Veşti proaste de la legişti

Identificarea unui ADN din analiza oaselor descoperite la locuința lui Gheorghe Dincă, cel care a recunoscut că le-a ucis pe cele două tinere din Caracal, este, în prezent, sub semnul întrebării, din cauza faptului că oasele sunt foarte calcinate, au declarat pentru Mediafax surse din cadrul INML.
Specialiștii Institutului de Medicină Legală „Mina Minovici” din Capitală spun că fac eforturi ca până vineri să transmită un rezultat al analizei ADN în ceea ce privește oasele găsite la locuința lui Gheorghe Dincă, din Caracal.
Cu toate aceste, surse din cadrul INML au precizat pentru MEDIAFAX că oasele sunt extrem de calcinate și deteriorate, astfel că depistarea unui material genetic, respectiv depistarea unui ADN, este în acest moment, pusă sub semnul întrebării.
„Nu știm în momentul de față dacă vom găsi un material genetic în acele oase, pentru că sunt foarte calcinate. Este foarte dificil să depistezi un ADN. Dar, dacă se va găsi ceva, vom face tot posibilul ca până vineri să comunicăm un rezultat”, au declarat sursele citate pentru Mediafax.
Rămășițele găsite la locuința lui Gheorghe Dincă au fost aduse la INML în weekend, iar analiza lor a început luni dimineață.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

4 Comentarii

  1. Bai nenorocitilor , terminati odata circul cu oase calcinate si arse in nu’s ce butoi ! Alexandra a fost livrata in ghearele altor criminali! Sub atenta supraveghere a tovarasilor de nadejde!

  2. Statul ăsta cu angajati strict pentru propria lor liniste si propria lor bunastare poate fi declarat „stat taraganator” si nu stat paralel!

  3. Ieri erau dinti umani,acum s-ar putea sa fie oscioare de cățel.

  4. începe circul! am ajuns să-mi doresc să fie vorba de o rețea de traficanți de ființe umane doar pentru a spera că fata mai are o șansă.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.