Venerabilul securist Ion Deaconescu, director al ICR Târgu Jiu

Nominalizarea lui Ion Deaconescu ca director al ICR Târgu Jiu aruncă încă o dată în aer decizia noii conduceri a ICR de a înfiinţa filiale locale prin ţară ale unei instituţii care ar trebui să promoveze cultura română… în lume! Despre Ion Deaconescu scria Relu Cioran că Securitatea l-a trimis cu misiune la Paris pentru a-l „tatona” pe Emil Cioran.

Spre deosebire de vremurile de tristă amintire, când securiştii strecuraţi în mediile universitare şi politice îşi făceau treaba lor murdară într-un mod oarecum discret, acum fantomele acestora vor să fie în prim-planul vieţii noastre şi chiar să aibă un rol decisiv în organizarea lumii în care trăim!

Un caz care tinde să devină simptomatic este cel al profesorului universitar Ion Deaconescu din cadrul Universităţii din Craiova, care este şi şeful Masoneriei din această zonă, având, cum se spune, gradul 33, unul foarte important în această organizaţie.

N-am nici o îndoială că atât cei din conducerea Universităţii din Craiova, cât şi cei din Masonerie cunosc biografia lui Ion Deaconescu, situaţie în care nu putem să înţelegem care au fost criteriile şi aşteptările acestora când au încurajat şi susţinut promovarea lui Deaconescu, din moment ce noi, naivii din ţara asta, am crezut că securiştii lui Ceauşescu trebuiau uitaţi în raftul cel mai de jos al istoriei.

Despre Ion Deaconescu şi legătura sa cu Securitatea s-a mai scris în presă încă din anii ‘90-91. Primul care a făcut-o a fost ziaristul Tiberiu Pătru, în primele numere ale revistei “Cartel”. Afirmaţia că Ion Deaconescu a fost “securist” a fost susţinută şi de Relu Cioran, fratele marelui filosof, în revista “Euphorion”, când l-a suspectat pe anonimul profesor Ion Deaconescu că l-a vizitat pe Emil Cioran la Paris cu sarcină clară de serviciu!

O sinteză interesantă, pe care am primit-o la sfârşitul anului trecut la redacţie, pe care nu putea s-o facă decât cineva care ştie bine trecutul lui Ion Deaconescu, scoate la iveală câteva lucruri incredibile despre acest personaj. Spicuim din acest material fulminant câteva lucruri care susţin afirmaţiile noastre, lăsând deoparte câteva informaţii ce vor fi cercetate în continuare de departamentul de investigaţii al ziarului nostru.

Ion Deaconescu – finul lui Ristea Priboi

Ascensiunea lui Ion Deaconescu, de la statutul de profesor în comuna Işalniţa până la cel de azi, a început odată cu căsătoria cu fosta soţie a maiorului de securitate Cercel, care fusese şeful şi naşul de cununie al căpitanului (pe atunci) Ristea Priboi. La căsătoria cu fosta doamnă Cercel, naşul de cununie al lui Ion Deaconescu a devenit… acelaşi Ristea Priboi!

Odată făcut acest pas, Ion Deaconescu este trimis la Skoplije ca lector de limba română şi, se pare, tot atunci se poate consemna intrarea lui în sistem, primind însărcinarea să intre în grupul care superviza diaspora.

Oricât ar părea de ciudat, proaspătul lector de la Skoplije este cooptat în acţiunea “Meliţa şi eterul”, care, după cum se ştie deja, avea ca misiune adulmecarea unor scriitori importanţi din diaspora. În această operaţiune, Nelu Deaconescu, cum este mai cunoscut personajul nostru, se dădea la nevoie un român din Iugoslavia, devenind în scurtă vreme unul dintre cei mai penetranţi agenţi de influenţă!

Între victimele sale, cităm: Emil Cioran, Virgil Ierunca, George Tomaziu (nepotul lui George Enescu, condamnat la moarte ca spion englez şi salvat cu mare dificultate de către unchiul său), George Uscătescu, Gellu Ionescu (nepotul dramaturgului Eugen Ionescu), care lucra la “Europa liberă”.

Este greu de imaginat că un banal lector de limba română se putea plimba în voie prin Europa acelor timpuri, când, se ştie, nici pasărea cerului nu putea să plece prin Occident fără aprobarea partidului şi a Securităţii. Ei, bine, Nelu Deaconescu pleca din Iugoslavia în Franţa, în Germania sau în Spania când dorea, fără să dea nici o socoteală pentru plimbările sale, ceea ce dovedeşte că se făceau “în interes de serviciu”!

