Varoufakis: Trump își va trăda electoratul

”Donald Trump le-a spus americanilor că au dreptate să fie nemulțumiți de perspectivele economice, iar democrații le-au spus că nu au dreptate să simtă asta. Rezultatul alegerilor a arătat care a fost mesajul apreciat de americani.

O călătorie prin SUA îți poate arăta peisaje dezolante. Orașe odată prospere se luptă acum să-și țină deschise oficiile poștale și magazinele, în vreme ce se confruntă cu înmulțirea oamenilor străzii și a deceselor cauzate de supradoze. În locul unor priveliști frumoase avem acum parcuri de rulote, depozite Amazon. Pe deasupra acestor regiuni fac naveta cu avionul, de pe o coastă pe alta, indivizii super-bogați. Cum a ajuns America în starea aceasta?”, scrie Yanis Varoufakis.

”Este o imagina total diferită de cea a erei de aur a capitalismului american. În primele două decenii postbelice, SUA aveau surplus. Europa și Japonia erau în ruine, iar autoritățile americane au stabilizat rata de schimb dintre dolari și monedele aliaților și, în plus, au trimis sume uriașe în dolari în aceste țări (ca ajutoare sau împrumuturi), pentru ca străinii să-și poată cumpăra produse americane. Prin aceste doua mișcări, SUA au dolarizat Europa și Japonia.

Sistemul de la Bretton Woods a funcționat pentru că surplusul american făcea ca dolarii să fie reptriați cu fiecare Cadillac, fiecare figider Westinghouse, fiecare avion Boeing pe care le cumpărau europenii sau japonezii. Era un proces de reciclare reciproc avantajos.

Însă, în timpul războiului din Vietnam au avut loc doua evoluții care au schimbat totul. În primul rând, productivitatea fabricilor americane a rămas în urma celor din Germania și Japonia, iar balanța comerciala a devenit deficitară pentru SUA. America importa mai mult decât exporta. În al doilea rând, sumele uriașe cheltuite de Pentagon pentru războiul din Vietnam au început să ajungă în băncile din Europa și Japonia. Un șuvoi de dolari părăsea țărmurile americane și se acumula în niște lacuri de dolari din Europa și Japonia.

Acești bani au ajuns în bănci centrale ale altor state. Pentru moment, partenerii comerciali ai SUA au profitat de asta pentru a stabili niște rate de schimb avantajoase cu dolarul, pentru a schimba dolari pentru moneda națională sau pentru a cumpăra aur la un preț ce era fix. Însă, în august 1971, președintele Nixon a renunțat la etalonul aur și a aruncat în aer acest sistem.

Marca germană și yenul au crescut uriaș. Băncile centrale străine nu au știut ce să mai facă cu dolarii din seifuri. Spre exemplu, dacă Bundesbank ar fi folosit dolarii pentru a cumpăra mărci, cererea pentru marca germană ar fi crescut, iar asta ar fi dăunat exporturilor. Prin urmare, băncile centrale străine au decis să folosească dolarii pentru a cumpăra datoria guvernului american.

De aici a plecat totul. Deficitul comercial al SUA a început să finanțeze, în mod indirect, guvernul federal, oferindu-le capitaliștilor străini o piață pentru exporturile lor. În schimb, Germania, Japonia, Arabia Saudită și alții au început să-și ducă dolarii în SUA pentru a cumpăra datoria guvernului SUA, pentru a cumpăra imobile în New York, în California, Miami, precum și acțiuni la cele câteva companii în care Washingtonul le dădea voie să investească.

În aceste fel, un deceniu mai târziu, președintele Ronald Reagan a putut să reducă taxele fără a cauza inflație sau o criză a dolarului. Majorarea deficitului public american a dus la creșterea cererii externe pentru datoria SUA și a uns rotițele financiarizării. Capitaliștii străini au cumpărat și mai mult din datoria SUA, si mai multe proprietăți în SUA. Prețul acțiunilor a crescut în întreaga Americă. Reagan s-a retras în glorie, dar America deveni prea scumpă pentru a mai face afaceri acolo.

La momentul financirizării Americii, Deng Xiaoping începea să deschidă China, o mișcare salutată în SUA. China a intrat în acest mecanism bizar de reciclare a dolarului – mecanism pus în mișcare de deficitul comercial și datoria publică a SUA -, iar dezvoltarea Chinei a fost grăbită în acest fel. Însă acesta este și momentul în care marile companii din SUA au venit cu o idee: dacă America este prea scumpă pentru afaceri, de ce să nu ne trimitem liniile de producție în China, unde forța de muncă este ieftină? Dolarii colectați de companiile din China se întorceau în SUA, crescând bugetul SUA, alimentând băncile de pe Wall Street și pe magnații imobiliari de pe coasta de est și cea de vest.

Un oficial chinez mi-a spus că aceasta a fost Înțelegerea Întunecată (Dark Deal) dintre rentierii din SUA, conglomeratele din SUA, guvernul SUA și capitaliștii chinezi. Cine a pierdut? În primul rând clasa muncitoare și clasa de mijloc din SUA. Pentru a nu mai vorbi despre stabilitate. Wall Streetul era inundat de un tsunami de datorii în dolari și bancherii au descoperit niște modalități complicate de a paria pe prețul acțiunilor și apoi de a paria pe pariurile făcute de alte bănci. În acest fel s-a ajuns la criza financiară din 2008.

Barack Obama a devenit președinte pentru că a promis să ajute victimele acestei crize și să-i pedepsească pe cei care au provocat-o. A făcut însă exact invers. Obama a recurs la o trădare politică și i-a numit în fruntea Trezoreriei pe cei care au permis Wall Streetului să-și piardă controlul. Ei au venit cu soluția de a-i finanța pe bancherii infractori și de a le impune austeritate americanilor care erau victime. Privind din această perspectiva, Trump îi datorează lui Obama succesul său în politică.

Cine a pierdut cel mai mult de pe urma acelei Dark Deal din anii 1970? Majoritatea americanilor. 60% dintre ei trăiesc de pe o zi pe alta și unii nu-și pot permite nici bunurile de strictă necesitate.  Trump nu greșește când acuză elitele conducătoare că i-au aruncat pe americani în mizerie. Are dreptate și când spune că războaiele Americii sunt o forma de distragere a atenției de la lucrurile care au menținut țara puternică după ce și-a pierdut surplusul, la finalul anilor 1960: controlul sistemului global de reciclare a datoriei în dolari.

Însă Trump se înșală dacă crede că poate opri acest carnagiu al americanilor din clasa de mijloc prin majorarea tarifelor pentru bunurile din China și Europa, în vreme ce nu se atinge de sectorul imobiliar și de bursa din SUA. Dacă tarifele vor submina amintita Dark Deal, atunci averea rentierilor și a finanțiștilor americani s-ar evapora imediat. Pentru a-i ajuta pe majoritatea americanilor care l-au votat, Trump va trebui să facă rău propriei clase a rentierilor și bancherilor.

În concluzie, Trump are de ales între două variante. Poate renunța la Dark Deal și să fie de partea majorității alegătorilor săi, riscând să provoace mânia rentierilor și bancherilor pe care îi respectă. Sau poate menține piețele rentierilor și bancherilor, trădându-și în acest fel electoratul care l-a readus la Casa Albă. Nu poate mulțumi ambele tabere. Și e simplu de spus ce variantă va alege.”

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.