Vânătorul care l-a împușcat pe primarul din Tătulești, sub control judiciar

Vânătorul care sâmbătă l-a împușcat mortal pe primarul comunei Tătulești, Lucian Istrate, a fost pus sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile, anunță reprezentanții Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

„Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt din data de 09.01.2016 s-a dispus începerea urmăririi penale în cauză cu privire la infracțiunea omor, prev. de art. 188 C.p., iar ulterior s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de ucidere din culpă, prev. de art. 192 alin. 1 C.p. La aceeași dată s-a dispus efectuarea în continuare a urmării penale pentru infracțiunea de ucidere din culpă, cât și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru această infracțiune. Având în vedere gravitatea faptei, evidențiată nu numai în modalitatea de comitere, dar și de urmarea produsă, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 10.01.2016 până la data de 09.03.2016”, se arată în comunicatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Primarul comunei Tătulești, Lucian Istrate, a fost împușcat sâmbătă de un vânător care nu îl observase și care țintea un fazan.

Edilul, membru al PSD, nu era vânător și nu deținea permis de armă de vânătoare.

În februarie 2009, fiul vânătorului care l-a împușcat pe Lucian Istrate a răma fără fiul său în vârstă de 6 ani și jumătate după ce a fost împuşcat mortal de un adolescent cu care se juca în timp ce se afla în vacanță la bunici, în comuna Tătulești.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.