Vaticanul face dreptate

Vatican

Vaticanul face dreptate femeilor ….fotbalist. Statul Cetății și-a lansat prima sa echipă de fotbal feminin, cu binecuvântarea Papei Francisc. Primul ei meci, un amical împotriva formației AS Roma, din Serie A, va avea loc pe 26 mai, potrivit The Guardian, citat de Mediafax.

Peste jumătate din echipă este formată din angajate și soții și fiice ale unor angajați ai Vaticanului. „Papa Francisc le-a oferit un impuls considerabil femeilor de la Vatican, inițiativa fiind o prelungire a acestor eforturi”, a declarat Danilo Zennaro, reprezentant al Sport in Vaticano, o asociație care organizează activități dedicate acestui sport la Vatican, pentru The Guardian.

„De 48 de ani avem o echipă masculină și este corect să le oferim posibilitatea femeilor care lucrează la Vatican să practice acest sport”, a mai spus acesta.

Majoritatea jucătoarelor sunt amatoare, dar trei dintre acestea au jucat fotbal la nivel înalt, inclusiv căpitanul și atacantul Eugene Tcheugoue, din Camerun.

Managerul echipei este Susan Volpini, secretarul Women in the Vatican Association.

Jucătoarele se antrenează înainte de meciul cu echipa feminină AS Roma, care va fi urmat de o partidă internațională la Viena, în iunie, printr-un turneu organizat de spitalul de pediatrie al Vaticanului, Bambino Gesù.

Vaticanul și-a lansat și o echipă de atletism în ianuarie, care are drept scop să concureze la Jocurile Olimpice. În echipă s-au înscris membri din Gărzile Elvețiene, care asigură paza la Vatican, preoți, călugărițe și farmaciști.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.