Reducerea TVA-ului la alimentele de bază a reprezentat, o lungă perioadă de timp, având în vedere că a fost discutată şi propusă încă din anul 2006, una dintre principalele teme susținute de Partidul Conservator, se arată într-un comunicat de presă.
Acesta a considerat întotdeauna că implementarea acestei măsuri ar trebui să reprezinte o prioritate pentru Guvern. Reglementarea propusă de Partidul Conservator vizează, în primul rând, sectorul de morărit şi panificaţie, acolo unde evaziunea fiscală se situează la cote alarmante, estimate la circa 70%-80%.
După această lungă așteptare, pe 1 septembrie va intra în vigoare un act normativ care prevede scăderea TVA la pâine de la 24% la 9%. Partidul Conservator consideră că, dacă această măsură se va dovedi a fi una benefică, atunci ar trebui redusă taxa pe valoarea adăugată și la alte alimente de bază precum carnea, laptele, zahărul sau uleiul.
Președintele Tineretului Conservator Sector 3, Valentin Voicu, consideră că beneficiile acestei măsuri, de reducere a TVA-ului la alimentele de bază sunt indiscutabile având în vedere că, prin intermediul acesteia, producătorii interni ar avea de câștigat iar fiscalizarea s-ar îmbunătăți semnificativ. ”După cum bine știm, în timp, studiile, analizele economice și chiar deciziile luate în această privință, de alte țări europene, precum Marea Britanie și Germania, care pot fi un model pentru România, au demonstrat oportunitatea și importanța acestei măsuri iar efectele benefice la o anumită categorie de bunuri au devenit indiscutabile. Pot spune că sunt mândru că inițiativa de reducere a TVA la pâine aparține Partidului Conservator și, cel mai important este faptul că, acest angajament politic se îndeplinește. Astfel dăm dovadă ca ne respectăm și concretizăm promisiunile făcute!”, a subliniat Valentin Voicu, Președintele Tineretului Conservator Sector 3.