Vă invităm să savuraţi în vacanţă cărţile de la RAO

Augustin Buzura, scriitorul care mânuia arta de a birui frica

A trecut un an de când s-a stins. Și-a dorit să devină psihiatru, însă după încheiera studiilor de medicină a decis să renunțe la această carieră. Așa se face că literatura română a câștigat un scriitor iubit de public și apreciat de critici. Cărțile sale au cunoscut tiraje uriaşe şi reeditări, în ţară şi în străinătate. Au fost traduse în engleză, franceză, germană, rusă, chineză, suedeză, maghiară, polonă, spaniolă, slovenă.

Romanele sale: Absenții (1970), Fețele tăcerii (1974), Orgolii (1977), Vocile nopții (1980), Refugii (1984), Drumul cenușii (1988), Recviem pentru nebuni şi bestii (1999), Raport asupra singurătăţii (2009) au apărut la Editura RAO în colecția Opere complete.

Orgolii

Revista Cultura, al cărei fondator a fost, a promovat „politica bunului simț, a respectului pentru valoare, dialog și cultură, a luptei de idei împotriva imposturii și ignoranței ” și a marcat fenomenul cultural într-o perioadă istorică dificilă, complicată, plină de incertitudine. Eroii romanelor sale încearcă să reconstituie evenimente din trecut, întotdeauna controversate, cum ar fi cooperativizarea forțată și fenomenul partizanilor și al rezistenței armate din munți, revolta minerilor din Valea Jiului și represiunea care a urmat după aceasta. Autorul își structura cărțile pe baza unor date pe care le culegea uneori intervievând pe cei implicați în evenimente, ca un veritabil sociolog. Poate și din această cauză romancierul a fost unul dintre cei mai cenzurați în perioada comunistă.

„Eu, în realitate, nu eram decât un obiect ce putea fi cu uşurinţă mutat de ici-colo, o mobilă dinamică, dresată, prevăzută cu un magnetofon şi care, la repezeală, în funcţie de situaţie, se întreba cu oarecare nelinişte: ce rol ar trebui să inter­pre­tez acum? De idiot? De surdomut? De indiferent? De dulap? Când zilnic, de cel puţin un deceniu, mă mint singur, violent, de ce trebuie să mai ingerez minciunile altora, ba să le mai şi difuzez pe post de adevăruri? Dar ştiu eu dacă am dreptul să strig că nimeni nu ţine cont de structura psihică a nimănui, din moment ce tocmai eu fugeam de mine însumi(…)?” (Absenții, Augustin Buzura)

„Şi eu care voisem să urlu pur şi simplu, îmi amintesc precis asta, eu doream să tip, să mă dezagreg, poate că niciodată nu fusesem mai umilit în proprii mei ochi decât atunci…”.

„Este obositor să fii mereu tu însuţi, mai ales când nu eşti obişnuit. Astfel, spunând zilnic adevărul nostru cotidian, facem mai mult decât îţi închipui. Nu trebuie să ne abandonăm condiţia noastră, nu trebuie să uităm ce suntem”. (Orgolii, Augustin Buzura)

 

„Informatorul” de John Grisham

Oamenii se așteaptă ca magistrații să apere legea. Dar ce se întâmplă atunci când aceștia se află de partea răufăcătorilor? Acțiunea cărții se bazează pe o anchetă cu miză uriașă. Potrivit unei legi din Florida,  persoana care aduce dovezi privind un act de corupție și pune umărul la recuperarea de către stat a unor bunuri obținute ilegal câștigă un procent important din valoarea acestora. În aceste condiții, avocatul Myers, care are informații despre „cel mai corupt judecător din istoria justiției americane”, ar putea câștiga milioane de dolari dacă ar reuși s-o demaște pe femeia care ar trebui să slujească dreptatea.

