Vanghelie: Sebastian Ghiță voia să fie și premier, și președinte de partid

Marian Vanghelie susţine că fostul deputat Sebastian Ghiță își dorea să ajungă premier, precizând că Victor Ponta l-ar fi numit în funcţie în defavoarea lui George Maior, intenţionând ca la şefia SRI să îl numească pe Gabriel Oprea, dacă Ponta ar fi ajuns președinte.

„Am avut o discuție când Ponta ajunsese mai sus și credea că ajunge președintele României. Ponta a crezut că ajunge președintele și preia tot mecanismul, rămâne cu Maior și cu Oprea. (…) Era intenția să îl pună pe Oprea șef la SRI dacă ajungea președinte Ponta. Nici Ghiță nu stătea cuminte și voia și premier și președinte de partid. Ghiță nu era din filmul cum îl vedeam noi pe Ghiță. (…) Ghiță era la bătaie cu Maior. Eu cred că Ponta îl punea pe Ghiță prim ministru și nu pe Maior.

Domnul Ponta îl ştia pe Maior, știa că are anumite disfuncţionalităţi. Le-am mai spus: de la 8-9-10 dimineața era într-o atmosferă încinsă. Gusta câte un whisky de la 8-9 dimineaţa. Pe la 10-11 era o problemă. Ponta știa disfuncționalitățile respective”, a declarat fostul edil Marian Vanghelie, la Antena3.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

9 Comentarii

  1. Saltimbancii astia aveau Romania la picioare in timpul lui Basescu !Cateodata cred ca exista un Dumnezeu al romanilor!

  2. Pedepseşte-i Doamne cu aceeaşi măsură cu care îşi bat joc de poporul român ,pe toţi neisprăviţii ăştia care ne râd în faţă fără pic de ruşine.

  3. Ghita inainte sa nu mai ii mearga: „Voi fi sef / ministru / sef de sef / boss de boss!” Ghita dupa ce a aflat ca nu ii mai merg combinatiile: „Voi dezvalui toate murdariile statului paralel din care am facut parte si ale carui struguri erau acri!”

  4. Vanghelie face jocurile liderului suprem Liviu Dragnea travestitul in oaie cu soric. Vorbeste de statul paralel domnul Vanghelie, devenit subit sursa de informatii pentru toate televiziunile fara sa aduca nici macar o proba. Acest domn procedeaza precum Portocala si Onea de la unitatea de elita, fabrica denunturi fara a aduce probe iar presa „serioasa” este judecatorul care stabileste ca Ponta si Ghita sint vinovati ca si-au bagat colegii la puscarie. Doamnele „Presa si Mass Media” s-au otravit cu virusul Portocala – Onea, oricine vine si spune orice, dovezi nu mai sint necesare si se alege vinovatul dupa cum convine unuia sau altuia. Dar totusi cum facem travestitul Liviu Dragnea care a fost prietenul lui Ponta, a fost cu el acolo, a stiut tot ce se intimpla si mai grav, a numit doi securisti in pozitia de prim ministri in ultimul an. Nimeni nu a mai vazut listele lui Vanghelie, nu are nici macar martori in timp ce despre Dragnea Liviu travestitul au spus mai multi martori oculari ca taia porcul la SRI si alerga cu soricul sa o serveasca pe Kovesi. Concluzia este ca statul paralel nu putea sa existe fara complicitatea si participarea politicienilor si din cate vedem zilele acestea toti politicienii parte a statului paralel au fost sau sint membri PSD in frunte cu liderul Suprem, travestitul in oaie cu soric Dragnea Liviu care detine guvernul, parlamentul si Partidul Slugilor Democrate. Cu alte cuvinte, URLATORII de la televizor, Codrin Stefanescu, Liviu Plesoianu, Serban Nicolae si toti ceilalti se lupta cu statul paralel care de fapt este prezent in propriul partid PSD avindul lider suprem pe Dragnea Liviu travestitul in oaie cu soric, marele tenismen la dublu in care faceau echipe Dragnea/Maior – Ponta/Coldea. Vai de capul vostru urlatori la televizor si in presa impotriva statului paralel, v-a dresat travestitul si isi bate joc de voi pina intr-o zi in care nici voi nu va ve-ti mai recunoaste.

    • Echipele de dublu erau Dragnea-Coldea si Ponta-Maior. Cateodata se schimbau partenerii intre ei, de comun acord. Chiolhanurile si bautura era adusa de Dragnea pe acordurile lautarilor adusi de Ghita.

    • Cum adică?Semianalfabetu ăsta poate fi numit domn?Dragă Memo pari a fi om destul de destupat la minte.Pentru care considerente îl numeşti pe individu ăsta domn?Pt. ALMANAHE?

  5. MAI SCUTITI-NE CU ANALFABETII ASTIA NU NE REPREZINTA ,NE-AU FACUT DEJA DE RISUL LUMII.!

  6. Rau am mai ajuns, cand il vedem pe Vanghelie, facand denunturi mincinoase si fara probe, despre Ponta. Acestaeste cel mai mare dusman al lui POnta, l-a dat afara din partid si aCUM SPUNE LUCRURI INCHIPUITE DE EL, DEOARECE NU ERA IN PREAJMA LUI poNTA PENTRU A CUNOASTE CE FACE SI CE DISCUTA , nU SE MAI POATE TRAI IN ACEASTA TARA UNDE SEARA DE SEARA SE FAC NUMAI ACUZATII INCINOASE NEVERIFICATE NUMAI SA DAM INTR-UN OM , DAR SI ACEL OM ARE MAMA, SORA , COPII, SOTIE, CUM PUTEM SI NE RABDA d-ZEU SA SPUNEM LUCRURI TRASNITE, sUNT DE ACORD CA ACEI MISEI CARE AU INTOCMIT ACEA LISTA NEAGRA SI AU TRIMISO LA Bruxeles pentru executarea unor oameni, nevinovati sa fie aspru pedepsiti , aici este opera la Macovei si Basescu

  7. Vanghelie,sa il parafrazez pe Mitica de la Liga : „A ajuns la o vârstă la care si-a dat seama că trebuie să fie cinstit”

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.