Vâlcov – 6 ani și 6 luni cu executare

Darius Vâlcov a fost condamnat, marți, la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare. Decizia a fost luată de Tribunalul Dolj și nu este definitivă, poate fi atacată.

Fostul ministru a fost condamnat, de magistrații Tribunalului Dolj la 6 ani și 6 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de luare de mită.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, de 6 ani și 6 luni, instanța a decis și că timp de trei îi este interzis să fie primar, ca pedeapsă complementară.

Totodată, potrivit minutei, se dispune confiscarea sumei de 4.296.270 lei de la inculpat și menține măsurile asiguratorii instituite prin Ordonanţa Direcţiei Naţionale Anticorupţie.

Dosarul a fost înregistrat în 2017 la Tribunalul Dolj.

Potrivit rechizitoriului, în 2012, Vâlcov, în calitate de primar al Slatinei, i-ar fi cerut unui om de afaceri 10% din sumele încasate de firma sa de la primărie.

De asemenea, Vâlcov ar fi primit în 2013, în mai multe tranşe de la respectiva firmă, peste 2 milioane de lei, astfel încât omul de afaceri să nu nu întâmpine probleme în derularea contractului şi să primească banii la timp pentru lucrările efectuate.

În această manieră, Vâlcov ar fi procedat şi în alte două cazuri.

„Suma totală primită de inculpat în urma săvârşirii celor trei infracţiuni de corupţie se ridică la 4.296.270 lei”, a precizat DNA la momentul trimiterii în judecată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. Prea putin.Insa vin din urma si alte dosare.Vor juca septica la gradinita el si Dragnea

  2. dragnea cu tutodrel cu valcov si vasileasca au dat-o jos pe Kovesi… acum stim de ce

  3. „6-6 poarta-n casa/cine nu stie se lasa”
    Ramane Banca Mondialu’ fara presedinte..

  4. Utati-va la huia lu’ asta ! Asta cica este creierul economic al PSD ! ( Am scris intentionat ,, huia ” , aia din Tiraspol au inteles ! )

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.