Verzii europeni, în război cu energia nucleară și cu gazele

Partidul Verde European ar putea aduce Comisia Europeană în faţa justiţiei pentru propunerea sa de a considera sustenabile unele centrale nucleare şi o parte dintre centralele electrice care utilizează gazele naturale drept combustibil, transmite marţi dpa.

”În calitate de Verzi Europeni, luăm în calcul o acţiune legală la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE) împotriva planurilor Comisiei Europene de a clasifica investiţiile în termocentralele pe gaz şi centralele nucleare drept sustenabile şi neagresive cu mediul”, a declarat Thomas Waitz, co-preşedinte al Verzilor europeni, pentru publicaţia Die Welt.

”Comisia ştie că propunerea sa poate fi contestată juridic”, a adăugat el.

”Acum intenţionăm, de asemenea, să mobilizăm o majoritate în Parlamentul European împotriva acestui plan”, a subliniat Waitz.

Potrivit propunerii Comisiei, investiţiile în centrale atomoelectrice vor fi considerate ‘verzi’ dacă folosesc cele mai recente standarde tehnologice şi sunt însoţite de un plan concret de eliminare a deşeurilor radioactive. De asemenea, noile centrale nucleare ar trebui să primească autorizaţiile de construcţie înainte de 2045. Susţinătorii propunerii afirmă că termocentralele pe gaz, prin faptul că sunt mai puţin poluante decât cele pe cărbune, ajută economiile să se înscrie pe calea către un viitor sustenabil în privinţa mediului. În plus, ei doresc ca energia nucleară să fie considerată sustenabilă, Franţa fiind cea mai vocală pe acest subiect.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Author

18 Comentarii

  1. Apa de ploaie, un jet de vant pentru functii sau finante prin santaj.

  2. Aha,.”și dăi și luptă neicușorule, puicușorule,”.. Mă intreb câți pomi au plantat ei toamna asta ? Care a fost campania lor de impădurire ? Momentan nu ai alternative, bre. E ca și vaccinul anticovid,. Nu e perfect, dar o administrezi căci nu ai alternative disponibile,.

  3. Partidul care sustine mersul pe jos , hrana wegana si sexul in grup .
    Partidul care sustine intoarcerea in pesteri ….

  4. A fost un interes economic al celor care aveau fabrici de baterii solare, fabrici de eoliene si acumulatori, de automobile electrice sa promoveze marfa in detrimentul altora. Daca in Italia, Spania, Grecia au ierni calde si bagi aeroterma, teoria in tarile reci nu functioneaza. Ingheata si aeroterma langa tine si se sparg tevile de apa.
    Asa ca Imperiul Satanist trebuie sa dispara. Fiecare tara cu legea ei.

  5. Daca le spui cretini,se supară.Vor sa inchida tot,dar nu pun nimic in loc,lipsa solutii !

  6. Capcana aruncata la vedere cu doar aceste actiuni, dar, de ce nu se opun fabricilor de armament, a razboaielor care imbolnavesc aerul, a fabricarii virusilor, a tot ce inseamna material plastic(de cateva luni au introdus plasticul in filtru la tigarile clasice, este atentionare pe fiecare pachet de tigari), a tot ce sugruma si ucide cetatenii dar incepand cu a lor teritoriu in care se afla ei dupa care americuta si restul?! Doar atat e comanda de moment pusa pe tava?!

  7. VAI … VAI … UNII de prin M(arele)ue se vor „INVERZI” … ca urmare a GAZELOR emanate de catre CONSUMATORII (in EXCES) de … FASOLE uscata !!!

    VAI … VAI … NU mai MANCATI FASOLE … INERZIS de la PE/UE-ul cel BA.SI(al).NOS(tru) !!!

    Pe cand in loc de energia nucleară … energie termonucleara ???
    PE CAND … primul TOKAMAK EUropean care sa aiba un RANDAMENT energetic MARE ???
    TOKAMAK este un dispozitiv care utilizează un puternic câmp magnetic pentru a confine plasma sub forma unui tor. Tokamak este unul dintre mai multe tipuri de dispozitive de izolare magnetică dezvoltate pentru a produce ENERGIE prin fuziune termonucleară controlată (ardere controlata a H in He, Li, Be, B, C, N, O … Si, Fe). Începând din 2021, este/AR PUTEA FI candidatul principal pentru un reactor practic de fuziune .

    PRECUM in STELE (fuziune termonucleara stelara) si in CER (fuziune termonucleara BBN in Universul Primar), asa si pe PAMANT (fuziune termonucleara de tip tokamak) !!!
    (Precum în cer şi pe pământ, am vrea o Doamne) !!!

