei „sörosiste” in aceasta functie, iar eu astept fapte care sa-i certifice o faima pe care si-o castigase in Colhozul Bolsevic european mai mult prin declaratii!!! Atunci ma voi pronunta din nou si nu mi-as dori sa fiu pus in situatia traita in 2012 si ulterior cu Ponta, respectiv Antonescu, cu Veorica care a facut pe proasta pt a imbrobodi pe toata lumea, in special pe Dragnea

  24. @ioan

    draguta,

    eu te-am intrebat si vad ca eviti nu doar sa-mi raspunzi, ci si sa ma luminezi la minte…

    ce inseamna draga neomarxism,

    adicatelea neomarxistii, pe urmele lui Marx vor tot dictatura proletariatului? dar *neo* inseamna *din nou*?

    si care este relatia din neomarxisti si Soros? Soros un este exploatator si cum se *pupa* el cu proletariatul?

    nu ma lasa in intunericul nestiintei, adu-ma la lumina!

  25. Vai don Cornel! Chiar asa sunt astia, useristii? N-ati uitat ceva? Eu zic ca da! Mai sapati pe filiera Sibiu si veti afla lucruri interesante!

  26. Ba Ioane, eu am scris ceva de genul: „dar romanii unde au fost”, cind s-au facut propunerile pentru Avocatul Poporului? Intre corcitura propusa de PNL si „sasoaica” Weber, propusa de PSD ALDE, parca asta din urma a produs daune minore romanismului, fata de avocatul udemerist!

  27. @BM: Ceausescu l-a acuzat pe iliescu ca este agent KGB. Citeste Dosarul Revolutiei al carui continut a fost total ignorat de presa. Trei ofiteri confirma ca Ceausescu l-a acuzat pe iliescu in timp ce astepta cu coana leana sa fie judecat la Targoviste, citez doar marturia unuia dintre ei:”Cand i-am spus despre Ion Iliescu, Nicolae Ceausescu s-a infuriat si a spus Cine ma!? Spionul ala sovietic? uitandu-se spre Elena Ceausescu, repezindu-se spre ea, i-a spus: Tu nu m-ai lasat sa-l termin! Acum o sa ne termine el pe noi.” Si agentul KGB ilici i-a terminat de unde si frica procurorilor militari sa il bage la zdup pe acest criminal cat mai este in viata. SIIJ-ul Adinei Florea sa faca o ancheta si pe la parchetul militar care 30 de ani a protejat un criminal!

  28. Cand il citesti pe autor,senzatia este ca omul n-are ce critica la puterea actuala. Numai opozitia si Iohannis sunt defecti. De altfel ce sa spuna de accidentul cosmic numit Dancila? Femeia nu e manevrata de servicii,nu,deloc,numai Usr e.Tariceanu e monument de moralitate,tasu n-a fost turnator abject,nu,e numai bun de presedinte. Suceala cu Isarescu e filozofie pura. Nistorescu ne ia de prosti,atata tot. Si cand spun asta nu ma gandesc ca Usr-ul e ideal. Nu! Dar lumea v-a vota cu ei, decat cu Psd sau cu furunculul numit Alde. Ca dupa aia vom avea o dezamagire crunta,asta e cu totul altceva.

  29. Wishful thinking. Cornele vrei sa invii un cal mort, PSD înjurând la USR

  30. Poporul nu greseste NICIODATA ! Pulimea are ceea ce merita ! Clar ?

  31. @mihnea securistule iohannisst usserisst sunt sibian 100%, Barna cocostîrcul și Iohanniss sunt 100% cum am scris, NUMAI PROȘTII ÎI VOTEAZĂ! USR=SRI!

  32. @ Mariuta Poti gasi pe google doctrina neo-marxismului cultural, in toate limbile si poti alege. Iti dau o adresa care are subtitrare in limba romana: https://www.youtube.com/watch?v=j7DgRl-amd4
    Sa nu-ti inchipui ca este o teorie a conspiratiei, este purul adevar si pe care-l vei simti pe pielea ta daca traiesti in USA sau in Europa occidentala. O romanca din Bucurest si cu care am o prietenie mai veche, imi scria ca asa ceva nu se poate si ca populatia planetei se va rascula. Naivitate pura. Nimic nu va mai fi ca acum 30 de ani, toti vor fi sclavi. Nu uita ca 99% din bogatia lumii este detinuta de numai 1% din populatia lumii. Mai are cineva contract de munca pe o perioada nedeterminata? Toate drepturile castigate de salariati in zeci de ani de lupte, au fost pierdute. Unii sunt multumiti sa care pizza cu bicicleta la domiciliu si va fi si mai rau dar ce am pierdut toti, este suveranitatea tarii si libertatea.