Ca o dovadă că Ion Deaconescu a promovat în cariera sa pe alte criterii decât cele profesionale, sursa noastră ne-a spus că, atunci când a dat concurs pentru a veni de la Işalniţa la Craiova, a obţinut nota 3,42! Când, cu tot acest “merit”, eşti adus în lumea bună, desigur că îţi creezi şi obligaţii… Am fi curioşi să vedem şi noi teza lui de doctorat, despre literatura macedoneană, în 152 de pagini, pe care nu şi-a publicat-o niciodată!

În Iugoslavia, Ion Deaconescu l-a cunoscut pe Boris Vişinschi, pe care l-a convins să publice o carte a lui Nicolae Ceauşescu despre “Istoria poporului român” în condiţii grafice excepţionale. Cartea i-a plăcut enorm dictatorului, care a şi consimţit să se plătească pentru ea suma de 10.000 dolari!

Obiectiv: Emil Cioran

Cu toate că era un neînsemnat lector de limba română la Skoplije, cea mai importantă acţiune a sa are loc la Paris, unde reuşeşte să intre în casa lui Emil Cioran! Sursa noastră completează acest amănunt cu faptul că şeful său din DIE avea interdicţie în Franţa şi spera ca acţiunea lui Deaconescu să-i redeschidă uşile în acest centru cultural al Europei Occidentale, care era Parisul.

Misiunea lui Ion Deaconescu pe lângă Emil Cioran era aceea de a-l convinge să revină în ţară şi, în cazul refuzului, să-l compromită ca fost adept al mişcării legionare, de care, chipurile, marele filosof nu s-ar fi dezis!

După cum vom vedea, toate aceste grave acuzaţii sunt probate chiar de către Ion Deaconescu, care, după Revoluţie, a şi publicat interviul cu Emil Cioran, în care, fără voie, şi-a trădat apucăturile. Misiunea lui de dinainte de 1989 fusese acum spoită în act cultural, transformându-l pe el, un nimeni în lumea culturală reală, în… prieten al lui Emil Cioran! I-a fost uşor să mistifice adevărul întrucât, la vremea apariţiei cărţii, Cioran murise.

Gramatica după Nelu: “crede-ţi-mă, vă întreb…” şi ”să fii suferit şi să mă fii plictisit…”

Să urmărim cu atenţie acest aşa-zisul “interviu” cu Emil Cioran, publicat de Ion Deaconescu la propria sa editură, “Europa”, în anul 2000, sub titlul “Dacă m-aş fi aruncat în Sena…”.

Prima observaţie este că, pe copertă, acest volum ar fi trebuit să-l aibă ca autor pe Emil Cioran, dacă tot are ca titlu o parafrază la vorbele sale, şi să conţină, eventual, precizarea că a fost realizat de Ion Deaconescu! Dar măruntul profesor putea să rateze ocazia de a-şi tipări numele mai mare decât al lui Cioran? Evident că nu, mai ales că a avut grijă ca toată lumea să afle că el se trăgea de brăcinari cu filosoful când avea chef!

Interviul are vreo 50 de pagini de carte şi, cu excepţia a două pasaje extrem de importante, conţine banalităţi aproape grosolane, de neimaginat în discuţia cu unul dintre cei mai mari filosofi ai sfârşitului de secol XX. Iată câteva exemple: “Domnule Cioran, cu îngăduinţa Dv., v-aş ruga să păşim împreună pe un drum ce vă este foarte cunoscut, cel de la Răşinari la Paris, cu popasurile şi răscrucile existenţiale…”, “Vă plac pădurile?”, “S-a spus, în ultima vreme, că practicaţi în lucrările Dv. un nihilism extrem de original, uneori de sorginte eminesciană… Aşadar, cine v-au fost maeştri spirituali?”, “Şi, totuşi, de ce n-aţi devenit om de ştiinţă, ca Eliade, de exemplu?” etc. etc.

Aşa scrie prof. univ. Ion Deaconescu în cartea-interviu cu Emil Cioran

Pentru a completa tabloul sumbru al acestui interviu, redăm şi câteva oribile greşeli gramaticale care, într-o carte cu Cioran în prim-plan, sună ca o băşină trasă în biserică! De pildă, la pag. 23: “Crede-ţi-mă, vă întreb…”, într-o construcţie cu care dom’ profesor rămâne repetent. Sau, la pag. 58, chiar în răspunsul lui Cioran: “Ar fi fost mult mai interesant să fii suferit şi să mă fii plictisit…”, unde litera “i” se dovedeşte un duşman de temut! Domnu’ Nelu, când vorbeşti cu Cioran, nu pui punctul pe “i” când şi unde vrei matale!

