Vâlcov, mandatat pentru discuţiile pe rectificare

Preşedinţia a precizat, marţi, că a adus la cunoştinţa MFP şi Guvernului ”situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget”…

Vâlcov, mandatat pentru discuţiile pe rectificare

Preşedinţia a precizat, marţi, că a adus la cunoştinţa MFP şi Guvernului ”situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget”…

Preşedinţia a precizat, marţi, că a adus la cunoştinţa MFP şi Guvernului ”situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget”, menţionând că, anterior, a purtat discuţii pe această temă cu Darius Vâlcov, mandatat în acest sens de premierul Viorica Dăncilă.

„Administraţia Prezidenţială a adus la cunoştinţă Ministerului Finanţelor Publice şi Guvernului situaţia gravă în care s-ar putea ajunge dacă vor fi efectuate reducerile masive de buget. În ceea ce priveşte lipsa comunicării între Administraţia Prezidenţială şi MFP, invocată de ministrul finanţelor, precizăm faptul că în urma discuţiei telefonice pe care Preşedintele României a avut-o vineri, 3 august a.c., cu prim-ministrul, doamna Viorica Dăncilă l-a mandatat pe consilierul de stat Darius Vâlcov să poarte discuţii cu reprezentanţii Administraţiei Prezidenţiale pe tema rectificării bugetare.

Aceste discuţii au avut loc încă de vineri şi au fost urmate de o adresă oficială transmisă de către Administraţia Prezidenţială reprezentantului Guvernului. O nouă adresă a fost astăzi expediată şi MFP”, a transmis marţi, Departamentul de comunicare publică al Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit sursei citate, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita integral viitoarele obligaţii contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente, în lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor.

„Administraţia Prezidenţială face următoarele precizări în urma declaraţiilor ministrului de finanţe, Eugen Orlando Teodorovici, referitoare la rectificarea bugetară: La data de 7 august 2018, Administraţia Prezidenţială are înregistrate în aplicaţia FOREXEBUG, operată de Ministerul Finanţelor Publice (MFP), angajamente legale în sumă totală de 45,988 milioane lei. Angajarea sumelor pentru deplasări externe se realizează în momentul semnării contractelor aferente, nu înainte. În lipsa creditelor bugetare necesare pentru efectuarea plăţilor, Administraţia Prezidenţială nu va putea achita integral viitoare obligaţii contractuale, nici pentru deplasări externe, nici pentru alte angajamente”, a informat Administraţia Prezidenţială.

Distribuie articolul pe:

2 comentarii

  1. Imi poate spune cineva si mie ce este „Administratia prezidentiala”, cand a fost infiintata, care este actul juridic prin care a fost infiintata??? In Ccnstitutia Romaniei este consemnata „Institutia Presedintelui Romaniei” si…cam atat!! Administratia Prezidentiala este o institutie specifica republicilor cu regim prezidential, gen SUA, unde Presedintele este sef al statului, sef al guvernului, etc! Fostii presedinti Iliescu, Constantinescu aveau doar cativa consilieri, in schimb, Basescu a redenumit-o pompos „administratie”, Iohanis a preluat aceasta prostie, in prezent acolo functioneaza in prezent un veritabil „guvern paralel”, cu sute de demnitari, bine platiti, o cloaca de indivizi perfect inutili, care mananca degeaba niste bani publici cu care s-ar putea face alceva. Daca vreti sa va covingeti, consultati Internetul si veti vedea ca am dreptate!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.