  33. @Elena

    concentrarea puterii economice in maini din ce in ce mai putine ( deci o realitate) apare ca idee la Marx si, mai ales, in lucrarile lui Lenin! acest fenomen se datoreaza, dupa mintea mea de mulgatoare, neoliberalismului si nici decum neomarxismului!

    tot ceea ce dumneata condamni tine de logica capitalului si de dominatia capitalului asupra muncii! Marx este acela care a scos in evidenta necesitatea valorizarii muncii cea care este singura creatoare de plusvaloare!

    nu inteleg: oamenii acuza fenomenele descrise de Marx si care deriva din neoliberalism si din logica capitalului, imputandu-i lui Marx, cel care a sustinut valoarea muncii, sustinand ca acestea sunt fenomene de neomarxism?

    cand esti incoerent in concepte si in gandire, ce valoare mai are discursul?

    multumesc de trimitere…voi reveni dupa ce voi analiza ce se spune acolo…deocamdata atat

    ma tem ca o sa primesc invitatia sa scriu mai rar…un raspuns, pe aceasta problema tot voi da, pe un editorial al domnului Nistorescu,

    inca o data multumesc

  34. Citind articolul de mai sus iti dai seama ca UNIUNEA Salvati Romania , are determinarea morala sa dea legi vitale pt. tara , pt. resetarea ei > legea lustratiei , legea confiscarii averilor nejustificate , eliminarea pensiilor speciale ( tiharesti ) . Toata liota de profitori si jefuitori ai Romaniei , se teme de U S R . Si are de ce . Nu exista pt. tilhari pedeapsa mai mare decit sa piarda averile furate …de la noi si de la copii nostri . PT. ei si pt. copii lor .

  35. „„ viitorul presedinte va fi suveranist. ””

    Aceasta va fi o minune mai mare decat invierea lui Hristos .

  36. @adriana securistule usserisst las-o baltă cu propaganda ta mincinoasă essistă usserisstă naizstă! USR(SRI) E NAZIST, EXTREMIST, MINCINOS, DEMAGOG!

  37. @adriana

    as crede daca…

    nu ar fi mintit la alegerile europarlamentare, in mod grosolan, argumentul l-am scris mai sus pentru @misu,

    daca domnul Ghinea nu ar fi dat din bugetul ministerului sau ( guvernarea Ciolos) 50 de milioane de euro pentru dotarea sri, din care 25 pentru inregistrarea tuturor firmelor din Romania, substituinde-se astfel anaf si curtii de conturi, in conditiile in care sri are propriile firme comerciale….

    daca in urma acestui *dar* domnul Ghinea nu ar fi ajuns europarlamentar…

    daca usr nu s-ar fi opus legilor justitiei si nu militeaza pentru sectia de anchetare a magistratilor…in conditiile in care toate potlogariile care s-au facut in Romania s-au facut cu ajutorul magistratilor….

    daca usr ar fi militat pentru desecretizarea anexelor ce insotest *parteneriatul* dna-sri..

    faptul ca serviciile secrete au firme si au si partide ma cam sperie…ca joaca pe piata economica si pe piata politica, fiind in acelasi timp si jucator si judecator…miroase a ceva de dinainte de 89…

    aia cu lustratia e tare..au trecut 30 de ani…cat priveste pensiile speciale nu tin sa fi vazut vreo interventie a usr-ului privind necesitatea publicarii pensiilor celor din aparatele de coercitie ale statului, desecretizarea lor…si am convingerea ca nici nu vom vedea asa ceva ..

    cand una din indoielile mele primeste o negare din partea realitatii, te rog sa ma anunti..

    eu vorbesc de fapte, de realitati iar dumneata de ce este posibil sa fie, adica de vise..

    ma rog, poate gresesc eu…

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.