În numele cui îl invita pe Emil Cioran în ţară?

Trecând peste gramatica aproximativă a profesorului universitar Ion Deaconescu, să urmărim cele două pasaje dezastruoase ale cărţii.

În primul rând, în interviul la care facem referire sesizăm preocuparea lui Ion Deaconescu de a afla dacă Emil Cioran vrea să revină în ţară. Aparent, invitaţia lui Ion Deaconescu trece drept dorinţa unui român de a-l vedea acasă pe unul dintre marii lui compatrioţi, numai că, în vremurile acelea, simplul fapt că pleci la Paris era o chestiune ce alarma Securitatea, dar să te mai întâlneşti cu Cioran!

Documentele de la CNSAS arată că, în mod cel puţin ciudat, invitaţia adresată de Ion Deaconescu se suprapunea peste acţiunea Securităţii de a-l convinge pe marele filosof să revină în ţară! În acest fel, este lesne de înţeles de ce însuşi fratele lui Emil Cioran, Relu, într-un interviu din revista „Apostrof”, îl numeşte pe Ion Deaconescu „securist”, considerând că vizita pe care acesta i-o face filosofului la Paris era doar „o sarcină de serviciu”!

Pentru a înţelege mai bine contextul în care Ion Deaconescu îl invita în ţară (în numele cui?) pe Emil Cioran, să trecem în revistă etapele ce definesc interesul Securităţii faţă de acesta, aşa cum pot fi văzute în excelenta sinteză a documentelor CNSAS, prezentată de Liviu Tofan la Colocviul „Cioran 100”, organizat de ICR în 2011, la Paris, care poate fi citită integral aici:

– Etapa I – în anii ’50, când despre Emil Cioran se scria că este „legionar fugit în străinătate”, „conducătorul legionarilor din Franța”, „trădătorul de patrie”, „șef militant al Gărzii de Fier din Sibiu”, care „desfășoară activitate informativă împotriva RPR”.

– Etapa a II-a – începută în 1964, când dispar epitetele reproduse mai sus, dosarul său căpătând numele de cod „Ciobanu”. Acum se încearcă, profitându-se de notorietatea lui Cioran şi de notele unor informatori care vorbeau despre faptul că el nu-şi denigrează ţara, să fie folosit ca agent de influenţă! În această perioadă, cel mai mult a avut de suferit Relu Cioran, asupra căruia s-au făcut presiuni (fără succes!) să dea un interviu în care să-i ceară fratelui său să revină în ţară!

– Etapa a III-a – începută în 1981, după fuga lui Pacepa, când numele de cod al dosarului Cioran devine „Ene”. De acum, cu mijloace mai sofisticate şi mai paşnice, se urmărea venirea în ţară a lui Emil Cioran, măcar pentru o vizită. Acesta ar fi fost semnalul că politica de la Bucureşti se schimbase decisiv.

Acţiunea aceasta de aducere în ţară a lui Cioran se numea, în documentele Securităţii, „Recuperarea”, în cadrul ei fiind încadrată şi permisiunea dată lui Relu Cioran în 1981 de a-şi vizita fratele la Paris!

De atunci, mai mulţi intelectuali din ţară s-au dus să-l viziteze pe Emil Cioran la Paris, fără ca, la întoarcerea acasă, Securitatea să le ceară socoteală! Şi, aproape invariabil, toţi încercau să-l convingă să revină în ţară, fie, măcar, într-o vizită la rude!

Între aceştia era şi… Ion Deaconescu. În interviul său, singurul lucru asupra căruia insista lectorul venit tocmai de la Skoplije a fost… întoarcerea în ţară a lui Cioran. Iată pasajele din interviu:

Insistenţa lui Ion Deaconescu de a-l convinge pe Cioran să revină în ţară. Relu Cioran scrie că aceasta era o „sarcină de serviciu” dată de Securitate!

Să nu uităm că aceste vizite la Paris pentru a face un interviu cu Emil Cioran erau făcute de Ion Deaconescu în vremea când era un banal lector de limba română la Skoplije, după ce devenise soţul fostei soţii a maiorului de Securitate Cercel şi finul căpitanului de Securitate Ristea Priboi!

Cine vrea să creadă în astfel de coincidenţe nu are decât să rămână un naiv incurabil, numai că, în acei ani, ne amintim din dosarele parlamentarilor Mona Muscă şi Ioan Ghişe, nu puteai fi nici măcar lector în ţară la studenţi străini fără să semnezi un Angajament cu Securitatea, dar să stai în altă ţară!

A pus propriile cuvinte în gura lui Cioran pentru a-l întoarce la antisemitism?

