Vești bune în legătură cu metroul

Guvernul aprobă construcția metroului Drumul Taberei-Pantelimon. Cabinetul Dăncilă aprobă în ședința de luni, 3 iunie, o hotărâre pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon” ca urmare a revizuirii studiului de fezabilitate. Oportunitatea realizării investiţiei este stabilită în conformitate cu planurile generale de dezvoltare ale sistemului de transport public al oraşului Bucureşti, propusă şi justificată în planurile generale, studiile de transport şi strategiile de dezvoltare din ultimii ani şi este pusă în evidenţă în condiţiile în care coridorul de transport propus pentru Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon se apropie rapid de pragul saturaţiei şi nicio altă soluţie alternativă nu va rezolva problema pe termen mediu şi lung.

Zona de amplasament a noii linii de metrou Magistrala 5 Drumul Taberei – Pantelimon se dezvoltă pe direcţia V-E a capitalei şi traversează Sectoarele 1, 2, 3 şi 5, respectiv cartierele: Drumul Taberei, Centru şi Pantelimon, legând următoarele puncte de interes: Parc Drumu Taberei, Piaţa Moghioroş, Piaţa Danny Huwe, Parcul Eroilor, Piaţa Universităţii, Piaţa Iancului, Stadionul Naţional, Piaţa Vergului. Principalele areale traversate sunt: zone de locuire, de activităţi comerciale, servicii, de transporturi, zone cu destinaţie specială, servicii de utilitate publică, zone de interes cultural, spaţii verzi şi de agrement.

În actul normativ ce urmează să fie adoptat se vor unifica celor două obiective de investiţii: Drumul Taberei – Universitate şi Universitate – Pantelimon, inclusiv
Galeria de legătură, Staţia şi Depoul Valea Ialomiţei, într-o singură investiţie, cu puneri în funcţiune stabilite în conformitate cu strategia actuală de abordare a investiţiei.

Faţă de traseul aprobat iniţial, ruta are următoarele avantaje: asigurarea unei linii de transport cu metroul ce oferă o viteză comercială/maximă de
36/80km/h, la un interval min/optim de urmărire între trenuri de 1,5/3 minute (90/180secunde) precum şi reducerea duratei de deplasare pe traseul Drumul Taberei –Pantelimon de la 75 minute la 25 minute; amplasarea traseului structurii de metrou, atât în plan cât şi pe verticală, astfel încât să permită extinderea liniei de metrou către Vest; revitalizarea şi igienizarea zonei malului Lac Pantelimon prin amplasarea noului Depou care va avea şi o legătură directă cu Depoul Pantelimon existent; realizarea Proiectului Magistralei 5 va conduce România în direcţia reducerii traficului rutier într-o zonă cu trafic intens, contribuind astfel la obiectivele Cărţii Albe în transportul urban, ca până în 2030, să aibă loc o reducere cu 50% a automobilelor cu combustibil convenţional şi eliminarea lor treptată în oraşe până în 2050. Prin asigurarea transferului traficului de suprafaţă în subteran, Proiectul Magistralei 5 aduce România mai aproape de obiectivul „zero decese” în transportul rutier până în 2050. În această perspectivă, obiectivul UE este acela de a reduce la jumătate numărul deceselor în trafic până în 2020;

Prin punerea în funcţiune a Magistralei 5 de metrou se va realiza creşterea atractivităţii generale a reţelei de metrou şi, implicit, se va degreva transportul de suprafaţă, atât public cât şi privat, ceea ce va conduce la reducerea poluării (gaze de eşapament, zgomot, vibraţii), reducerea numărului de accidente, reducerea degradării drumurilor cu implicaţii importante, în consecinţă, şi asupra calităţii vieţii din punct de vedere al condiţiilor de mediu şi condiţiilor generale economico-sociale (realizarea de economi la carburanţi şi întreţinere, reducerea timpilor de deplasare).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4530 Articole
Author

1 Comentariu

  1. nu mai apuca. las ca-l face ciolos dupa ce-i stoarce chakrele lu madama clotilda, la genul suspendat, cu rachete.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.