Vacanţa de Paşte a elevilor se prelungeşte cu o zi

Vacanţa de Paşte a elevilor se prelungeşte cu o zi, potrivit unui ordin semnat de ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu. Într-un comunicat al MECTS transmis AGERPRES se precizează că marţi, 26 aprilie, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar.”Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt […]

De cotidianul.ro - Autor

Vacanţa de Paşte a elevilor se prelungeşte cu o zi, potrivit unui ordin semnat de ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu. Într-un comunicat al MECTS transmis AGERPRES se precizează că marţi, 26 aprilie, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar.”Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt […]

Vacanţa de Paşte a elevilor se prelungeşte cu o zi, potrivit unui ordin semnat de ministrul Educaţiei, Daniel Petru Funeriu.

Într-un comunicat al MECTS transmis AGERPRES se precizează că marţi, 26 aprilie, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar.
”Elementele care au condus la fundamentarea deciziei iniţiate de Secretariatul de stat pentru învăţământ preuniversitar sunt legate de concomitenţa Sărbătorilor Pascale în lumea creştină şi de faptul că, în săptămâna de vacanţă care a premers Sfintelor Paşte, un număr mare de elevi a fost angrenat în olimpiadele şcolare pe discipline. S-a considerat că, în aceste circumstanţe, o zi suplimentară de odihnă este binevenită”, mai arată MECTS.

Ordinul de ministru a fost semnat după consultarea organizaţiilor sindicale din învăţământul preuniversitar care şi-au exprimat susţinerea faţă de iniţiativa Ministerului Educaţiei.

Recuperarea materiei aferente zilei de marţi, 26 aprilie, se va realiza în mod intensiv, începând cu data de 27 aprilie şi până la finalul semestrului, iar directorii de şcoli vor asigura recuperarea integrală a materiei, potrivit comunicatului citat.

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.