Informatorul

Cartea este o critică la adresa justiției, aducând numeroase detalii din interiorul sistemului juridic american;

Tema acesteia este una sensibilă pentru publicul român;

Autorul scoate în evidență efortul pe care unii oameni ai legii îl fac pentru a aduce dovezi într-un caz atât de greu de susținut;

Ingredientele acestui thriller juridic sunt magistral dozate: acțiunea, riscul la care se expune investigatoarea Lacy Holz, frustrările legate de regulile unui sistem juridic rigid, loviturile norocoase, punctul de vedere al celor aflați de partea răufăcătorilor;

Personajele sunt puternice, bine construite.

„-Ei, relaxați-vă, bine ? zise Mix în timp ce gâlgâi niște bere. Asta e o poveste lungă, care are nevoie de ceva vreme pentru a fi dezvăluită. Implică o groază de bani, corupție de te lasă mască și niște indivizi cu adevărat periculoși, care nu s-ar gândi prea mult înainte de a-mi trage vreo două gloanțe între ochi, sau vouă, sau clientului meu, sau oricui întreabă prea multe.”

„Clientul meu vrea să înainteze o acțiune în justiție în baza legii care protejează informatorii din Florida. Visează să adune milioane. Voi primi o parte frumușică și, dacă merge  totul bine, n-o să mai fiu nevoit niciodată să iau clienți.”

„Cu timpul, relația lor a devenit una civilizată, de neîncredere reciprocă, în care fiecare juca un rol bine definit. Ea avea puterea de a închide cazinoul printr-o hotărâre judecătorească dată pentru orice motiv pe jumătate întemeiat și dovedise deja că nu-i era teamă s-o facă. El se ocupa de treburile murdare și-i ținea în frâu pe membrii tribului Tappacola. Prosperau împreună, de la lună la lună devenind fiecare din ce în ce mai bogat. Era uimitor cât de multă cordialitate putea fi creată și cât de multă suspiciune putea fi trecută cu vederea atunci când era vorba despre grămezi de bani.”

 

“Intrați în El Encanto”

Romanul semnat de  Susana López Rubio prezintă povestea de dragoste dintre Patricio, un tânăr venit în Havana din Asturias, o provincie a Spaniei măcinată de conflictele Războiului Civil, și Gloria, soția celui mai puternic mafiot din Cuba, cu care a fost silită să se căsătorească pe când era adolescentă. O iubire interzisă, un incendiu în urma căruia arde magazinul de lux El Encanto, loc emblematic în care veneau stelele Hollywood-ului, întâmplări dramatice, răsturnări de situație – iată un roman complet și complex, care descrie atmosfera fascinantă a Havanei acelor vremuri.

Intrati in El Encanto

“ Am ieşit din vamă şi m‑am uitat în jurul meu. Cheiul se întindea în faţa mea, ticsit de oameni şi automobile, plin de zarvă şi viaţă. Decupat pe un cer de un albastru strălucitor, farul castelului Morro părea că veghează asupra oraşului şi a locuitorilor săi. M-a luat ameţeala din cauza căldurii şi a trebuit să mă aşez.

Călătoria fusese atât de întortocheată şi posibilitatea de a ajunge până în Cuba atât de redusă, încât nici nu stătusem să mă gândesc ce aveam să fac odată sosit în Havana. Sigur că nu‑mi era uşor. Bunurile mele se reduceau la cinci lucruri: un costum din lână, o şapcă, nişte pantofi, o fotografie a părinţilor mei şi o conservă de sardine marinate, pe care un cuplu de portughezi mi‑o oferise pe vapor. Dar mă mai bazam pe alte cinci atuuri. Primul: tupeul meu. De mic copil, n‑am ştiut ce‑i aia ruşinea, iar deviza mea a fost întotdeauna să cer iertare în loc să cer voie. Al doilea: ochii mei albaştri, moşteniţi de la mama şi cărora li se adaugă înfăţişarea plăcută a tatălui meu. Al treilea: imaginaţia. Aceeaşi imaginaţie care, în loc să mă ajute să memorez lista regilor vizigoţi, mi‑a folosit să inventez scuze şi să chiulesc de la şcoală. Al patrulea: tinereţea mea. Nouăsprezece ani de‑abia împliniţi, care‑mi anulau temerile şi mă transformau într‑un căţeluş dornic de aventuri. Și, în cele din urmă, al cincilea şi cel mai important atu: setea. Setea de viaţă, de viitor, de culori, sete acumulată nu pe parcursul lunilor, ci al anilor. Se spune: credinţa mută munţii din loc, dar nici setea nu se lasă mai prejos. Setea făcuse ca un tânăr dintr‑un biet sătuc din Asturias să traverseze oceanul până la Perla Antilelor”.

