Verdictul TAS, aşteptat după ora 19.00

Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane şi…

De (V.N.)
Verdictul TAS, aşteptat după ora 19.00

Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane şi…

Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a analizat, sâmbătă, memoriile depuse de FRG şi COSR privind finala de la sol din cadrul concursului de gimnastică de la Jocurile Olimpice.

Conform lui Sabin Gherdan, avocatul care le reprezintă pe Sabrina Maneca Voinea şi Ana Maria Bărbosu , decizia va fi anunţată după ora 19.00.

“Au fost şapte ore de audieri, iar verdictul îl vom avea după ora 19.00 în România. Două persoane au trecut prin audieri: antrenoarea sportivei americane şi Donatella Sacchi, preşedinta comitetului tehnic feminin şi şefa Superior Jury, care judecă fiecare contestaţie. Gimnastele nu au fost audiate. Au existat la mijloc foarte multe chestiuni tehnice, dar veştile sunt îmbucurătoare. Toate scenariile sunt deschise, dar, după tot acest maraton, aş putea evalua că e teoretic posibil ca Sabrina Voinea şi Ana Maria Bărbosu să obţină ambele bronzul”, a declarat avocatul, potrivit FR Gimnastică.

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Verdict clar: Medalie de argint româncei gimnaste! Era imposibil că Elveția, din cate ‘cunosc’ eu justiția, sa nu respecte drepturile prin lege! Felicitări judecătorilor dar și româncei care nu a cedat nicio secunda!

  2. se pare ca astia astepta verdictul TASS

    TASS Russian News Agency
    tass.com
    Since 1904 TASS has been Russia’s leading news agency. For more than 113 years, TASS has ceaselessly strived to deliver the latest and most accurate news …

  3. După orele 19,00 ora Elveției, adică, după orele 20,00 ora Romaniei. Sa fie cu bună dreptate reală!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.