Ion Deaconescu a sperat ca, la întoarcerea de la Paris, să raporteze că el este cel care l-a convins pe Cioran să revină în România, ceea ce, dacă s-ar fi întâmplat, i-ar fi adus uriaşe beneficii. N-a fost aşa, şi, se pare, Ion Deaconescu a decis să-l pedepsească pe… Emil Cioran! Într-un mod îngrozitor.

În acest interviu, alături de întrebările banale reproduse mai sus, la care Cioran a repetat răspunsuri prudente, deja ştiute, există un pasaj care îl întoarce pe marele filosof la ideile antisemite de care se lepădase cu mulţi ani înainte! Este vorba de p. 56 a cărţii lui Ion Deaconescu, pe care o reproducem mai jos:

Pasajul cel mai controversat al interviului cu Emil Cioran

O analiză riguroasă şi o demonstraţie spectaculoasă asupra neautenticităţii acestui pasaj a făcut Marta Petreu în revista „Apostrof”, nr. 10/2000 şi 1/2001, imediat după apariţia în volum a interviului realizat de Ion Deaconescu.

Nu este momentul aici să dezvoltăm acest subiect, aşa încât ne mărginim doar la a prezenta în sinteză concluziile Martei Petreu:

– pasajul se deosebeşte stilistic de limbajul lui Cioran, fiind, mai degrabă conceput de cineva care, cu o limbă de lemn „ce aparţine limbii de lemn a comunismului autohton”, ar vrea să-l compromită pe filosof

– în plan stilistic, pasajul are şi un semn de recunoaştere a imposturii celui care l-a adăugat: „să edificăm istoria propriei noastre identităţi”! Pe bună dreptate, Marta Petreu se întreabă când a învăţat Cioran un asemenea limbaj, el, care era recunoscut ca fiind „marele stilist francez”?

Marta Petreu, simţind că acest pasaj din interviu îi poate face mult rău lui Emil Cioran, i-a cerut lui Ion Deaconescu dovada că interviul (mai ales pasajul de la p. 56) este autentic. În replică, Deaconescu îi trimite alte pagini cu însemnările filosofului, recunoscând că unele pasaje au fost reproduse din memorie, adăugând: „Vă asigur că am o memorie fidelă a amănuntelor”! În rest, nici o probă, deşi, deseori, Deaconescu spune că interviul a fost înregistrat pe reportofon.

În gura unui om care se crede „poet mondial” sau cercetător al operei lui Dimitrie Cantemir (deşi a fost la Moscova doar pe post de stewardesă, alături de cercetătorul Constantin Barbu şi finanţatorul Paul Tudor), jurământul pe cuvânt de onoare este ca o poveste vânătorească!

Ion Deaconescu n-a uitat articolele Martei Petreu şi, într-un interviu recent din „Gazeta de sud”, scrie: „Ca un procuror stalinist, poetesa de la Cluj îl vrea pe Cioran atins definitiv de frisoanele păcatelor de altă dată, când, în tinereţe, Cioran i-a simpatizat pe legionari”, comiţând o nouă mistificare! Din contră, Marta Petreu, în articolele din „Apostrof”, tocmai demonstra că Emil Cioran se dezisese în mai multe rânduri de ideile antisemite din tinereţe şi îl acuza pe Ion Deaconescu că, în interviul său, ADAUGĂ un pasaj care nu i-ar fi putut aparţine lui Emil Cioran, în care acesta ar fi revenit la antisemitism!

Ce rost are o filială ICR la Târgu Jiu?

Ei, bine, tocmai pe acest Ion Deaconescu s-a gândit noua conducere a ICR să-l numească director al filialei din Târgu Jiu! Cu astfel de decizii, în care, din informaţiile noastre, rolul decisiv l-a avut alt politruc, Horia Gârbea, mandatul lui Andrei Marga la conducerea ICR ar putea dura foarte puţin! Multe prostii a făcut vechea conducere, însă astfel de aberaţii, totuşi, n-a comis.

Andrei Marga a fost avertizat de la început că organizarea unor filiale ICR în provincie va aduce la suprafaţă o pegră ce ar fi putut trece discret în uitare, dar care, la prima ocazie, va ieşi ca buboiul în frunte. Sau, ca în toate celelalte cazuri, nu va face altceva decât să ofere o funcţie bugetară unor oameni ce mai deţin alte 4-5 responsabilităţi: profesori, redactori şefi, preşedinţi de filiale USR etc. La primul bilanţ, deciziile de azi nu vor fi altceva decât pietre de moară la gâtul celor care azi nu vor să înţeleagă care este rolul ICR!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ion Spânu 1818 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.