 

 “Chipul dur al despărțirii”

Eroul scriitorului Michael Connelly, Harry Bosch, detectiv particular care tocmai a pus punct unei cariere de peste 30 de ani în poliția  din Los Angeles,  este foarte selectiv atunci când își alege clienții. Atunci când acceptă o întâlnire cu unul dintre cei mai influenţi miliardari din sudul Californiei, Bosch simte că are în față un caz complicat. Bărbatul, în vârstă acum, încearcă să afle ce s-a întâmplat cu singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat și care este soarta copilului născut din relația cu ea. Pornit pe urmele posibilului moștenitor al unei averi uriașe, detectivul descoperă o țesătură încurcată din care nu lipsesc trădarea, crima, corupția.

“Bosch parcă maşina lângă trotuar, cam la o sută de metri de poarta ce străjuia intrarea spre proprietatea lui Vance. Poarta era presărată cu vârfuri ascuţite, ascunse sub forma unor flori. Preţ de câteva clipe urmări cu privirea aleea ce se întindea dincolo de poartă, pierzându‑se apoi şerpuitoare printre două dealuri verzi. Nu se vedea nici urmă de vreo clădire, nici măcar vreun garaj. Toate acestea erau bine ascunse de ochii curioşilor, în spatele reliefului, gardurilor din fier şi sistemelor de securitate. Dar Bosch ştia prea bine că Whitney Vance, în vârstă de optzeci şi cinci de ani, se afla undeva, dincolo de aceste dealuri zugrăvite în culorile opulenţei, şi îl aştepta cu un plan bine conturat în minte. Un plan care necesita un om aflat de cealaltă parte a porţilor cu vârfuri ascuţite.

Bosch ajunsese cu douăzeci de minute mai devreme faţă de ora stabilită şi se hotărî ca, în răstimpul rămas, să recitească articolele pe care le găsise pe internet şi le descărcase pe laptop în dimineaţa aceea. Cunoştea, la fel ca majoritatea californienilor, aspecte generale din viaţa lui Whitney Vance. I se părea însă fascinant şi admirabil faptul că Vance era beneficiarul unei moşteniri imense, pe care reuşise s‑o transforme într‑o afacere şi mai prosperă. Era descendentul unei familii de mineri din Pasadena, aflată acum la cea de‑a patra generaţie, cu rădăcini adânci în perioada goanei după aur din California.

Zăcămintele aurifere îl atrăseseră în vest pe străbunicul lui Vance, dar nu pe ele se clădea averea familiei. Frustrat de goana după aur, străbunicul său pusese bazele primei operaţiuni de minerit la suprafaţă din Statele Unite, extrăgând tone de fier din minereurile aflate în comitatul San Bernardino. Bunicul lui Vance înfiinţase cea de‑a doua companie de minerit la suprafaţă, în ţinuturile sudice din comitatul Imperial, iar tatăl său încununase acest succes, înfiinţând o oţelărie şi o uzină, ce se dovediseră salutare industriei aeronautice, aflată la începuturile existenţei sale. La vremea aceea, industria de aviaţie era apanajul lui Howard Hughes. Acesta îl cooptase pe Nelson Vance, mai întâi ca antreprenor, apoi ca partener de afaceri în multe acţiuni şi iniţiative aeronautice. Hughes avea să devină naşul singurului copil al lui Nelson Vance”.

 

“Duelul vrăjilor”

Cum supraviețuiești unui duel al vrăjilor când nu ai niciun dar special? Răspunsul se află în volumul lui Sebastien de Castell.

