Premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj românilor care sărbătoresc Paștele.
„Sărbătorile Pascale ne aduc din nou binecuvântare, încredere și speranță, ne apropie mai mult de divinitatea care există în oameni și ne dau șansa unui nou început, sub orice formă ar fi acesta”, a transmis prim ministrul, printr-un comunicat de presă citat de Mediafax.
„Românilor care sărbătoresc Învierea Domnului le doresc sănătate, să se bucure de armonia și emoția momentelor petrecute cu cei dragi, iar lumina sfântă să ne arate calea către ceea ce ne unește. Paște fericit tuturor românilor, din țară și din toate colțurile lumii!”, a mai spus premierul Viorica Dăncilă.
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.
..iar ..începem..daa de terminat când siii cine o va face?? greu sa puiceva cap la cap in Roamnia ..liberei initiative..fiecare politishian de oparita crede ca ..viata taarii incepe cu el..
Si inceputul este un capăt.Dar noi asteptam sfârșitul,capătul lui,bine ar fii doar capul.
@Chitita : du-te sa te cauti, esti de spitalul 9. De-aia nici nu-ti dai seama. Scrii fara sir, amesteci rau de tot borcanele, esti INCULTA(A) si pro(a)st(a): socialistii nu-s totuna cu comunistii, analfabeto(ule), dimpotriva, SOCIALISTII LE-AU FOST si LE SUNT RIVALI COMUNISTILOR, PE CARE-I SI CONSIDERA DUSMANI. Si „comunistii” români numai la-nceput au fost analfabeti, cretin(o), ori ai uitat ca pâna-n ’89 SCOALA ERA GRATUITA SI OBLIGATORIE, ca toata lumea stia sa scrie si citeasca, desi unii, ca tine, tot prosti ramâneau, si tot fara sa stie de ce-au cap. La ’89, România se refacuse din WW2, tembel(o), razboi care-o lasase si distrusa, si falita, si-si platise datoriile externe. Trebuia sa fi renuntat, pentru a prospera, si la $, fiindca-n toti ani de „comunism” în România, tara a fost sub sanctiuni SUA, analfabeto (-ule)! Ori, acuma-i vorba de SOCIALISTI, analfabeto (-ule), care au distrus economia tarii prin „privatizare” (în timp ce comunistii nartionalizeaza), si amanetat bogatiile solului si subsolului+ platoul Marii Negre. Ori, în comunism e PROPRIETATEA COMUNA, A POPORULUI, asupra mijloacelor de productie si bogatiilor solului si subsolului, NU de pierderea independentei si suveranitatii de stat! Pierderea li se „datoreaza” socialistilor, adica DUSMANILOR DE MOARTE AI COMUNITILOR! Agonia de azi a Europei e din cauza SOCIALISTILOR, NU A COMUNISTILOR, analfabeto (analfabetule).
Un nou inceput fara voi! Doame-ajuta sa scapam de impostorii astia!
Mai minte ingusta , tu uiti ca toti romanii de la 10 in sus aflau de la parinti , iar cei peste 14 ani si cei angajati in munca si parintii si bunicii lor se uitau la televizor cand vorbeau analfabetii de comunisti, inaintasii vostrii si disrugand tara , asa ca iti dai seama cum se uita sau citesc stereotipiile comuniste mostenite pe care le citesti, asa ca ar trebui sa pleci sa te ascunzi in gaura de sarpe. Mai ales ca romanii curajosi si very smart pleaca in ritm de 100.000 la 6 luni, cat un oras mediu. Romanii isi amintesc de zilele din anii comunismului cand polittrucii ca tine , ca Basescu, DraNea, Codrin baiatul caruia ii curgeu mucii la baricada, alaturi de Petre cu pulover adus ramburs in febra aranjata a evenimentelor . Taci din gura pleaca acasa . Poate om apuca ziua cand in frunte cu Ponta , Nastase – buci si Ilici veti fi judecati. Jos ciuma rosie. Mai Veorico din Claja ne intrebam de ce nu trimeti jandarmii romani in Franta sa faca ordine ca IMGB- ul dupa 22 decembrie ora 12 p.m – 14 a. a.m. Singurele ore de libertate ale romanilor, pana ca naparcile si ,,teroristii ” fabricati au inceput sa moare romanii. Asta nu intelegeti voi comunistii , sunteti tampi si rai , dar stiti sa va produceti avere ca militianul Dragnica , Oprisan , Catarama , Vozganian , Tariceanu. Nu mai zic de speranta USR , care a acceptat votarea pensiilor speciale . Sa fie nivelul 2 din fostul CC al PCR ? In tot cazul daca romanii ies la referendum si se valideaza consultarea populara , este inca o proba ca romanii nu va vor , nici pe rusi, desi Ponta le – a usurat sa foreze dupa gaze langa Timisoara.
– nu accept urarea din partea imunoglobinei esediste
Si eu îti doresc sa te duci duios naibilor, madam Dancila, cu Birchall de gât, dupa ce l-ai sacrificat pe TUDOREL TOADER, PROFESIONIST IREPROSABIL si OM CINSTIT! DEMISIA si DISPARITIA DIN VIATA PUBLICA, PERSONAJ TOXIC CE TE AFLI! DEMISIA SI DISPARITIA!