Vasile Bănescu, viral pe Internet

Vasile Bănescu e viral pe Internet. Sunt imagini cu purtătorul

De L.V.
Vasile Bănescu, viral pe Internet

Vasile Bănescu e viral pe Internet. Sunt imagini cu purtătorul

Vasile Bănescu e viral pe Internet. Sunt imagini cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, din perioada în care era profesor de Religie, anul 1998.

Era de părere că manualele conțin doze mari de penibil și criticabil.

Profesor de religie la vremea aceea, Bănescu a criticat manualele materiei pe care o preda, potrivit antena3.ro.

„Cu tristeţe trebuie să repet, cred că nu e prima dată când o spun: aceste manuale conţin doze mari de penibil şi criticabil.

Mă refer în primul rând la structura lor, la limbajul în care sunt prezentate lecțiile respective – şi poate chiar cu asta trebuia să încep – și care, de departe, este perfectibil.

Am folosit odată termenul de hiperpravoslavnic și chiar așa mi se pare acest limbaj, care de foarte multe ori îi blochează pe elevii neinițiați, firește, într-o terminologie religioasă care are rădăcini slave și grecești suficiente”, spunea, atunci, Vasile Bănescu, actual purtător de cuvânt al BOR.

Distribuie articolul pe:

8 comentarii

  1. INCHEIERE
    NU MAI AU ROST CALCULE Sofisticate si numai se face posibila

    FACILITAREA (Favorizarea Infractorului … 😊 unor Vanzatori de Piei de Clotze cu REAPARTITOARELE lor inutile de a

    SCOATE Bani MURDARI, fiind FURATI Cinic prin Intermediulu STATului Partas prin FORTZA lui Statala la Gainaria Ticaloasa, de prin 1973,

    de la Prima ZmeckerNess Planetara cu Jongalarea Pretului la PETROL si cand l-au ImProstit UNII la Noi, pe Ceausescu, STIIND ca NU poate pricepe UNele, NU mujlte, To’arashi, Cestii … 😊

    Desenele in Perspectiva, daca NU erau MACHTATE, IN RELIEF, Cestia ASTA cu ABURuu’ la 400 de Grade, il … abureau cu Succesuri … 😊

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.