  8. Pe cand in loc de energia nucleară (FISIUNE nucleara) … energie termonucleara (FUZIUNE termonucleara) ???
    PE CAND … primul TOKAMAK EUropean care sa aiba un RANDAMENT energetic MARE ???
    TOKAMAK este un dispozitiv care utilizează un puternic câmp magnetic pentru a confine plasma sub forma unui tor. Tokamak este unul dintre mai multe tipuri de dispozitive de izolare magnetică dezvoltate pentru a produce ENERGIE prin fuziune termonucleară controlată (ardere controlata a H in He, Li, Be, B, C, N, O … Si, Fe). Începând din 2021, este/AR PUTEA FI candidatul principal pentru un reactor practic de fuziune .

    PRECUM in STELE (fuziune termonucleara stelara) si in CER (fuziune termonucleara BBN in Universul Primar), asa si pe PAMANT (fuziune termonucleara de tip tokamak) !!!
    (Precum în cer şi pe pământ, am vrea o Doamne) !!!

  9. Danemarca, Norvegis au centrale eoliene. Punctul slab al energiilor se numeste bunavointa partidului care conduce China. Putin controleaza exportul de gaze. Partidul comunist chinez poate sista exportul de materii prime, produse sau manufacturarea in domeniul energiilor verzi.

    Asa zisi Verzi ai Europei nu vad sau nu vor sa vada si auda mai prea departe. Din ce interese ei stiu.

  10. De unde se vede ca blana de oaie este cea mai ecologica, in contrast cu toate energiile inventate pana acum.
    E drept ca omul primitiv mai aprindea si cate un focsor jn pestera dar habar n-avea ca de atunci s-a inceput poluarea atmosferei.

  11. Cand spui verde, spui repetent la scoala. Cine se ia dupa ei, e prost ca ei. Continuati !

  12. Vad ca nimeni nu a sesizat esenta zicerilor verzi: sa adoptam gazul natural pe scara larga. Daca va ganditi de unde vine acest gaz, va dati seama si cine-i finanteaza pe verzii radicali. De fapt, aceleasi entitati care i-au finantat pe verzi si in anii 1980 o fac si acum. Sa ne amintim numai cate fonduri a bagat URSS in Greenpeace si in ecologistii violenti ai anilor ’80. Iar acum, pe linga rusii interesati sa-si vinda gazele, au aparut si americanii cu o supraproductie de gaz pe care nu au unde s-o vinda. Mai e cazul sa ne intrebam de ce sustin noii verzi utilizarea gazului in detrimentul carbunelui si a energiei nucleare?

  13. Verzii sunt tot aia care iau de bun ce zic tot felul de experți, pafariști și palavragii gen Jurma.

  14. Problema desheurilor nucleare a fost deja rezolvata de Rushi. Deocamdata doar Rushii au in functziune reactorele BN-600 shi BN-800 care functzioneaza cu desheuri nucleare shi le distrug producand electricitate din ele. Frantza a avut shi ea in functziune un astfel de reactor, Superphoenix shi reactoare similare se construiesc inclusiv in Romania, ALFRED. Toate celelalte tzari trimet reziduurile nucleare in Rusia pentru a fi reciclate. Cand functziona Superphoenix Frantza recicla 15% din desheurile produse de centralele proprii, restul mergea in Rusia la reciclat. Reactorele Candu din Romania produc cam un sfert din desheurile altor reactore racite cu apa ushoara.

  15. Numai abureli legate de închipuita energie nuclearâ ce este măreață dar lipsește cu desăvîrșire.
    Centrală_nucleară=dump_load…pe banii noștri.
    Întrebare pt mincinoșii de meserie și creduli: care-s cercetările și realizările în privința siguramței exploatării centralelor așa zis nucleare?

  16. De fapt deseurile nucleare nu reprezinta o problema, ele pot fi duse in galeriile de mina aflate adanc sub pamant si de acolo nu mai creaza niciun pericol.

  17. Deșeurile nucleare n-au fost niciodată o problemă, este doar un gheșeft: vai ce periculos, vai ce cheltuieli, marcați banu’.
    Căutați ce zice Galen Winsor în transcrierea, vorbește texană, Nuclear Scare Scam. Acesta a lucrat încă de la începuturi la construcția așa numitelor centrale nucleare. Deși nu zice sau nu știe că-s o cacealma, arată, și pe pielea lui, că deșeurile sînt total nepericuloase.
    Protocoalele de reciclare au venit politic de sus. La fel protocoalele de siguranță făcute de el și echpa lui au fost înlocuite tot de sus de nimeni nu știe cine.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.