Toți credem că suntem unici. Că ne-am născut să realizăm ceva măreț. Că avem puteri nebănuite, care abia așteaptă să fie descoperite. Dar dacă în viață lucrurile nu funcționează așa? Dacă, în loc să aștepți să capeți puteri speciale, decizi să le obții exersând? Să devii special, în loc să aștepți ca asta să se întâmple de la sine?

Kellen are 16 ani și provine dintr-una dintre familiile mari care își dispută tronul orașului. Se pregătește pentru primul său duel în urma căruia va deveni vrăjitor. El trebuie să-și pună în funcțiune cele 6 puteri: Fier, Mătase, Nisip, Suflare, Sânge, Ambră. Mai există  și o a șaptea putere, Umbră, considerată magie neagră. Dacă atunci când împlinește 16 ani nu poate trezi cele 6 forțe, Kellen devine un Sha’Tep, servitor al propriei familii sau și mai rău, este trimis în mină. Să nu treci testul, într-o societate atât de dură, este o catastrofă pentru Kellen, mai ales că sora lui mai mică s-a remarcat deja prin forța ei extraordinară. Însă puterile lui au dispărut complet. Prin urmare, el trebuie să trișeze sau să găsească alte soluții.

Kellen face parte din categoria personajelor pe care le îndrăgești imediat. Prietenii îl părăsesc unul câte unul, convinși că va deveni un Sha’Tep. Nu reușește să facă să lucească niciuna dintre benzile metalice tatuate pe antebraț și riscă să își facă de râs familia. Cu toate astea, nu se declară învins. E un luptător și, chiar dacă pierde o bătălie, el continuă războiul. Ceea ce atrage la acest erou este luciditatea lui: în fiecare situație critică, el continuă să spere că ori durerea ori tensiunea îi vor declanșa capacitatea de a face vrăji, chiar dacă e conștient de faptul că asta se întâmplă doar în romane… Nimic nu e ușor pentru Kellen, nimic nu-i vine pe tavă, cu excepția a doi prieteni, Ferius Parfax, o călătoare misterioasă care îl determină să-și schimbe destinul și o pisică-veveriță vorbitoare. Ferius îi arată că poți gândi și altfel, că te poți lupta și fără să ai puteri magice, iar pisica-veveriță îl învață cît de importantă este rezistența într-o luptă.

“Stătea pe nisip, în mijlocul unui cerc lat de un metru, cu braţele încrucişate peste cămaşa lui neagră din pânză. Îşi tăiase mânecile ca să se asigure că toată lumea vedea că făcuse să strălucească nu una, ci două dintre benzile sale. Benzile metalice tatuate începură să lucească şi să freamăte sub pielea antebraţelor lui când el invocă magia de răsuflare şi de fier.

– Mi se pare adorabil că eşti pregătit să renunţi la viaţa ta ca să aperi onoarea prietenului tău gras. Ceilalţi iniţiaţi chicotiră în cor. Cei mai mulți dintre ei stăteau în spatele lui Tennat, foinduse nerăbdători. Toată lumea asista bucuroasă la o bătaie bună. Mă rog, mai puţin victima.

Deşi Panahsi nu semăna cu figurile strălucitoare ale magilor războinici din trecut, sculptaţi pe coloanele din faţa noastră, era de două ori mai puternic decât Tennat. Nici în ruptul capului nu ar fi trebuit să sufere o înfrângere atât de crâncenă în timpul duelului. Chiar şi acum, după mai bine de două săptămâni de zăcut în pat şi cine ştie câte vrăji de vindecare, Panahsi abia reuşea să ajungă la lecţii.

I-am oferit adversarului cel mai frumos zâmbet al meu. Tennat era convins, la fel ca și ceilalţi, că din nesăbuinţă îl voi înfrunta la prima mea probă. Unii dintre iniţiaţi bănuiau că o voi face ca să îl răzbun pe Panahsi, care era, la urma urmei, singurul meu prieten. Alţii credeau că pornisem în misiunea nobilă de a-l opri pe Tennat să nu-i mai chinuiască pe ceilalţi ucenici sau să nu îi mai terorizeze pe servitorii Sha’Tep, care nu erau înzestraţi cu puteri magice și nu puteau să se apere singuri.

