Pentru un weekend aniversar, Bucureștiul, între fast și literatură. O plimbare prin orașul pe care credem că îl cunoaștem

Este un moment bun să ne-o exersăm. În 19 și 20 septembrie 2026, orașul își sărbătorește cei 567 de ani de la prima atestare documentară. Data de naștere convențională este 20 septembrie 1459, când un hrisov emis de Vlad Țepeș consemna că fusese scris „în cetatea București”. Muzeul Municipiului București păstrează în colecția sa facsimilul documentului care certifică această primă atestare, iar Zilele Bucureștiului sunt organizate oficial, ca sărbătoare a orașului, din 1994.

Anul acesta, aniversarea pare gândită tocmai ca o invitație de a folosi orașul, nu doar de a-l traversa. Calea Victoriei devine promenadă, la Piața Constituției sunt iMapp și concertele Rudimental și WhoMadeWho, există plimbări cu barca pe Dâmbovița, tururi ale Primăriei și un traseu ghidat pe Calea Victoriei cu un titlu care explică poate cel mai bine Bucureștiul: „Poarta dinspre Orient și Occident”. Iar în Piața Revoluției are loc chiar o conversație despre „Bucureștiul Scriitorilor”.

Pentru că, dincolo de trafic, șantiere și toate motivele pentru care ne enervăm zilnic pe el, Bucureștiul are o calitate pe care străinii par să o observe uneori mai repede decât noi: poate fi foarte sofisticat. Luați-vă puțin timp să descoperiți orașul din perspectiva străinilor; ajută la bunăstarea emoțională să învățăm să ne uităm cu prospețime la lucrurile din jurul nostru.

În 2016, revista Vogue recomanda Bucureștiul pe lista destinațiilor de călătorie și pornea chiar de la modă. Revista descoperea aici un boutique cu Rick Owens, Simone Rocha și designeri români, definit de proprietarele sale drept un loc de „underground luxury”. Ideea era mai interesantă decât magazinul în sine: creativitatea Bucureștiului există, scria Vogue în esență, dar trebuie căutată pentru că o bună parte din ea rămâne ascunsă la vedere.

Un deceniu mai târziu, discursul presei internaționale despre oraș s-a schimbat și mai mult. Travel + Leisure a scris în 2025 despre redeschiderea Grand Hotel du Boulevard drept Corinthia Bucharest, cu numai 30 de suite, interioare elaborate și vechea sală Art Nouveau readusă la viață, iar în 2026 a inclus hotelul între cele mai interesante noi hoteluri urbane. AFAR l-a selectat, la rândul său, între cele 40 de hoteluri noi sau renovate remarcabile ale lumii din 2026 și vorbea despre el ca despre o bază de la care poate fi descoperit Bucureștiul contemporan. Wallpaper* scria anul trecut despre designul restaurantului Milló și despre felul în care Art Deco-ul, marmura, lumina și designul românesc contemporan pot conviețui într-un singur interior bucureștean.

Nu este vorba doar despre apariția câtorva locuri scumpe. Luxul urban adevărat înseamnă altceva: să poți ieși de la Ateneu, să mergi pe jos pe Calea Victoriei, să intri într-un hotel Belle Époque, să vezi artă, să mănânci bine, să descoperi într-o stradă laterală o casă extraordinară și, câteva minute mai târziu, o librărie, o galerie sau un bar despre care nu știai nimic. Este luxul unui oraș cu straturi.

Și poate că literatura română a înțeles această calitate a Bucureștiului cu mult înaintea revistelor internaționale.

La Mateiu Caragiale, în „Craii de Curtea-Veche”, Bucureștiul este un amestec hipnotic de rafinament, decadență, nopți lungi și personaje care își transformă existența într-o formă de spectacol. Covaci, Curtea Veche, Cișmigiul și Podul Mogoșoaiei nu sunt doar coordonate geografice; construiesc atmosfera unei lumi aflate între aristocrație și destrămare.

La George Călinescu, în „Enigma Otiliei”, Bucureștiul anului 1909 începe pe strada Antim, continuă spre Calea Victoriei și devine harta unei societăți: casele, trăsurile, averile și felul în care locuiești spun aproape la fel de multe despre tine ca dialogul.

Iar Camil Petrescu ne oferă, în „Patul lui Procust”, probabil una dintre cele mai moderne definiții românești ale luxului. Doamna T. are un atelier de mobilier și decorațiuni, iar estetica lui renunță la zorzoane în favoarea geometriei, a materialului și a execuției. „Luxul stă numai în prepararea și calitatea lemnului”, scrie Camil Petrescu. Fraza are aproape o sută de ani și ar putea sta astăzi pe peretele unui showroom de design din Milano sau Copenhaga.

La Mircea Eliade, orașul se transformă din nou. Mântuleasa devine teritoriu fantastic, iar Bucureștiul real se suprapune peste unul mitic. Eliade avea să scrie în jurnal că Bucureștiul din Pe strada Mântuleasa, deși legendar, îi părea mai adevărat decât orașul real pe care îl părăsise. Mai târziu, la Mircea Cărtărescu, cartiere dispărute, străzi, blocuri și Piața Universității se transformă în memorie, anatomie și vis; Orbitor readuce inclusiv la viață Uranusul demolat.

Există un proiect online foarte frumos pe care vi-l recomand spre explorare, hartaliterara.ro, care menționează locurile din București care apar în literatură și ar putea fi o opțiune frumoasă pentru a fi turist în propriul oraș.

Poate acesta este lucrul frumos de făcut de Zilele Bucureștiului: să ne comportăm pentru două zile ca și cum am fi turiști într-un oraș pe care credem că îl cunoaștem.

Să mergem pe jos. Să ridicăm privirea de la telefon spre etajele clădirilor. Să intrăm într-un muzeu în fața căruia am trecut de o sută de ori. Să bem o cafea într-un hotel vechi. Să căutăm strada dintr-un roman. Să privim Calea Victoriei nu ca pe drumul dintre două întâlniri, ci ca pe o promenadă europeană cu aproape două secole de povești.

Pentru că Bucureștiul nu va avea probabil niciodată perfecțiunea ordonată a Vienei și nici nu are nevoie de ea. Farmecul lui vine tocmai din amestec: Orient și Occident, Belle Époque și modernism, grădini ascunse și bulevarde monumentale, decadența lui Mateiu Caragiale și geometria elegantă a lui Camil Petrescu, memoria lui Eliade și orașul halucinant al lui Cărtărescu.

La 567 de ani, Bucureștiul este un oraș care încă se scrie.