– Nu îl lăsa să te întărâte, Kellen, a spus Nephenia, punându-şi mâna pe braţul meu”.

 

Ken Follett – desemnat “Comandant al Ordinului Imperiului Britanic”

Cu ocazia zilei oficiale a Reginei Elisabeta, scriitorul Ken Follett a fost desemnat Comandant al Ordinului Imperiului Britanic. Regina Marii Britanii își sărbătorește ziua de naștere de două ori pe an: pe 21 aprilie, atunci când s-a născut și în a doua sâmbătă din luna iunie.  Fondat de Regele George al V-lea în 1917, Ordinul Imperiului Britanic este cea mai importantă distincție cavalerească a Regatului Unit. Gradul de Comandant (Commander) le revine personalităților care au adus contribuții excepționale educației, științei, culturii britanice. Ken Follett a primit această distincție atât pentru contribuția adusă literaturii, cât și pentru activitatea sa de promovare a educației prin lectură.

Ken-Follet (1)

Autorul seriei Kingsbridge (O lume fără sfârșit, Stâlpii pământului, Coloana de foc) va participa vara aceasta la ceremonia de învestire în cadrul căreia îi va fi înmânată decorația.

„Sunt încântat și onorat să primesc o distincție acordată  pentru că fac lucruri pe care le iubesc – scriu cărți,  povești cât mai atrăgătoare și mai accesibile cititorilor. Cititul este o parte foarte importantă a vieții mele, așa că sunt fericit să îi ajut pe alții să se bucure de acest lucru”, a afirmat Ken Follett la primirea anunțului.

 

“The President is Missing” – cea mai bine vândută carte în SUA

În România, de la  1 octombrie, un thriller politic pe care numai un fost președinte îl putea scrie.

La numai două săptămâni de la lansare, The President Is Missing, semnată de Bill Clinton și James Patterson, a înregistrat vânzări de 260.000 de exemplare. Mai mult, cartea s-a situat pe primul loc în topul celor mai vândute carți de ficțiune, potrivit NPD BookScan.

Cel mai important thriller politic al anului, The President is Missing are ca subiect dispariția președintelui SUA în timpul unei crize mondiale. Jonathan Lincoln Duncan, un președinte integru, este acuzat că ar avea o relație strânsă cu o rețea teroristă. Nici presa și nici publicul nu știu însă faptul că acesta încearcă de fapt să evite o criză. Președintele află de amenințarea cu un virus cibernetic, nu întâmplător denumit Epoca Întunecată.

Autorii descriu în detaliu cum ar arăta o lume fără dispozitive electronice, în care fiecare calculator ar deveni o simplă piesă  inutilă. Ar putea sa dispară un președinte în exercitiul funcțiunii, așa cum se întâmplă în The President is Missing? Da, ar putea, însă nu pentru mult timp, pentru că membrii Secret Service sunt alături de acesta pentru a-i salva viața, a declarat Bill Clinton la Festivalul BookCon din New York, unde a avut loc prezentarea cărții. Personajul principal nu a fost inspirat de fostul președinte american și nici de Donald Trump, mai ales că acesta este prezent și „ține să arate acest lucru printr-o  postare zilnică pe Twitter”, a mai spus fostul președinte american.

Prima carte de ficțiune semnată de fostul președinte al Statelor Unite și de cunoscutul autor James Patterson va fi publicată la Editura RAO.

A 11-a oră, Grădina zoologică, Invizibil, A 2-a șansă sunt doar câteva dintre cărțile  semnate de James Patterson și publicate în România, de aceeași editură. Volumul de memorii Viața mea, scris de fostul lider de la Casa Albă, a fost lansat în 2005 la București în prezența autorului.

 

 

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.